Si eu am tacut. Si el a tacut. Nimic nu se mai auzea in jur. El nu se misca.. eu nu indrazneam sa imi indrept cuta fustei. Mainile-mi erau inghetate. Incercam sa il privesc,dar el statea nemiscat privind copacul de vis-a-vis,asa ca mi-am intors capul. Nu suportam raceala dintre noi. Nu suportam sa ma trateze cu raceala.. dar incercam sa ma resemnez. Daca asta era dorinta lui,eu il lasam singur in lumea sa si faceam asta poate de teama,poate din cauza resemnarii,poate pentru ca asa era mai bine,poate din prostie. Chiar nu stiam ce sa fac. Eram ca un fluture cu aripa rupta care sta pe o stanca si se gandeste: Oare as putea sa zbor departe de stanca mea cu aripa rupta? Fluturasul din mine si-a luat avant si,ca intotdeauna,a preferat sa riste si sa zboare. Si de atunci nu s-a mai oprit pe nicio stanca,pur si simplu a zburat in deriva,haotic salutand de sus toate floricelele colorate si toate buburuzele. Era frumos in aer..vantul il ducea peste tot,insa fara vreo directie sigura. Era frumos si ca nu stia la ce sa se astepte..insa..fluturasul din mine voia din nou stanca lui..unde isi putea odihni aripioarele,fie ele si rupte ori fara culoare,fara sa se gandeasca la siguranta sa periclitata. Fluturasul isi vrea stanca inapoi la apus..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu crezi ca: