It must have been love/ But it's over now...

"It must" - o obligatie. Da,trebuie. Cate lucruri nu sunt necesare?! Suntem oameni,avem nevoie de atatea si atatea... De cele mai multe ori avem nevoie ca sufletul nostru sa fie umplut pana in cel mai mic coltisor cu caldura sufleteasca. Avem nevoie de o patura tocmai buna de intins pe iarba,pe suprafata careia sa privim apusul adancindu-ne in ganduri. Avem nevoie de infinit. Dar totul are un sfarsit. Vine o vreme cand tragem o linie sub noi si incepem sa adunam amintirile,sa ii numaram pe toti cei care s-au grabit sa plece din viata noastra,sa ducem la gunoi toate clipele urate,dar si sa ne aducem cateodata aminte de ele fiindca nu sunt biodegradabile. Totul se termina imediat dupa ce incepe; asta pentru ca suntem oameni. Viata e un sir lung de note muzicale,in care unele sunt pe linii mai inalte,iar altele sunt pe linii mai joase. Altele sunt chiar pe linia de mijloc. Oscilam. Asta pentru ca altfel ar interveni monotonia gretoasa.

P.S. : Gandeste-te ca un nor nu stie data,ora,anul in care s-a 'nascut' si in care a 'murit' ; insa tu stii multe atat despre tine cat si despre cei din jur.

Avem totul,insa am putea risca totul pariind ca avem nimic. Suntem oameni si asta ar putea explica totul.

[scrisa intr-o ora de desen din octombrie.] :)

:x

Ieri , am implinit 1 an de "blogareala" !!! ;))

Unii asa si unii asa.

Poate ca sunt momente in care imi vine sa urlu de fericire,insa imi dau seama ca nu ma aude nimeni si atunci ma opresc,imi iau avant si tac. Dar poate sunt momente in care vreau ca timpul sa se opreasca in loc,ca oamenii sa taca fiindca,am nevoie de liniste,de calmul acela al omului care tine un secret. Azi mi-am dat seama ca exista oameni sensibili,ca exista bunatate,curaj,ca exista durere si de ce nu,lacrimi si zambete vii... mituri care credeam ca au fost ingropate de mult. Fiecare persoana,poate traieste acum,in clipa asta cu un scop,poate viata i-a fost data cu un motiv. Unii poate exista ca sa emane fericire in jurul lor,pentru a alunga tristeti,sau poate doar pentru a oferi o imbratisare unui om care ii iese pur si simplu in cale. Alti oameni,sunt conceputi frumos,au talente,au sentimente,simt si viseaza profund. Sunt speciali in felul lor unic de a-si exprima starile prin: miscari,note muzicale,linii,forme,culori. Ii apreciez pentru asta,fiindca au ceea ce eu nu am: talent innascut. Si mai sunt oameni,ca mine,oameni simpli care inca nu si-au descoperit niciun talent,nicio virtute,care nu si-au gasit locul in lumea aceasta extrem de mare si de ciudata ca ne plimba de colo colo ca un vant ce zboara frunzele toamnei cu rafalele lui..

TIMP !!

Uneori avem timp pentru un infinit de lucruri neinsemnate care,nu fac decat sa ne ocupe zile,minute si secunde din vietile noastre.. Insa uitam sa privim cerul,sa ne "scaldam" in razele Soarelui si sa ne intepam ca niste copii in spinii tarndafirilor. Uitam toate acestea crezand ca suntem inteligenti: inteligenti cu ceilalti oameni,cu lucrurile,cu timpul,cu circumstantele,insa "Inteligenta este aroganta educata". Si totusi,se pare ca avem timp sa fim inteligenti. Suntem tot timpul prizonierii mintii,captivi undeva intre prezent,trecut si viitor,inlantuiti in mijlocul gandurilor. Vrem sa vorbim,insa nu ne gasim cuvintele,desi in minte ni se plimba un infinit de fraze. Cuprindem viata prin verbe sau cu ajutorul lor. E foarte simplu si comod sa ne ascundem in spatele cuvintelor. Simtim timpul cum trece pe langa noi,dar nici nu apucam sa-l salutam.Suntem ingeri cu aripile-n vant. Furtuni ce se indreapta spre locuri necunoscute. Ganduri hoinare. Fluturi mult prea mici ce traiesc intr-o lume mult prea zbuciumata. Zburam spre necunoscut. Zburam spre zari unde nu stim daca vom mai gasi Soarele,daca vom mai gasi Luna. Nu stim daca ajungem in locuri ploioase,nici daca ajungem in locuri cu doar doua anotimpuri. Si totusi avem timp pentru toate astea si pentru multe altele. Uneori sa intelegi ceva e ca si cum incerci sa vezi diferenta dintre doua panze de paianjen. Da,exact. E foarte complicat.
Sa lasam si fluturii si panzele de paianjen si Luna si Soarele si tot ceea ce poate starni starea de abureala totala pentru unii. Timpul nu-l putem lasa in pace,cel putin eu nu-l pot lasa. Stii de ce? Pentru ca toata viata m-am luptat cu timpul. Intotdeauna am fost in contratimp. Niciodata nu am inteles de ce trece atat de repede,de ce lasa atatea si atatea urme in spatele lui. Nu am inteles daca e de partea mea sau a altei persoane,nu am inteles de ce exista. De ce exista? Ca sa faca numai probleme,sa creeze razboaie din cauza trecerii lui,ca sa urateasca oamenii? Sa fim seriosi...cine apreciaza timpul? Timpul e drumul spre sfarsit,spre orice sfarsit. Timpul e dovada vie a faptului ca toate lucrurile se termina la un moment dat. Toate sfarsiturile sunt daca nu tragice,cel putin triste si fara urma de indoiala ca sunt si amare. Timpul e sfarsitul omului. Timpul e invizibil,inselator,apasator.
Sunt de acord ca te poti ascunde in spatele cuvintelor si ca acest lucru este destul de usor de facut. Uneori cuvintele sunt "colacul de salvare" in anumite situatii,insa in spatele timpului nu te poti ascunde fiindca diferenta intre timp si cuvinte este ca : timpul lasa urme certe,clare,vizibile; insa cuvintele nu lasa urme atat de <sigure> .Nu ma ascund in spatele cuvintelor. Sau poate fac asta chiar acum,sau in general... insa fara sa-mi dau seama. Totusi,ce altceva ,in afara de cuvinte poate exprima ceea ce crezi,simti,vrei?
Revenind la timp,timpul nu este chiar un prieten al omului,dar nici un dusman. Avem timp pentru toate,iar dovada vie a acestui lucru suntem chiar noi,faptul ca existam si supravietuim facand exact ceea ce vrem ,asta pentru ca timpul aduce si bune si rele si bucurie si dezamagiri si incertitudine..si toate tipurile de trairi (de la un pol,la celalalt pol)

Asa...

O liniste profunda ma domina. Parca simt briza marii cum trece prin mine,cum imi sfasie fiecare celula si o incarca cu zbucium. Apoi acest zbucium stationeaza si se transforma intr-o calmitate de nedescris. Miros primavara,vad fluturii buni si amabili cu toate si cu toti. Clipesc lent de parca as visa,zambesc simpatic in coltul gurii,imi doresc si iubesc. Nu-mi pasa de toti cei care m-au obligat sa imi transform obrajii in rauri de lacrimi. De fapt nu ca nu-mi pasa: ...chiar le doresc mult bine, chiar ma gandesc la ei si imi doresc sa le fie bine. Ii admir pe cei capabili sa iubeasca si pe cei care se iubesc,dar diferenta intre acum si atunci este ca atunci ii admiram si poate eram invidioasa..insa acum ii admir si sunt fericita ca sunt eu fericita. Mi-am dat seama ca sunt atatea si atatea de daruit. Insa Dumnezeu iti da...dar,tu stii sa primesti? Materialismul oamenilor este mare. O inima buna ii poate schimba...

Timpul cerului.

In timpul acela,cand aerul era umed si rece,cand Soarele voia sa rasara...cerul era plumburiu,sec,inghetat,trist. Visa la niste minute,la niste secunde,la niste clipe. Se visa pe el. Se teleporta intr-un loc unde iarba era dreapta,verde si stralucitoare,nu inghetata de roua si nu vestejita. Cerea,implora cu multa patima niste momente. Isi voia timpul inapoi. Plansese prea mult dupa el. Nu mai suporta sa nu-l aiba. "Si te mai vreau... si te mai vreau..."

P.S.: It was, but it will never be.

Materialism. [neologismul saptamanii negre]

Ma doare. Iti pasa? [Nici n-am nevoie]
Nu stiu ce ma doare [Nici nu pot descoperi]
Respir lent... [Agonie amaruie]
Privesc cu tristete. [Ma pierd in zare]
Pleoapele clipesc cu intarziere. [Sunt ingheate de durere]
Inima abia mai supravietuieste. [De-abia mai simt bataile ei zbuciumate]
Parul pluteste. [Vrea sa ia corpul cu el spre locuri necunoscute pline de fericire...poate]
Lacrimile curg [Ii plang de mila sufletului]...

P.S.: Suferinta,flacara stinsa,sila,indignare,lacrimi,tipete,indurare,ura,monstruozitate.

Val-vartej.

Uneori,tu,ca om indraznesti sa crezi ca poti fi fericit,ca poti schimba lucrurile normale(rutina),ca poti sa ajungi pana la cer in 17milisecunde. Poate faptul ca vezi intr-o seara luna in forma de triunghi iti da curajul de a indrazni. Dar cerul se prabuseste,norii se sparg in mii de ''bucati'' lichide si totul se spala. Nu reusesti nici macar sa respiri,nici sa privesti ''opera'' ta fiindca deja nu mai exista? Ai uitat? Esti un simplu om care nu are dreptul la nimic. Reprezinti un statut,acela de clavul propriei tale inchisori. Viata ti-e inchisoarea a carei chei nu o ai. Iti trebuie cheia pentru a iesi,pentru a te elibera din iadul rosiatic al mintilor incuiate. Insa inainte de a incerca sa gasesti cheia,te pierzi in labirintul dintre dorinta si resemnare. Nu sti inca daca drumul este infundat sau este corect. Ultima solutie? Exista! Cineva sa deschida usa aceea inainte ca ''globul sensibil'' sa se usuce si sa se zbarceasca. Batalia este dura,plina de materialism. Cineva sa zdrangane din clopotel. E timpul sa ne trezim!

P.S.: cerul dorintelor a fost confundat cu prapastia pateticului. Lumea e plina de asa-zisi "intelectuali" invalizi ai societatii. Tu cine te crezi si ce pretinzi? Ia mai canta la alta masa,ca-mi deranjezi linistea! Bolile mintale sunt incurabile,uneori. Trateaza-te,sau adopta o tacere de moarte! Adio,productie ieftina de ganduri,gesturi si asa-zisa inteligenta de "bo$$".

Pentru ca toata lumea e la fel; nu conteaza daca-i baiat sau fata,porc sau gaina.

Stiu,am fost o nesuferita in ultimul timp. Da. Nici pe blog nu am mai scris,nici de cuvinte nu am mai avut chef. Nu mi-a pasat de nimeni si de nimic. Nici de mine si nici de sufletul meu nu mi-a mai pasat. Pur si simplu,timpul a trecut pe langa mine aiurea. Eu l-am tratat cu scarba. Da. Cu scarba. Cuvantul "scarba" mi-a invadat inima,sangele,mintea,neuronii tot. Ma stramb la orice,mi-e scarba de orice. Probabil cei din jur simt ca nu vorbesc cu mine,ca nu sunt in preajma mea. Le dau dreptate. Si eu simt ca nu sunt eu. Ma uit in oglinda si imi vad chipul meu,dar sufletul mi-l simt strain. Mi-e greu sa le explic ce e cu mine,asa ca ocolesc subiectul si tot ce fac toata ziua e sa-mi bag castile in urechi si sa ascult melodii. Zambesc,dar dupa aproape fiecare zambet urmeaza o strambatura gen "mi-e si scarba"...deci ajung intotdeauna in locul de unde am plecat. Probabil daca m-ar trage cineva de maneca si mi-ar spune: "Bai fata,tu stai acum jos si imi explici ce e cu tine. Tu ai luat-o razna?"...as raspunde,dar din moment ce toti sunt mult prea ocupati ca sa-si mai faca putin timp si pentru mine...eu spun din nou "mi-e scarba" si respir in continuare. Simt p dezamagire profunda,sufletul mi-e gol. Ah,iarasi imi aduc aminte de melodia care in ultimul timp ma "ajuta" sa cad mai rau in tristete...Madalina Manole-Suflet gol...

Ai crezut intr-un om
Si i-ai daruit,
Tot ce aveai mai bun in tine,
Nu stii de ce v-ati despartit
Cui sa ceri ajutor,
Nu te plangi oricui
Nici pe el nu-l chemi sa vada
C-a lasat in urma lui...

Refren:

Suflet gol,
Nebun de dor!
Tu credeai ca ai pereche
Si un inger pazitor

Suflet gol,
In zbor cazut
Orbita de iubire,
Credeai ca ai totul si ai pierdut!

Cand pierzi tot ce ai avut
Uiti si cine esti,
Nu poate nimeni sa te ajute

Cu tine insati doar vorbesti!

Stai in casa si plangi
Esti a nimanui
Din orgoliu nu-i vei spune,
C-a lasat in urma lui ...

Of...da. Sunt invadata de tristete,de amintiri: unele foarte vechi,altele de acum un an. Si de-as putea trece peste...dar nu pot. Nu pot,pentru ca nu exista zi in care sa nu ma rascoleasca ceva...in care vreun gand prost sa nu ma nenoroceasca. Sau nu exista zi in care sa nu vad vreo persoana si sa-mi aduc aminte de cine stie ce chestie. Parca si prietenii m-au lasat in voia vantului. Iar vantul parca ma ameteste,ma ameteste,ma ameteste si ma duce hai-hui ...nicaieri. Nimeni nu intelege,nimeni nu face nimic.

P.S.: Nu am prieteni,nu am nimic. Si ce m-as bucura daca eu m-as comporta cu ei asa cum se comporta cu mine. Mi-ar placea sa fiu si eu ca ei,eu,cea care la orice miscare pune 1000 de intrebari,gaseste solutii,gaseste motive pentru a merge mai departe cei din jurul ei,gaseste de toate. Dar na,poate eu nu merit asta si voi meritati,fraierilor! Si chiar ma refer la toata lumea,la baieti si la fete,la toti cei care,vai,aveau distictia de prieten. Ha-ha,ce sa zic?! Mai au si distinctii,dar cand ai nevoie de ei,ei nu zic nimic,ei sunt ocupati,ei nu te intreaba nici macar "ce naiba faci ma? esti bine? ai ceva?" . Si sunt niste ipocriti!!! Si daca pana acum ziceam ca spun "mi-e scarba" foarte des... e timpul sa inchei cu un "chiar mi-e scarba!!!" . Du-te alergand si tu si toata lumea! >:P>:P

Doua suflete stoarse la maxim.

O noapte. O noapte a amintirilor,a dispretului,a scarbei si a sictirului. A strambaturilor si a ochilor dati peste cap. O noapte a intrebarilor si a propriilor raspunsuri. O noapte dura,insa reala.

[Propriile noastre replici scrise pe o foaie de hartie...exact in ordinea aceasta.]

cLiii : La ce te gandesti? Ma gandesc la tine ca la soriciul de Craciun. Iti presar sare peste slanina aurie si peste burtica in formare (pubertina).

dali. : Ma gandesc la intrebarile-ti stupide despre viata si despre fete. Despre minciuna (cireasa de pe tort a celei de-a doua zi) pe care creierul tau o zamisleste de zor de cateva minute in sir si care urmeaza sa fie spusa aceleiasi proaste de zilele trecute. Sau,ti-ai gasit un alt gandac de Hawaii,o progenitura incompleta mintal care ti-ar putea intra in joc? Sarma ideilor tale se desprinde de neuroni si se baloseaza. Mâl. Scârba.

cLiii : Si totusi,mintea mea a fost inghetata de timp in acelasi loc. Inca imi pun intrebarea "In ce-ti erau degetele inmuiate cand mi-ai inchis ochii atat de tare? "

dali. :Campul gandirii tale s-a micsorat. Nu ai crescut in gandire,ci intr-o inaltime a oaselor. Visezi inca la "femeia perfecta",dar tu esti un țânc al vechilor cladiri. Incearca sa opresti mintea celorlalti cu un gand. Maturizeaza-te si intreaba-te: "Ce e eternul?"

cLiii :Iar eu eram si eu pe sarma. Eu eram caldura ce-ti invada degetele zapezii. Fizicul tau il simteam prezent,insa tu erai acolo?

dali. :Eram mai aproape de tine decat este oja de unghii sau scoarta copacului de tulpina. Mai aproape decat orice apropiere. Tu ma simteai,dar ma refuzai. Orgoliul tau prostesc de,inca un 'baiet' nestiutor,iti invada ventricolele. Ma vedeai,dar te prosteai. Ma simteai,dar ignorao. Psihologia ta proasta de a "cuceri" dadea gres mereu. Unde-ti sunt vibratiile corzilor vocale numite... cuvinte?

cLiii :Mi-este dor de adierea placuta a privirii tale. Iti simt mirosul in parul meu. Te am desi imi esti departe. Si ma gandeam sa te intreb: Vrei sa fii oceanul marii mele?

dali. :Dupa un infinit de cuvinte spuse acum,tocmai acum cand clipa a devenit un nou trecut,tocmai acum cand cuvintele tale s-au adaugat celor vechi si deja neinsemnate din cauza prafuirii lor,nu te mai cred. Nu demonstrezi nimic. Doar egoism. Pur egoism. Un egoism pueril si sincer. Acelasi egoism al tuturor "baietasilor". TI-as trimite apa oceanului meu,insa oceanul meu a secat din mileniul trecut. Cand ma vei intelege?

cLiii :Am o stiva intreaga de cuvinte spuse in abisul tacerii tale. Le-ai irosit destul de ieftin. Mi-e greu sa cred ca n-as putea gasi un colectionar cu acelasi album de cuvinte ca al meu. Sunt a 7-a/21-a mia persoana ce a cazut in mrejele vartejului tau de fraze costisitoare. Te-ai gandit unde-ti vei planta viitorul bananier de cuvinte cu tenta sarmanta de a cuceri?

dali. :Si acum cand te-ai trezit din visul mortii tale,incerci sa ma cuprinzi in clestii tai. E prea tarziu acum,dupa ce timpul mi-a zidit o granita de principii si toate astea sunt impotriva ta. Candva am fost oceanul marii tale si n-am avut nevoie de acordul tau. Clapele pianului s-au blocat in momentul in care ai tacut ca un las ce-si lasa urmele doveditoare in urma. Nu ti-a pasat si ai fugit. Nu m-ai luat cu tine,ai disparut. Eu am secat,dar izvorul meu si-a gasit un alt loc de odihna. De ce-ai mai venit,amintire?

cLiii :Mi-ai smuls lumina,iar apoi ai strans-o in pumnul greoi,ai mistuit-o cu privirea glaciala si am vazut cum din ea tasneste sangele cenusiu. Te-ai bucurat vazandu-ma nisip,iar zambetul dur nu ti s-a sters de pe fata cand clepsidra mea protectoare s-a spart,iar timpul siruia printre degetele picioarelor tale intepandu-te strengar precum scoricile din Vama Veche. Te-ai hotarat ce palat cei contrui cu lichidul marii mele?

dali. : Candva am incercat imposibilul. Curiozitatea mea infantila m-a indemnat sa fac cunostinta cu imposibilul. Am vrut sa-i dau marii tale contur,forma si culoare; desi ceva imi injecta nesiguranta. Tinerescul avant ma facea sa sper la ceva frumos. Am visat,am sperat,am dorit o raza de lumina mare cat un fir de iarba. Toate mi le-ai spulberat cand eu aproape imi simteam apogeul sperantei. Pana si amintirile mi-s seci. Nu te recunosc,nu te vreau. Mai am nevoie de tine, doar ca sa-mi mai dai curajul de a infrunta cerul mai albastru. Palatul uitarii cred ca este pe drum,undeva pe la jumate. Spune-mi,ce vrei?

cLiii :Tu mi-ai avortat zambetul.Mi l-ai ucis din pantece. Cutele sprancenelor tale au creat sesuri adanci printre muntii ascutiti in care ma avantam. Simteam nevoia unei puteri uriase pentru a le indrepta,dar nu am reusit niciodata. M-am uitat adanc,pana am ajuns in spatele retinei tale. Totul era clar acum. Tu erai gol oriunde priveam. Un nud exemplar al nimicului. Erai demn de arta si totusi as vrea sa te pictez. Alege-ti tu culorile ce ti se potrivesc.

dali. :Iti incercam zambetul cu privirea si ma infundam in prostia orbeasca de a-mi darui inima mea neatinsa de timp si de oameni. Parea o perfectiune inimaginabila acea sectiune laterala a ta. Abi-ami permiteam sa mi te reproduc in minte. Iti doream vorbele,ti le cautam,ti le apreciam si ti le divinizam. Erai totul intr-un nimic. Nimicul tau era drumul meu spre infinitul iluziilor. Asta ma exaspera.

cLiii :Am fost o floare. Iar tu ai fost albina ce se hranea din mine. Pentru un moment am crezut ca sunt hrana ta preferata. Dar timpul cald mi-a deschis petalele si mi-a aratat ca ma insel. Eram ordinara ca si celelalte. Iar tu erai zeul tuturor. Esti demn de minciuna. te simti bine sub aripile transparente si dulgile galben-negre? Zumzetul tau ma ataca. Am invatat sa ma inchid de fiecare data cand il aud. Iar tu ai invatat sa pleci. De data asta ai o tinta exacta... sau mergem tot la noroc?

dali. :Vocea ta imi urla strigator in canalul urechilor mele. Ma face sa opresc timpul din loc pentru o secunda,sa opresc numaratoarea pasilor mei in lume si sa incep sa fac aberantele calcule ale contabilitatii vietii mele: cate minute mi-am infundat nasul in mirosul tau,cate litere ti-am spus,cu cate cuvinte m-ai atins si de cate ori ne-am lipit rusinos pielea din greseala. Cine suntem noi,baiete?

cLiii :Esti viclean. Strengarescul tau comportament de a ma considera o carte deschisa a inceput sa ma calce pe nervi. Mereu ai pus semnul de carte inainte de a incepe punctul culminant protestand ca te-ai plictisit,rusinat ca nu ai terminat inca adunatura de pagini vechi ,uzata si devorata deja de alti cititori ce au trecut prin biblioteca pasiunilor tale. Sareai copilareste toate paragrafele in care incercam sa-ti spun ceva.Asa ca m-am plictisit,m-am inchis singura,m-am sigilat si m-am expediat usurata. Nu meritai sa primesti totul asa de usor,dar ti-am lasat ceva in urma. Era coltul paginii 7. Inseamna asta ceva pentru tine?

dali. :Esti un vant rece,distant,ce doar ma scarbeste. Ma sacai cu rafalele tale rebele si flegmatice. Ma innebunesti. Iar eu,discreta si satula de toata aceasta mica porcarie.. incerc sa te las in plata destinului. Iti las undita goala,dar nu-ti fur si rama. Te las sa vad de cate ori o sa o mai arunci,in cautare de peste. Vreau sa ma mai bucur putin de disperarea ta asemanatoare unui rechin pe mal. Tu m-ai invatat sa nu ma implic. De la tine am invatat aceasta "noua" virtute. Iti mai aduci aminte cum ai trecut prin viata mea,calatorule?

cLiii :Amandoi suntem pe o tava. Suntem doua tarii cu gheata. Doua pahare cu gheata. Tu esti deliciul femeilor,iar eu provocarea salbaticiei si a excitatului barbatesc, Intotdeauna am vrut sa-mi amestesc moleculele cu ale tale. Si ce-am fi? O tarie pentru hermafroditi?...Mi-am dat seama mult prea tarziu ca nu vreau sa-mi inabus licoarea in tine. Esti dezgustator. Lamaia imi este de ajuns. Oare ingredientele bucatarului te vor transforma intr-o prajitura?

dali. :Acest joc ma indispune. Sunt la fel de indispusa ca in zilele alea in care te gandesti la un remediu pentru durerile mele de spate. La fel de indispusa ca atunci cand prostia oamenilor ma face sa tac si sa ignor axul drumului. Nu te mai juca! Inceteaza! Maturizeaza-te in fapte,nu in cuvinte! Lasa naibii toate papusile alea inutile! Pastreaza-ti una,ca amintire. Nu te mai juca cu toate! Cine te crezi? Zmeul pe care l-am vazut in desene animate mileniul trecut? Bai fraierule,pierzi! iar eu nu te voi mai astepta! O sa-mi cauti mirosul in toate bluzele gri pe care le vei intalni. Vei adulmeca iarba intr-un final. Te vei prostii cautandu-ma in neant,iar apoi vei innebuni. Sau,poate... nu vom mai avea nevoie unul de altul si totul se va incheia ca atunci cand valurile au inghitit plaja. Trezeste-te si spune-mi ce gandesti,altfel ma omori cu usurinta! Asta vrei?

P.S. [dali.] : Sa te privesc in sila sau sa te nimicesc in imbratisarea mea? Ce anume vrei sa servesti la masa de la ora 17? Minciuna sau indurare? Fii concis! Chelnerul este obosit! Rabdarea mi-o pierd. Lasa-ti ideile sa respire in voie. Macar de data asta! Ai putea,oare,sa-mi faci aceasta favoare? ..

29.08.2010 tarziu spre dimineata dali. si cLiii erau izbite surprinzator de o 'inspiratie' provocata de joaca,de indignare,de nevoia de a spune prea multe,de dezamagire si scarba,poate.. :)

Nu-i asa c-o sa m-ajuti sa evadez? ...

Cu tine vreau sa rad
Cu tine vreau sa tac
Cu tine vreau sa plang
Cu tine vreau sa sper
Cu tine vreau sa iert
Cu tine vreau sa pïerd
Cu tine vreau sa mor
Cu tine vreau tot.

P.S. : Tot cu tine vreau sa ascult vama veche... si melodia asta...si celelalte.

Spun prostii. Te-am ingropat de 17.000 de luni. Minciuni. Mint frumos,nu-i asa?! Stiam! Pana si eu cred ce spun. Adio... :)

Grabeste-te in infinit...

Pentru ca m-am lasat prada nepasarii,asa-zisei falsei UITARI... [da' de unde?!] ...pentru ca am vrut sa las in urma totul,toata primavara si toata iarna...si restul de TOT,Soarele s-a gandit sa-mi trimita un impuls. Nici nu l-am inteles. Si nici nu m-am chinuit sa-l inteleg. Eu am continuat sa-mi numar pasii,privind iarba si fara sa-mi pese de nimic. Vorbeam si-mi numaram pasii spre infinit. Ma grabeam spre infinit. Oare de ce? Voiam sa fug,dar eram in acelasi loc. As fi putut sa cuprind biblioteca in brate si totusi puteam fugi. Peretii,nu chiar albi,contineau umbrele lor... ei ma duceau cu gandul la vara. Tot ei ma duceau cu gandul la un bulgare de zapada si la iarna... ma duceau cu gandul la trecut si la mine. Cine sunt eu? Ce caut aici? Sunt mica,iar rafturile sunt mari. Nu ajung decat pana la al patrulea raft. Va simt langa mine,dar nu va vad. Printre carti nu sunteti,in jurul meu nu... nu sunteti nicaieri. Cum am ajuns eu aici? ...LINISTE!!! Nepasarea a plecat. Am vrut sa fiu si sa par ceva ce nu exista. Nu a existat nepasare niciodata. A existat refuzul de a nu-mi aminti,de a lasa totul prada trecutului. BUNA DIMINEATA!!! ... Toate amintirile au inviat! Ce sa fac?! Tanjesc.........ma infund in prostia sperantei. Am puterea de a mai crede cu stupiditate si cretinitate in ceea ce simt. Insuficienta sufleteasca. Gol interior. Speranta desarta. Infundare. Fundul prapastiei. Negura. Si totusi... eu vad lumina. Numai eu o vad! Oare e o iluzie?...DA! Este una din cele 17.000 de iluzii. "Dar NU-mi pasa! De data asta nu-mi pasa!"..nu-mi pasa ca eu continui a-mi forma iluzii. Visul s-a incheiat de mult,insa el continua de atunci. Zambeste frumos.

P.S. : Soarele mi-a trimis un bulgare in cap...

P.S.- ul contine esenta randurilor de mai sus. Descifrare placuta!

Un fluier absurd al fluturilor verzi..

Laturi necunoscute...ale oamenilor,ale lucrurilor,ale timpului,ale Pamantului. Trebuie sa te obisnuiesti cu ele. Nu le vei cuceri niciodata indiferent de cat de mult te vei imbufna. E mai mult decat necesar sa le constientizezi,dar e mult mai important sa nu tintesti sus,spre imposibilitatea cunoasterii lor,asta pentru ca nici el insusi nu-si cunoaste misterul. El se descopera in fiecare zi,se schimba in fiecare zi,trece mai departe si revine la aceleasi probleme uneori. Este un circuit inchis care se mareste in fiecare moment,care se dezvolta si oricand te va deruta,ca rasplata a curiozitatii tale. Mi se pare foarte interesanta chestia asta. Poate si din cauza ca ma atrage necunoscutul,ma atrag lucrurile pe care nu le am [de fapt; lucrurile pe care nu le am?! sa nu va ganditi ca ma atrage un avion... ca asta e patetic]. Si apropo de circuit: astazi mi s-a dat o chestie foarte interesanta,care,recunosc...imi cam tine ocupata mintea si acum. Era ceva de genul "omul: un vierme
ce se transformã in luminã când iubeste”.Foarte genial a gandit L. Blaga; insa mi-am pus si am pus intrebarea: Si cand omul nu mai iubeste,se transforma iar in vierme?...unul dintre raspunsurile primite a fost ca figurat vorbind,da,se transforma. Concluzia mea ar fi ca si transformarea asta: ba in vierme,ba in lumina ar fi un circuit.
Bine,imi place sa rascolesc afirmatia lui L. Blaga,recunosc....si ma gandesc: Viermele nu poate trai linistit fara sa fie transformat in lumina? Iar lumina nu poate exista linistita fara sa fie faza de transformare a cuiva? Ba da! Prin urmare si omul poate trai linistit fara iubire [stiu,suna dur. Astept criticile voastre],dar si iubirea poate exista fara un om. Poate exista iubirea ca un concept,pentru ca daca nu ar fi fost un om care sa o simta,care sa aiba acest sentiment,nu s-ar fi auzit de iubire.
Bun. Am ajuns la iubirea=un concept dedus de la faptul ca oamenii au simtit-o. Dar,mai concret: Ce e iubirea? Ce reprezinta in esenta? Rareori spun "Te iubesc" si atunci fac asta ca urmare a starii mele mult prea bune pe care o am,sau impinsa fiind de gandul de a multumi cuiva ca a fost alaturi de mine in cine stie ce situatie. In final...aceste momente sunt rare. "A iubi" si "a uri"... sunt verbe mult prea complexe si care implica mult prea multe. Nu-mi amintesc sa-mi fi placut vreodata sa spun oamenilor "Te iubesc" asta probabil fiindca mi se pare ca verbul are niste caracteristici infinite [ si am explicat mai sus situatiile in care pronunt acest controversat verb]. Da,il folosesc pentru lucruri si actiuni,dar nu pentru oameni,cei ce sunt niste robotei formati din informatii,intr-o continua schimbare. Pentru oameni am afectiune (mai speciala uneori,mai normala alteori)... depinde.

P.S.: De ce sa spunem lucruri prea mari? De ce sa cautam laturi necunoscute?Si cel mai important lucru : De ce sa deschidem Cutia Pandorei,cand ea poate sta si nedeschisa...?

Azi taci. Maine vorbesti.

Sa intelegi imposibilul intr-o eternitate...suna banal. Sa intelegi dificilul...iti este imposibil. Nu poti intra in cusca gandurilor ca si cum ai intra pe usa cabinetului unui doctor...pentru ca nu le vei putea schimba. De ce sa vrei sa schimbi un om pentru ca "asa ti se pare tie mai bine"? Cum poti sa vrei sa injectezi niste sentimente unui om,din moment ce el nici macar nu stie ce-si doreste? De ce?... fiecare om e unic si are un destin al lui,pe care,intr-o mica-mare masura si-l construieste singur. Lasa-l sa se bucure de greselile sau lucrurile bune pe care le face in viata lui. Lasa-l pe om sa regrete,sau sa urle de fericire. Lasa-l sa spuna "NU",iar daca vrea...lasa-l sa spuna "DA". Acorda-i dreptul de a fi el si acorda-ti posibilitatea de a-l accepta. Permite-i sa-si urmeze propriile sentimente; nu sa-ti urmeze tie sentimentele. Priveste-l cum merge in cautarea timpului pierdut,singur...fara tine si fara Marcel Proust...

*P.S.: Libertate!!! Planeta Fericirii e departe de Pamant!!!
** P.S.: Nu e ipocrizie; e adevar!
***P.S.: Vreau imposibilul! Il caut! Il intuiesc! Il simt!

* Aceasta este una dintre postarile mele aiurea,pe care am gasit-o intr-un caiet,ratacita de ceva timp. Imi place pentru ca este aiurea si atat! :) Nu trebuie sa fie reala,sau sa multumeasca pe cineva. Trebuie sa multumeasca personalitatea mea haotica si zapaceala din jurul meu.

Noapte Buna!

Ca un inger cu aripile in vant,ma simt. Ca o furtuna ce se indreapta spre locuri necunoscute. Ca un gand hoinar. Ca un fluture mult prea mic ce traieste intr-o lume mult prea zbuciumata. Zbor spre necunoscut. Zbor spre zari unde nu stiu daca voi mai gasi soarele,unde nu stiu daca voi mai gasi luna. Nu stiu nici daca ajung in locuri ploioase,nici daca ajung in locuri cu doar doua anotimpuri. Nu stiu nimic,desi traiesc intr-o lume formata din informatii. Totul e sec si pustiu. Totul e relativ intunecat si singuratic. Visez sau intr-adevar asa e lumea in care traiesc? Incerc sa-mi indrept gandurile spre locrui calduroase,spre locuri sigure. Incertitudinea ma transforma. Devin nepasatoare. Timpul,insa,nu-mi urmeaza exemplul nepasarii si continua sa-si lase amprenta pe mine si pe ceilalti. Astazi,Timpul nu mai poate vedea in ochii mei amintiri. Ele nu mai exista. Mai poate vedea doar o retina,intunecata asa cum e ea de obicei. Asa ca.. Timpul adoarme in noaptea retinei.

P.S.: Noapte Buna!

Sunt moale. Nu am inspiratie si nici chef. Pana acum vreo 20-30 de minute am cantat in disperare...acum tac. Acum am o stare in care vreau,dar nu stiu ce... in care simt,dar nu stiu ce simt. O stare destul de urata. Probabil ploaia e de vina. Vreau soare...

Momente... si momente...

Capsunile sunt prea rosii pentru mine,iar pepenele este prea decolorat! Lamaile sunt prea acre,iar ciocolata este prea dulce! Sa inteleg ca iarasi am ajuns in situatia in care nu mai vreau nimic si sunt sictirizata de tot? ...eu sper sa nu fie asa,ca ar fi urat. Nu mi-ar placea doar sa ma gandesc la trecut si sa-mi improspatez memoria cu clipe in care cautam innebunita priviri calduroase si oameni buni. Vreau sa mai fac asta si acum. Vreau sa mai caut disperata caractere,oameni,ganduri si priviri,frumusete si caldura,iubire si imbratisari. Dar... nu mai pot sa fac asta. Ceva imi spune ca sunt sfarsita,ca inima-mi este sfarsita. Ceva imi spune ca dorinta ca el sa devina cenusa,s-a intors impotriva mea si m-a transformat pe mine in cenusa...

P.S.:Am nevoie de timp si de rabdare. Am nevoie de prieteni si de zambete. Am nevoie de soare si plimbari. Am nevoie de toti si toate in acelasi loc,in acelasi timp. :(

Nu.

Asta pentru ca nu vreau,nu cer,nu simt,nu cred. Toate acestea pentru ca doar le neg,de teama.
Asta pentru ca nu mai lupt,nu mai am putere,viata si sange in vene. Toate cele din urma pentru ca sunt spuse apasat... fara nicio negare constienta.

P.S.: Esti orb.!

^ Cateva minute,cateva zile,ore si saptamani; ce mai conteaza cate?!
^ Cateva ganduri si alea pierdute cine stie cand sau pe ce cuta a creierului..
^ Cateva maladii,holere,sau boli... Domnu' Stie cate exista sau cate o sa mai apara..
^ Cateva cirese sau visine,capsuni,portocale sau mere; ce mai conteaza ce sunt din moment ce toate fac parte din categoria 'fructe'?
^ Cateva iubiri si despartiri,vise si amagiri; ce mai conteaza din moment ce oricum nu vrei sa-ti amintesti de ele si fac parte din trecut?!
^ Cativa copaci cu care,bineinteles,te-ai intalnit in viata ta,dar de care nu sti mare lucru; nu sti daca sunt stejari sau nuci,mesteceni sau doar peri... deci ce mai conteaza din moment ce nici macar nu ti-au atras atentia si nu te-au facut sa-ti pui intrebarea "Ce fel de copaci sunt?" .. ?!
^ Cativa pasi si cateva umbre pe care i-ai/le-ai facut pe pamant... dar ce mai conteaza daca nici nu-ti mai aduci aminte toate locurile unde le-ai dat nastere si nici nu mai sti cati/cate au fost?!
^ Cateva lectii de dans,noua pasi de vals sau street dance,cativa dansatori,saptesprezece note muzicale si vreo doua melodii... ce mai conteaza in situatia in care dansatorii nu-i mai sti,melodiile "parca" iti sunt cunoscute (doar cunoscute),iar pasii (Ii stii tu?! Chiar?! Neah..).. ?!
^ Niste culori (cateva si ele),niste obiecte (cateva,logic),niste maruntisuri(o multime chiar)... crezi ca mai conteaza acum cand tu nici nu mai sti (de parca ai stiut vreodata) in cat timp le-ai strans,de unde le ai si ce semnificatie au?!
^ Patru ratuste; un total de patru. Totusi?! Esti sigur ca sunt 4?!
^ Oameni...ei,toti. Dar tu ce esti,frate?! Maimuta?
^ Doi ochi,sau mai multi. Cred ca ai tuturor. Ce mai conteaza,din moment ce ai mei iti sunt necunoscuti?!
^ Un soare ( unul sigur,ca mai multi 'sori' nu exista)...dar tu esti convins ca exista doar unul,nu?!
^ Fluturi (toti mereu; mereu toti) kaki,mov,albastri,portocalii,verzi,galbeni,maro,rosii,negri,purpurii,visinii,albi,gri... tot fluturi sunt toti pentru ca tu nu faci nicio diferenta intre ei,nu?! Asadar si prin urmare,nu conteaza,nu?! Minte seaca..
^ Un loc sau doua,toata planeta sau doar India... ce mai conteaza din moment ce tu le vezi inutile?!
^ Noua sau saptesprezece,conteaza?!... pai daca nu le-ai mai vazut decat in calcule matematice,logic ca nu le mai recunosti...
^ Cativa prieteni. Alaturi de ei,cateva caractere. Au contat vreodata?! Ti se par egali,nu?!... asa ca baga-i intr-un sac,prietene!
^ Cateva dorinte si alea seci pentru tine... mai conteaza?! Daca nu ti s-au implinit atunci pe loc,in secunda noua...inutil,nu?!
^ O respiratie,o mangaiere,o imbratisare,conteaza..au contat.. sau vor conta vreodata?!
^ Cateva zambete; noua mute,saptesprezece zgomotoase... ti le aduci aminte? Nu?! Atunci mai conteaza?!... de colectia de opt zambete,iarta-ma,dar mi-e rusine de raspunsul tau,asa ca nu vreau sa nu conteze. Iarta-ma ca-mi pasa!
^ Un parfum,o urma de ruj sau o agrafa pierduta? Cenusareasa a murit de mult...deci,mai conteaza?! Erau ale mele,big idiot! (fatza seaca,minte bolnava!)
^ O clipa sau mai multe (cateva,bineinteles),Timpul sau Stafiduta,contabilul Timpului... conteaza?! Each,ce sa mai conteze cand tu nu te-ai intalnit cu ele/ei?!
^ Cateva momente... mai conteaza cate au fost din moment ce nu au fost importante pentru tine?!
Ce mai conteaza daca inchei cu un: Ce mai conteaza?! ...asa ca... ce mai conteaza?!

Tin foarte mult sa spun ca totul conteaza,indiferent daca spui "nu conteaza" sau "mai conteaza?!" sau "conteaza?" . Uneori chiar conteaza totul. Si tu stii asta perfect. Stii ca poate au trecut seri in care somnul nu venea din cauza ca tu cautai aprig prin mintea ta solutii ,ipoteze,vinovati si cuvinte salvatoare. Stii ca,in ciuda faptului ca spuneai tuturor ca nu-ti pasa,faceai asta doar ca sa pari o persoana puternica si rationala,dar... mult ai mai apasat cu degetul pe rana. Cu toate ca nu iti va pasa de multe lucruri: de copaci,de maruntisuri,de.. alte si alte lucruri; cu siguranta iti va pasa de ochi,de un dans sau de o imbratisare ( sper,cred,vreau sa-ti pese). Nepasarea vine din oameni care nu simt nimic. Nu vred ca tu vrei sa fii asa! Poti sa mori suferind; atata timp cat timpul tau s-a irosit simtind cele mai puternice sentimente...te poti simti implinit. Micutul meu motto care ma ghideaza mereu si imi da putere este acela ca: transform orice esec intr-o glorie. Astfel,castig doua lucruri: simt,cred,traiesc si... ies invingatoare tot timpul. E greu,oare,acest lucru..sa-ti pese? ..gandeste-te,raspunsul este doar la tine. Nu te chinui sa-l aflii imediat! Viata ti-l va oferi cand nu te astepti. :)

La apus. Tot acolo te-am asteptat..

Locul in care nucii nu mai sunt pe cale de disparitie si in care cerul este mai albastru decat in alte zari marcate de tristete... locul acela cunoaste multe. Cunoaste istoria anilor trecuti si pasii ce au mers pe langa pasii mei prin povestea vietii mele. Poate recunoaste cu usurinta umbra persoanelor acelea; poate recunoaste umbra mea. Isi da seama de ce pasesc pe teritoriul lui si de asemenea stie cate lacrimi de fericire sau de tristete voi varsa. Imi recunoaste privirea dintr-o mie de priviri pierdute in singuratate.

Eu ii pot simti caldura de fiecare dara cand il onorez cu prezenta mea. Locul acela,fiinta impietrita a lui imi ofera liniste si agitatie, ma serveste atat cu clipe din trecut cat si cu clipe din viitor. Imi ofera vise,sperante si ardoarea implinirii lor; cat si dezamagire si regret,amagire si indignare. Ma aduce la agonie si ma trimite cu trenul spre extaz. Imi pune rabdarea,sufletul si iubirea la incercare. Stie ca sunt sensibila si ca nu pot rezista mult sa fiu cuprinsa de amintiri. Se bazeaza,insa, pe mintea puternica,menita sa gandeasca totul corect. Imi creeaza un vartej de ganduri si apoi ma trimite printre oameni ca sa iau decizii corecte.

Aiurea! Intr-o lume in care nu sti daca omul iti spune 'multumesc' pentru ca simte asta si nu pentru ca e 'politicos'.. nu crezi ca e imposibil ca sa auzi un 'Te iubesc!' spus din toata inima,cu emotie si fericire .. si nu un "Mda,te iubesc. Da." al carui raspuns va fi "Da. Si eu te iubesc pe tine" ..? Nu putem inlocui ceva spus mai mult din 'obisnuinta' ..cu ceva absolut minunat? Nu se poate sa spui ceva atat de profund incat toate celulele tale sa simta asta? Si asta se intampla pentru ca spunem cuvinte,asa,pentru a mentine o conversatie,cica 'interesanta'.

P.S.: Nu m-ar surprinde daca as auzi cum un om ii spune hartiei igienice 'te iubesc' cand este in WC.. si asta pentru ca incepe ca fie o expresie atat de des pronuntata (si pronuntata pentru tampenii) .. ca deja 'romantismul' ei este 0%. E absurd sa vezi cum lumea cuvintelor este distrusa cu usurinta de oameni carora nu le pasa de nimeni si nimic; care folosesc cuvinte pentru a 'impresiona' si le rostesc asa,fugitiv si sec.

*Locul descris este cel din poza! :)

Un pahar umplut de ultima picatura.

Cand ma uit pe strada si vad atatea 'fâţe' [fiinte mici si proaste,niste vipere cu chip angelic si cerculet deasupra capului] simt ca o iau razna. Le vezi de la departare. Sunt genul de persoane care nu fac diferenta intre "este" si "sunt",care se imbraca in haine colorate mult prea ciudat [iar culorile sunt,ingrozitoare] . Chipuri angelice,nu?! Profitoare si tupeiste,fara scrupule si nesemnificative. Prostia a inceput de la ele. Si cum ele s-au reprodus ca pe banda,astfel au ajuns atatia prosti pe lume. Fiinte care traiesc si respira prin fumul de tigara al tipului cu portofel 'lichid' si Bmw ciclame.

To be continued...

P.S.: Simteam nevoia sa ma descarc.. :D

Cirese cu viermi. Patetic!

Of.. de ce ciresele au viermi? Chiar asa? 11 cirese consecutive sa aiba viermi? De ce? De ce nu puteam sa le mananc linistita? De ce nu puteam sa ma bucur de gustul lor savuros,dulce acrisor? Inteleg ca nici oamenii nu sunt perfecti [de cirese ce sa mai zic?!] ..dar nici chiar asa! E revoltator! Si in plus.. imi lipsesti,fluturas! Si asta e si mai revoltator! TE VREAU... ! Stiu ca suna ca si cum as fi o fetita de-aia razgaiata si cu mofturi in cap,dar imi este atat de dor de tine incat.. nu mai rezist! macar sa te vad la o distanta de 170 m de mine,numai sa te zaresc. Oriunde. Oricand. Vreau sa uit expresia ''mi-e dor''. Vreau asta..

P.S.: Promit sa nu mai mananc cirese niciodata! :(

De fapt sunt patetica cu ''promit sa nu mai mananc niciodata cirese!" Pana la urma si ciresele sunt ca si oamenii! Nu pot fi toate perfecte. Da,stiu.. si faptul ca nu sunt perfecte nu ar trebui sa ma mai faca sa ma simt revoltata. Dar..pana cand sa am rabdare cu oamenii .. pana si cu ciresele? Stiu. Pana la infinit. Da,dar pana una alta sunt om si am 'cantitatea' mea de rabdare..

it's over!

O picatura de roua se prelinge usor pe crin.O raza naravasa a soarelui zburda aiurea pe o campie. O fata sta in mijlocul campului,inconjurata de maci,cu genunchii cuprinsi de brate si privirea pierduta in departare.Un vant simpatic trimite o adiere sa-i miste cele doua suvite de pe fata... poate,poate... va zambi. Dar vantul putea sa se joace la infinit cu parul ei ca fata tot nu se misca. Spicele de grau,dintre maci, se atingeau si se tachinau din cauza vantului. Ea isi pune capul pe maini.

"Te vad. Te simt. Aici! Tot timpul esti in mintea mea. Iti simt prezenta mai profund pana si decat mirosul liliacului salbatic. Oare as putea sa mai spun ca imi este dor de tine? Pot sa spun asta acum... inainte de sfarsit? Iti spun asta acum cand nici cenusa sperantei nu mi-a mai ramas in suflet. Tocmai in acest moment cand spun [cu o nelipsita dovada de ipocrizie] ca Timpul imi mai asterne pe fata inca o zi din drumul spre batranetea mea,spre asa-zisa 'infinita maturitate'. Sunt ziduri de zile ce te despart de mine. Ele nu pot fi rupte. Dar totusi ele te aduc mai aproape de mintea mea,care inca iti mai pastreaza chipul pe retina incetosata. E ca si cum as spune: 'am dreptul sa-mi fie dor,dar nu am dreptul sa mai sper'. As vrea sa-ti cant cantecul rasaritului la ureche,sa merg cu tine prin ploaie ca sa simti picaturile de ploaie. As vrea sa-ti spun cat de savuros este soarele si sa te indemn sa gusti din el. As adora sa stam in mijlocul noptii sa numaram stelele si sa ne intrebam "Oare pe asta am mai numarat-o o data?".. "

A fost doar visul fetei. Au fost gandurile ei... si dorintele ei cu "As vrea". Nu mai pot continua lista cu "as vrea" a ei..pentru ca: In momentul acesta simt ca trebuie sa mai spun trei lucruri care ar comprima toate gandurile mele spuse prin prisma ei.

* "I was unconditionally and irrevocably in love with him."
** “Love is always patient and kind. It is never jealous. Love is never boastful or conceited. It is never rude or selfish. It does not take offense and is not resentful. Love takes no pleasure in other people’s sins, but delights in the truth. It is always ready to excuse, to trust, to hope, and to endure whatever comes.”
*** “Our love is like the wind: I can’t see it, but i can feel it.”


P.S. : "I hate the way you talk to me, and the way you cut your hair. I hate the way you drive my car. I hate it when you stare. I hate your big dumb combat boots, and the way you read my mind. I hate you so much it makes me sick; it even makes me rhyme. I hate it, I hate the way you’re always right. I hate it when you lie. I hate it when you make me laugh, even worse when you make me cry. I hate it that you’re not around, and the fact that you didn’t call. But mostly I hate the way I don’t hate you. Not even close, not even a little bit, not even at all." :(

Joi,17.

Numaratoarea inversa incepe. Se scurg ultimele 10 minute din aceasta zi unica a anului 2010: 17 iunie 2010. Suna banal,nu? Dar este o zi de 17,o zi de joi. Nimeni nu observa nimic si trece mai departe. Oamenii,masinile se misca prea repede. Semafoarele functioneaza haotic. Nici macar o persoana nu observa ca e o zi unica. Si e unica din mai multe motive:
1) suntem in 17.
2) e o zi de joi.
3) e a 6-a luna din an.
4) suntem in 2010.
5) Cand ne mai intalnim cu cele 4 puncte la un loc vreodata anul acesta?

NICIODATA! Prea tarziu v-ati dat seama. Regretele sunt de prisos. Deja a trecut ziua de joi,17. Acum suntem in 18,o vineri banala.

O noapte.

Ma simt prizoniera mintii,captiva undeva intre prezent,trecut si viitor,inlantuita in mijlocul gandurilor. Vreau sa vorbesc,insa nu imi gasesc cuvintele. In minte mi se plimba un infinit de fraze,toate diferite,ce descriu aspecte diferite. Cuprind viata prin verbe sau cu ajutorul lor. Simt Timpul cum trece pe langa mine,dar nu reusesc sa-l salut. E noapte,ca in mai toate momentele cand scriu. O lumina slaba imi bate in unghiile rosii de la mana. Respir si aud ticaitul sacaitor si monoton al ceasului. Se apropie miezul noptii. Incep orele mele de liniste. Alunec sub plapuma grea. Adorm.

Ceva de la miezul noptii.

Fulgera si e ora 00:00. Ce sa inteleg din asta? Cine ma iubeste?.. bleah,de parca ar mai conta?! Ascult French Kiss. Vreau sa ploua. Apoi voi vrea sa dorm.

http://www.trilulilu.ro/sexyruxy/adbefb7327c957

Jumatate actor,jumatate scena.

Tu.. tu esti un actor grabit. Eu sunt scena pe care tu ti-ai spus toate replicile,dar in acelasi timp scena care ti-a produs emotii,te-a facut sa tresari,sa fii fericit si implinit. Rolurile tale nu au sens decat pe scena. Numai acolo sunt apreciate. Pe strada nici nu sunt bagate in seama pentru ca oamenii nu-ti acorda nici spatiul si nici timpul necesarde care tu ai nevoie. Chiar daca tu,acum,nu mai ai nevoie de scena care ti-a adus succesul actual,te vei intoarce candva la ea,dragul meu actor grabit! Vei regreta timpul pierdut si faptul ca ai plecat in cautarea a ceva mai bun,cand tu deja aveai totul. Din egoism? Sau doar fiindca asa sunt oamenii..mereu in cautarea a ceva mai bun? Doar tu stii,micul meu actor. Te astept acolo unde jumatatea ta o va completa pe a mea si a mea o va completa pe a ta. Scena e moarta fara actor. Actorul e mort fara scena.

P.S. : Te iubesc!

Timp.

Timp.. Dragul meu Timp.. Unde fugi asa grabit? Cum vrei sa scapi printre degetele mele? Cui ma lasi? Te rog, stai langa mine. Vreau sa ne amintim de toate clipele petrecute impreuna. Vreau sa ma uit in ochii tai mari si sa vad totul. Ah... si ce fericita eram... si ce zambet inocent afisam! Ce sensibila am fost mereu.. Cate lupte pro/contra s-au dus in mintea mea mereu. Cati oameni am intalnit... si cati copaci! Cate pietre mi-au placut.. si cati fluturi au trecut pe deasupra capului meu. De cate ori am visat... si de cate ori am pierdut visele. Cati ani, cate zile, cate minute sau secunde au trecut... numai tu stii. Esti contabilul vietii mele si prietenul pasilor mei. Stii? Te iubesc,dragul meu Timp!

Transformari...

Ma sfasie vantul. Ma imprastie ploaia. Soarele imi arunca gandurile in vazduh, iar fulgii de nea imi ingheata sufletul. Pe tine te-am transformat in cenusa si te-am tinut in mana sa te privesc mai bine. Dar m-am plictisit sa vad cum vantul mi te zboara si ploaia mi te imprastie... asa ca mi-am deschis degetele, mi-am intins palma si cenusa ta a cazul peste nisipul din fata marii. Iar eu am facut un pas. Am vrut sa te simt pentru ultima oara. Acum te simt. Talpile picioarelor mele te ating usor, gingas, pentru ultima oara. Fie ca vantul sa-ti duca cenusa pe alte meleaguri. Adio, Regele Marii.. !

P.S. : Sa incerci sa iti aduci cenusa intr-o floare negra de lalea,ca numai in acest fel iti vei recupera sufletul si te vei redescoperi. :(

Nesiguranta?! .. Sau doar o stare normala? Banuieli.. sau doar inchipuiri?

Cand vrei ceva si nu sti cum sa faci ca sa obtii acel lucru ce faci?
Cand simti si nu sti cum sa-ti exprimi sentimentele cine e de vina?
Cand vezi cum lumea se prabuseste sub ochii tai,pe cine strigi sa te ajute sa faci ceva?
Cand iubesti si vrei sa urasti cum iti schimbi sentimentele?
Cand esti fericit urlii de fericire?



Sa fii confuz,derutat... e un sentiment teribil de urat. Iti creeaza nesiguranta. E un sentiment puternic care iti invadeaza tot corpul si atunci nu mai sti ce sa crezi si ce sa nu crezi...


Cand esti confuz;
Si vrei...
Sau,poate,nu vrei.
Cand simti;
Dar nu sti ce simti
Sau stii...
Insa diferenta dintre dragoste si ura
E prea mica...
Ce faci?...

Oare canti privind stelele?
Mirosind toate lalelele
Ce te inconjoara
Precum e-nconjurat un fir de grau
De noua randunele?

.

Iar m-ai dezamagit!

Candva..

Astazi... astazi vreau sa ne aducem aminte de noi,de noi toti,cei care eram cu un an in urma. Cine eram eu? Si cine erati voi? Eu eram o simpla eleva,intr-o scoala si ea la fel de simpla. Voi erati prin preajma mea..sau undeva in lumea asta. Cu un an in urma,intr-o seara tot de 21 mai, probabil asteptam cu nerabdare sa vina a doua zi si sa plec in mult asteptatul banchet. Urmau cele mai minunate clipe alaturi de ei,de colegii mei. Si toti eram atat de fericiti atunci. Parca suntem si acum fericiti.. dar nu mai suntem noi,aceeasi noi dupa care am plans la sfarsitul clasei a8a. A trecut un an in care nu am mai desenat oi. De fapt... eu am mai desenat. Pe caietul de religie. Am facut o inimioara si in mijloc am scris "OAIE!". Profesorul a ras si m-a intrebat: " Asta ce inseamna? Nu poti sa fii si tu un pic mai romantica? Asa ceva scrii?". Nici nu stiam cum sa reactionez. Sa rad? Sau sa ii raspund prin tacere? De unde sa stie el ca mie imi e dor sa desenez oi? Tragand o linie neagra sub mine,am realizat ca am avut mai putine clipe cand era sa fiu fericita decat anul trecut. Am realizat ca mi-am izbit fruntea de stele de mai putine ori fata de anul trecut. Si am mai realizat ca nu m-am mai intepat in spinii trandafirilor ca anul trecut. Am fost mult mai precauta...ceea ce inseamna ca naivitatea copilei de odinioara s-a dus?! Poate.. ! Insa anul trecut a fost minunat! Anul acesta nu cred ca va fi la fel ca celalalt. Sau poate ca e doar o banuiala de-a mea.

Si tu esti o lalea neagra. Si eu sunt. :)

Sunt o lalea. Una innegrita de tine. Am petalele aproape uscate si tulpina cam stramba pe la jumatate. Visez sa fiu intr-o zi o lalea rosie... cu petalele pline de viata si tulpina dreapta. Iubesc picaturile de ploaie care-mi acopera golul format de petale. Primavara ies ca sa imbratisez soarele cu frunzele mele... si tot primavara mor. Asta-mi este destinul: sa ma nasc,sa traiesc cu speranta ca intr-o zi o sa ajung o lalea rosie... si sa mor neagra,asa cum m-am nascut.

Asa-s oamenii. Se nasc negri,adica se nasc tristi,plangand... viseaza la ceva rosu adica traiesc pentru a spera la o viata mai buna,la iubire si fericire si mor negri,adica asa cum s-au nascut,tristi...mor chinuindu-se. Pe parcurs mai au si petalele uscate,adica mai au si momente proaste... si la fel mai au uneori si tulpina cam stramba pe la jumatate,adica uneori se abat de la drumul lor. Picaturile de ploaie,sau.. lacrimile,le sunt uneori de ajutor si acopera golurile din suflet. Primavara,intotdeauna au cateva momente de fericire... care dispar tot primavara. Si asa se intampla in viata tuturor.

Absurditati.

Astazi sunt indignata. Poate dezamagita. De fapt nici nu sunt sigura ca se merita sa am starea asta,dar deocamdata o am. Nu mai suport tacerea. Tacerea e criminala. Poti sa-mi faci orice altceva.. numai sa nu taci. In primul rand, pentru ca intotdeauna am spus ca omul fara pareri e inutil pe acest pamant. Si in al doilea rand, pentru ca o sa innebunesc in ritmul asta. Cum o sa fie cand o sa tac si eu? Banuiesc ca foarte frumos. Si sa stii ca nici chef de vorba nu mai am. O sa fie foarte interesant sa fiu si eu tacuta. De obicei cand sunt tacuta e grav! :)) Cel putin mama e disperata ca nu stie ce am! Pai da. Cum sa fie tacuta persoana care spune pe zi aproximativ 17.000 de cuvinte? E mult prea ciudat. Dar parca m-am saturat sa vorbesc si sa fiu tratata cu tacere.

Gata. Am trecut tacerea pe lista lucrurilor care nu-mi plac. Ce nu-mi mai place?

Se stieeee! Urasc combinatiile rosu-negru si negru-galben/auriu. Nu ma intrebati de ce..probabil nu-mi plac pentru ca nu mi se par mie potrivite.

Nu suport persoanele care vorbesc mai mult decat mine!!! :)) Asta pentru ca mi se par obositoare si ma enerveaza ca nu am rabdare sa le ascult tot timpul. Asa ca,va rog frumos,nu intrati in priza si nu vorbiti mult. Bine,ca am momente cand accept si persoanele astea... acum vorbeam,asa,in general ca nu le suport.

Nu-mi plac persoanele care nu-si spun niciodata parerea,care nu stiu sa spuna si ele o data "Eu cred ca, ... " sau "eu consider ca, ... " ! Persoanele astea sunt... nule,din punctul meu de vedere! :)

Vaaai.. si nu suport persoanele care conduc cu mana stanga pe volan si stau aplecate spre dreapta. Mi se par dezgustatoare!!!

Ce nu mai suport? .. nu mai stiu.

Hahaha!!!

Cand tu vei fi aici... eu voi fi departe.
Cand tu te vei plimba...eu voi sta.
Cand tu vei fi suparat...eu voi rade.
Cand tu vei fi entuziasmat...eu voi fi sictirita.
Cand tu ma vei iubi...tu-mi vei fi indiferent.
Cand tu ma vei vrea... eu te voi respinge.
Cand tu ma vei auzi...eu voi fi surda.
Cand tu imi vei spune "Buna!"...eu iti voi spune "La revedere!".
Cand tu vei avea nevoie de mine...eu voi fi prea ocupata.
Cand tu te vei uita la mine...eu voi fi invizibila.

P.S. : Hai sa fim patetici! Eu cu tine si noi amandoi intre noi! Mirobolant! Hahaha! Asa voi deprinde abilitati de actrita!Nu e minunat? Sunt sigura ca-ti va placea, "dragul meu" ! Cum adica: nu stiu eu care sunt preferintele tale? Le stiu foarte bine!..

..Why?

Cand noi ii vom dezamagi pe ceilalti si ceilalti ne vor dezamagi pe noi... cand noi vom fi buni cu ceilalti si ceilalti vor fi buni cu noi... cand noi ii vom iubi pe ceilalti si ceilalti ne vor iubi pe noi... cand noi ne vom supara pe ceilalti si ceilalti se vor supara pe noi... cand noi vom rade cu ei si ei vor rade cu noi... cand noi ii vom imbratisa si ei ne vor imbratisa pe noi ... Sa iubim? Sa fim buni? Sa radem? Sa imbratisam pe cineva? Sa fim fericiti? E ceva greu? De ce ni se pare mereu ca e ceva atat de imposibil de facut? De ce ezitam sa facem asta? De ce doar asteptam cand putem sa dam pur si simplu fara sa asteptam nimic? De ce suntem oarecum materialisti cand vine vorba de sentimente?
De ce suntem mandri cu iubirea? Ea e vreodata mandra cu noi? Oare de ce? Suntem oameni...putem iubi si putem impartasi celorlalti sentimentele noastre. De ce sa ne chinuim sa jucam pe degete pe cineva sau sentimentele cuiva,cand totul poate fi foarte simplu? Eu vreau sa iubesc. Haideti sa iubim ! E ceva frumos si simplu ca un fluture ! :)

Pentru cLiii

Cine e ea si cine esti tu? Ea e marea. Tu vrei sa fii soarele? Vrei sa o incalzesti permanent? Si sa o strangi tare,tare,tare la pieptul tau? Sa o ciufulesti si sa o iei cu tine prin ploaie la furat de cirese? Hai,nu fi egoist! Ce te costa? Vrei sa fii soarele care ma incalzeste? Vrei sa fii cel care alunga iarna cu caldura lui si aduce primavara doar pentru mine? Vrei ca vara sa prajesti pielea mea cea alba? Vrei sa fii soarele care rasare in fiecare zi pe strada mea? Ahh... sunt innebunita dupa apusul tau si dupa rasaritul tau. Simt cum imi trec 17 000 de fluturasi prin stomac atunci cand ma incalzesc razele tale uriase. Ma scufund printre indoielile tale si le acopar cu valurile mele agitate. Tu imi simti mirosul si adormi. Eu te veghez toata noaptea si iti cant melodia care te adoarme,iar spre dimineata.. melodia care te trezeste.

As vrea sa fiu intr-un glob de sticla si sa nu stiu nimic, sa nu simt nimic, sa nu am nevoie de nimic, sa nu vad nimic ,sa nu cred,sa nu iubesc, sa nu-mi fie dor, sa nu te cunosc,sa nu ma cunosti,sa nu vorbim,sa nu vad,sa nu zambesc, sa nu clipesc,sa nu visez.. doar sa dorm tot timpul,sa stau intr-un cadru verde,sa am fluturi verzi in par si sa respir. Atat. Wow.. o sa raman doar cu acest "as vrea". Mirobolant! :|

Te urasc?!

Te urasc pentru ca ma faci sa ma gandesc mereu la tine,pentru ca mintea mi-e ocupata de tine tot timpul,pentru ca te visez,pentru ca mi-e dor de tine,pentru ca te vreau aproape,pentru ca tin la tine,pentru ca nu ma pot concentra uneori gandindu-ma la tine,pentru ca rad cand ma gandesc la tine,pentru ca uneori cred ca esti interzis pentru mine,pentru ca uneori ma enervezi,pentru ca mi-e dor de mesajele tale,de ochii tai si de tine,pentru ca mi-ai intrat in sange precum un virus HIV si acum nu te mai pot scoate de acolo,pentru ca atunci cand renunt la tine..faci un gest cat de mic ce ma face sa nu renunt,pentru ca uneori indirect ma faci sa n-am orgoliu,pentru ca uneori ma faci sa-mi incalc principiile,pentru ca uneori nu mai sunt eu,pentru ca ma faci sa am un zambet de-ala care transmite mesajul "Sunt fericiiitaaa",pentru ca am un chef permanent de a te imbratisa,pentru ca esti departe,pentru ca uneori esti indiferent(sau mi se pare),pentru ca... pentru ca am 17 000 de motive sa te urasc,dar capul meu nu intelege asta!
P.S.: Te urasc,uratanie mica! >:P

Complicat sau pur si simplu normal..?

Cand? Unde? De ce? Din ce cauza? Din vina cui? Cum? De ce asa si nu altfel? De ce acum? De ce maine? Poate.. mai tarziu?! De ce un vis? De ce un om? De ce o floare? Sau un fluture? De ce eu? De ce tu? De ce respiri? De ce vorbesti? De ce cuvintele? De ce verdele? Imi place? De ce intrebi? De ce raspunzi? Sau de ce vrei un raspuns? De ce timpul? De ce 17minute? De ce un nor? De ce visez? De ce privesc? De ce clipesc? Sau de ce clipesti? De ce aud? Sunt prea multe intrebari? Crezi? De ce visezi? De ce te joci? Poate esti naiv?! Iresponsabil? De ce nu taci? De ce inca mai vorbesti? De ce vrei sa primesti dar nu dai nimic inapoi? Sau nu vrei sa primesti nimic? De ce soarele? Sau de ce dorintele mele? De ce seninul cerului? De ce ploua? De fericire..?! Oare?! De ce sunetele si nu faptele? De ce lumina si nu intunericul? De ce atatea intrebari si nu mai putine? De ce tu si nu eu? De ce am chef? De ce nu sunt plictisita? Sau macar de ce nu te urasc? De ce nu ma urasti? De ce nu ma ignori? Sau deja ma ignori? Ma iubesti? Sau ma urasti? Sau e o combinatie intre dragoste si ura?! De ce esti complicat? Sau sunt eu prea complicata? Ooo.. sau sunt lucrurile prea complicate? Sau viata? Sau noi? Amandoi? Complicati ca sunetul picaturilor de ploaie? Prosti? Mici? Sau mult prea diferiti? Patetic? Nu mai vreau nimic? Nu,nu mai vreau.
P.S.: Iti pasez tie intrebarile. :) Sa-mi trimiti toate raspunsurile intr-o zi de 17.

O stare..

Azi?! Azi pot sa spun ca nu imi mai este dor de nimic,ca nu mai vreau nimic,ca nu mai simt nimic. M-am saturat de toata porcaria asta din jurul meu. De fapt nu,nu e asta! Sau ba da! Nu conteaza! Stiu doar ca sunt trista. Simt o tristete profunda in suflet,o tristete apasatoare care nu ma lasa nici sa gandesc,nici sa privesc pe unde merg,nici sa dorm. De mult timp nu am mai avut starea asta. Parca as zambi,dar nu e zambetul meu,ci doar o copie infidela a lui. Parca as sta in pat ghemuita gandindu-ma la toate cuvintele rapide si triste care imi zboara prin minte,dar asa.. mi-as provoca un fel de "moarte lenta". Parca as canta,dar numai melodii triste fredonez. Parca as citi..dar ajung sa citesc acelasi paragraf de 9 ori si tot nu inteleg nimic si atunci inchid cartea si o las balta pe undeva...pe birou probabil. Am atatea intrebari de pus.. atatea raspunsuri de primit.. atatea socoteli de facut.. si atatea zambete de recuperat.. incat simt nevoia unor zile insorite de vacanta in care soarele sa-mi transmita energie,niste zile in care vantul sa-mi zboare palaria si de asemenea fusta multicolora, lunga pana la glezne.. zile in care nisipul sa-mi intre in sandale si soarele sa-mi prajeasca pielea. Cum,mai am de asteptat cateva saptamani bune pana la vacanta ce pot sa fac?! Fierb in suc propriu precum o zacusca. "Fierb" e mult spus,dar.. oricum nici mult nu mai am. Tot ce stiu e ca astept niste vremuri mai bune,cel putin pentru mine,imi astept starile bune sa se intoarca de unde'or fi ele acum.
P.S. Pana maine la ora 17:00 sper sa le am ! :)

Momente... si momente...

Capsunile sunt prea rosii pentru mine,iar pepenele este prea decolorat! Lamaile sunt prea acre,iar ciocolata este prea dulce! Sa inteleg ca iarasi am ajuns in situatia in care nu mai vreau nimic si sunt sictirizata de tot? ...eu sper sa nu fie asa,ca ar fi urat. Nu mi-ar placea doar sa ma gandesc la trecut si sa-mi improspatez memoria cu clipe in care cautam innebunita priviri calduroase si oameni buni. Vreau sa mai fac asta si acum. Vreau sa mai caut disperata caractere,oameni,ganduri si priviri,frumusete si caldura,iubire si imbratisari. Dar... nu mai pot sa fac asta. Ceva imi spune ca sunt sfarsita,ca inima-mi este sfarsita. Ceva imi spune ca dorinta ca el sa devina cenusa,s-a intors impotriva mea si m-a transformat pe mine in cenusa...

P.S.:Am nevoie de timp si de rabdare. Am nevoie de prieteni si de zambete. Am nevoie de soare si plimbari. Am nevoie de toti si toate in acelasi loc,in acelasi timp. :(

Vreau sa simt mirosul ploii !

Ploua. Ploua cu picaturi mari,grabite,lunguiete,reci,razlete si unele mari. In fine..conteaza ca ploua. De mult nu am mai stat in ploaie,de mult picaturile de ploaie nu mi-au mai mangaiat fata. Imi era asa dor de ele,incat.. chiar aveam nevoie de o ploaie! Asa ca am stat in mijlocul ploii. La inceput picaturile veneau lent,dansand in aer.. lasandu-se purtate de vant pe muzica adierilor reci ale lui,apoi cand ritmul s-a accentuat,ele au vrut sa tina pasul cu el si au venit din ce in ce mai repede pe fata mea. Deja acum nu mai erau cateva picaturi,erau muuulte: de toate felurile si de toate marimile. Si eu stateam pe un zid cu fata spre cer,zambeam si le lasam sa vina pe mine. Era asa de placuta senzatia.. incat m-am trezit in cateva minute uda din cap pana-n picioare. Hmm ..iar mirosul ploii a fost.. incredibil! A fost asa de frumos,ca nici nu pot nici sa explic ce sentimente ma incercau atunci! :x Si daca de fiecare data cand voi sta in ploaie,voi raci asa cum s-a intamplat si acum,sincer,NU-mi va pasa!!! Intotdeauna,cand voi avea ocazia voi sta in ploaie pentru ca e placerea mea si atat! Consecintele,sunt microscopice in viziunea mea. Nici macar o raceala sau niste dureri de gat insuportabile nu ma pot opri! :D

I want you back..

Si eu am tacut. Si el a tacut. Nimic nu se mai auzea in jur. El nu se misca.. eu nu indrazneam sa imi indrept cuta fustei. Mainile-mi erau inghetate. Incercam sa il privesc,dar el statea nemiscat privind copacul de vis-a-vis,asa ca mi-am intors capul. Nu suportam raceala dintre noi. Nu suportam sa ma trateze cu raceala.. dar incercam sa ma resemnez. Daca asta era dorinta lui,eu il lasam singur in lumea sa si faceam asta poate de teama,poate din cauza resemnarii,poate pentru ca asa era mai bine,poate din prostie. Chiar nu stiam ce sa fac. Eram ca un fluture cu aripa rupta care sta pe o stanca si se gandeste: Oare as putea sa zbor departe de stanca mea cu aripa rupta? Fluturasul din mine si-a luat avant si,ca intotdeauna,a preferat sa riste si sa zboare. Si de atunci nu s-a mai oprit pe nicio stanca,pur si simplu a zburat in deriva,haotic salutand de sus toate floricelele colorate si toate buburuzele. Era frumos in aer..vantul il ducea peste tot,insa fara vreo directie sigura. Era frumos si ca nu stia la ce sa se astepte..insa..fluturasul din mine voia din nou stanca lui..unde isi putea odihni aripioarele,fie ele si rupte ori fara culoare,fara sa se gandeasca la siguranta sa periclitata. Fluturasul isi vrea stanca inapoi la apus..

Probabil si Posibil sunt frati.

Crezi ca te merita cineva? Eu zic ca nu! Iar cel ce te merita te va accepta asa cum esti,cu opinii tampite si reactii impulsive,cu placerea ta de a manca ciocolata neagra si cu dintii tai drepti. Nu-ti va cere nici sa mergi cu picioarele drepte si nici sa porti fuste scurte. Doar te va tine de mana,te va alinta si te va saruta in mijlocul strazii in timpul ploii. Atat si nimic mai mult. Exista si "specimene" de-astea frumoase? :x Nu se stie niciodata.. :D

Vine o zi..

"...Când nu mai iubeşti poate să apară [...] repulsie [...] greaţă, pentru un om care nu-ţi mai place, dar asta nu înseamnă că nu a existat totdeauna..." M.P.

Hmm.. buna chestie,chiar foarte buna! Ati iubit vreodata? Sau nu,mai bine zis : ati tinut vreodata la cineva mult mult mult? Ati fost dezamagiti vreodata? Ati simtit vreodata ca cel pe care l-ati "iubit" v-a indus o stare de citez: "repulsie [...] greata" prin simplul si nenorocitul său comportament sau prin faptul ca nu va mai intelegeti ca inainte? Ooo,copii frumosi,sa stiti ca si mie mie s-a intamplat asta! Si spre surprinderea mea,nu mi s-a intamplat o data,ci de mai multe ori. De fapt eu am sentimentul ala de mila combinata cu indiferenta si nepasare,care duce spre greata. In fond,subconstientul meu nu este de acord cu "sentimentele" astea. Pana la urma si cel ce v-a produs acesta stare e om la randul sau,poate gresi si daca s-a stricat vreo relatie intre voi,asta nu inseamna ca nu va mai exista altcineva care sa-l inlocuiasca (aici vorbim de un EL). Eu nu obisnuiesc sa tin ranchiuna pentru cineva. Daca m-a dezamagit la un moment dat,ii spun in fata ce am de zis (desi intr-o probabilitate de 80% se va supara pe opiniile/parerile mele mult prea reci si directe) apoi uit tot ce s-a intamplat. Oricum el va exista intotdeauna asa cum spune si citatul pe care l-am ales. Si pana la urma tot va trebui sa dati ochii cu el in ciuda a ceea ce simtiti. Nu e capat de lume. Se mai intampla si de-astea..! Bine,ca depinde si de persoana respectiva si aici nu intru in detalii.. tot ce stiu e ca uneori e bine sa fii nepasator,sa-i mai dai naibii pe cei din jur cateodata..sa-ti traiesti viata privind inainte ca un invingator si transformand orice esec intr-o glorie.