marți, 27 noiembrie 2012

Eu. Si ea.

Ea. Si eu. Mi-a aparut in viata in momentul in care aveam nevoie sa invat foarte multe,aveam nevoie sa ma formez. Si m-a invatat. Si m-a format. Aproape 75% din tot ce sunt acum,ii datorez ei. Nu aveam decat 12 ani cand a aparut, prezentandu-se drept "profa de romana". Nu ma stia,cum nu-i stia nici pe ceilalti. Nu credeam ca voi avea vreodata o relatie atat de stransa sufleteste cu ea. A inceput prin a ne citi o poveste despre o papusa ce statea pe un raft plin de praf si care avea in loc de inima o cutiuta muzicala. N-am uitat povestea si n-am uitat nici ca,dupa ce a terminat,ne-a intrebat ce parere avem despre "personaj si context". Atunci nu stiam ce sa spun. Acum stiu...tot datorita ei si datorita faptului ca a stiut sa ma invete sa analizez un lucrurile,cuvintele,gesturile,personajele. Apoi mi-a citit poezii. M-a invatat sa citesc poezii. M-a invatat sa citesc romane, sa le savurez. Mi-a recomandat carti. M-a ajutat sa descopar stilurile literare, scriitorii si poetii. Mi-a aratat ca in viata sunt alte lucruri care conteaza mai mult decat altele,ca frumusetea sufleteasca este efemera,incat am devenit pisaloaga incercand sa le transmit si celorlalti la randul meu tot ce invatasem de la ea. "Am invatat ca avem timp pentru toate" din momentul in care mi-a citit poezia lui Paler...incat am plans in hohote intr-o zi din 2007 cand am auzit la TV ca Paler a murit. Nu intelegeam de ce tocmai el a murit,care avea atatea de spus... 

 Timpul a trecut. In prezent,am redescoperit-o asa cum era. Avem aceeasi relatie sufleteasca in ciuda trecerii timpului. Sa nu credeti ca ne spunem multe, sau ca facem prea multe gesturi. Ne intelegem din priviri,din cuvinte simple. Ma simt atat de bine cand stiu ca orice gest cat de mic as face ea ma intelege, cand stiu ca si in momentul in care ii arat o imagine,ii intelege sensul, cand vad ca stie ca nu fac nimic la intamplare si daca ii spun ceva,ii spun pentru ca ceva se petrece...incat nici nu pot sa exprim in cuvinte tot ce simt pentru ea. Nu stie, din pacate, ca in toti acesti 3 ani in care nu mi-a fost alaturi la propriu, am incercat sa nu-mi pierd valorile morale castigate in cei 4 ani in care mi-a fost alaturi. Nu stie ca am continuat sa citesc poezii de cate ori am avut ocazia, ca Nichita Stanescu si Octavian Paler au ramas vii in mintea mea prin poeziile lor, ca am continuat sa caut esenta multor citate , ca inca mai caut substraturile vietii, ca n-am uitat lectiile principale pe care ni le-a insuflat: "1. Sa fii in viata,inainte de toate OM si apoi poti sa fii cine/ce vrei. 2. Sa nu faci altora ceea ce tie ti-au facut altii. 3. Traieste fiecare clipa frumos." Nu stie ca mi-am insusit faptul ca "Avem timp pentru toate" si ca ulterior,am citit poezia,singura, de cateva sute de ori in toti acesti ani(de fiecare data cu aceeasi placere infinita) si ca am incercat sa le arat celorlalti ca intr-adevar "Avem timp pentru toate"...dar ca,se pare, n-am avut acelasi impact pe care ea l-a avut asupra mea. Nu i-am spus ca inca "ma intep in spinii trandafirilor", ca inca "Sunt om/Nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e strain", ca inca imi plac fluturii si buburuzele, verdele,Soarele si Luna, ca "Am invatat ca am dreptul sa fiu suparat/Dar nu am dreptul sa fiu si rau", ca "Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca/Tot ceea ce poti sa faci este sa fii o persoana iubita"...dar cred ca simte ca nu am uitat nimic...

Intr-o seara banala,saptamana trecuta, i-am trimis o povestioara scrisa de mine. Nu stiam ce parere va avea despre ea,pentru ca nu stiam cum o va interpreta. Insa mi-a raspuns : "Habar n-ai tu Micule Print, CAT DE TARE STRALUCESTI! Nu e o iluzie optica. E o lege a celor modesti si valorosi sa nu-si poata vedea stralucirea!(luni sa-mi amintesti sa-ti citesc o poveste)". Am asteptat pana luni sa-mi citeasca povestioara. Eram nerabdatoare. Nu stiam ce mesaj imi va transmite povestea...

A fost o poveste despre o omida,iar mesajul esential era: "Ceea ce nu stia, insa, era faptul ca cele mai importante schimbari vin uneori de la sine[...] Cand ai aripi si poti zbura, uiti foarte repede cum te simteai cand erai doar o omida."

P.S.: Ii multumesc pentru tot: pentru ca a stiut sa fie acolo mereu, pentru ca ma priveste o secunda si stie ce stare de spirit am, pentru ca imi cunoaste preferintele atat de bine, pentru ca m-a invatat sa apreciez lucrurile mici si simple, pentru ca mi-a educat sufletul sa simta pur si frumos si pentru ca ma critica atunci cand e exagerez. Ea e buburuza suprema!

miercuri, 21 noiembrie 2012

. . .

"Locuiesc vis-a-vis. Te vad in fiecare dimineata gol, cu ferestrele larg deschise. Nu ma arat, caci asta te-ar face sa zambesti. Te studiez. Numar femeile pe care le porti seara si le incercuiesc pe cele care si-au castigat dreptul sa deschida ferestra dimineata. Iti stiu chipul speriat cand esti singur si te-am vazut de-atatea ori plangand dupa ce-ai umilit o femeie care tocmai a plecat. Ti-am vazut toate mastile, caci intr-o zi ai lasat ferestrele deschise si la pod. Trebuie sa urci in fiecare zi treptele acelea, singur, ca sa-ti alegi cine vrei sa fii. Cred ca doar in 3 zile din ultimul an ai trait fara nici o masca. Si atunci iti venea mereu in vizita aceeasi femeie. Doar atunci inchideai ferestrele. Toate. Si trageai perdelele. Toate. Si plecau. Toate celelalte. Intra cu spatele drept la tine, dar iesea fugarita de cat de tare te-ar fi iubit daca nu te-ar fi stiut atat de bine…atata de rau, de fapt.
Nu iubi. Asteapta sa vin sa-ti fac curatenie." - M.R.

 


duminică, 18 noiembrie 2012

Inacceptare.

E ciudat sa vezi cum oamenii se uita la tine intr-un mod frumos,iar tu te opresti in fata lor, ii studiezi din cap pana in picioare, le cauti intentionat defecte...si apoi ii antrenezi intr-o discutie doar pentru a-ti intari parerile despre ei. Vorbesti cu ei si iti dai seama ca : "Bai,tu,asta, eu caut calmitate,caut alte calitati...nu trebuie sa-mi spui 50 000 de cuvinte intr-un minut dintre care 49 999 de cuvinte m-au enervat fiindca erau deplasate", apoi "Sa stii ca nu trebuie sa-ti creezi un scop in a ma enerva doar pentru ca ti se pare ca sunt simpatica atunci cand ma enervez" etc. Nu trebuie sa-mi spui nici ca ai masina nu stiu de care, caci m-ar interesa mai mult daca mi-ai spune ca ai bicicleta, ca apoi sa-ti spun ca in vara am avut si eu cateva "excursii" cu bicicleta care mi-au prins foarte bine. Nu ma intereseaza nici ca  folosesti Armani Code sau ai sacou Adina Buzatu, pentru ca ridic eventual o spranceana si ma uit urat la tine.Nu ma intereseaza aceste detalii! Poti sa ai si Luna de pe Cer...pentru mine, nu conteaza toate acestea. Si mi-ar placea atat de mult sa nu se mai insiste pe aceste chestii, sa nu mai intalnesc oameni isterici,care sa tipe,sa se manifeste,sa faca show, sa epateze prin imbracaminte,gesturi, fapte. Nu asta apreciez,nu-mi atragi atentia prin asta. Mai degraba as spune "Jos palaria!" in fata unui om modest, in banca lui, calm, care stie sa evidentieze lucrurile frumoase intr-o conversatie, stie sa aprecieze valorile si NU non-valorile,care nu crizeaza,ci spune ce il deranjeaza intr-un mod normal.
 Apoi concluzionez ca incep sa compar: oamenii pe care i-am avut si oamenii pe care e posibil sa-i am(fiindca viata ii aduce in cale in prezent). Comparatia nici nu stiu daca poate exista. Cei ce-au fost nu pot fi comparati cu acestia.Dar poate si cei ce-au fost s-au schimbat...si atunci inseamna ca e posibil sa fi devenit ca acestia din prezent. Da. Si imi repet de minim 1000 de ori/zi ca oamenii sunt diferiti , nu pot fi comparati...dar vi se pare ca reusesc eu sa inteleg acest lucru?! Nu, nu reusesc. Le gasesc defecte peste defecte noilor-veniti, de parca saracii au vreo vina ca au ajuns in viata mea.Nu pot sa-i accept. NU POT!

P.S.: Chiar vorbeam cu cineva zilele trecute si imi spunea despre oameni: sunt oameni care n-au fost invatati sa lupte pentru ceea ce vor si oameni care s-au nascut sa lupte pentru ceea ce vor. Era o discutie pur generala, dar care m-a lasat pe ganduri. In momentul urmator am sarit de pe scaun si i-am zis asa,cu un ton serios: "Stii cum sunt eu cand pierd?! Ca o leoaica iesita din cusca!".Acela a fost momentul culminant al discutiei. Inacceptare. Voi cum sunteti cand pierdeti?