miercuri, 16 ianuarie 2013

De zilele trecute...



Doua zile jumatate. Dupa doua zile jumatate petrecute cu mai multi oameni straini mie, se trezeste vecinul de etaj sa-mi spuna chiar la a doua noastra discutie avuta vreodata ca sunt dracoasa. Imi venea oarecum sa intru in pamant de rusine. Pentru mine, asta nu parea a fi un compliment…si chiar ma intristase numai gandul ca el m-ar considera asa. Nu ca mi-ar fi pasat foarte mult de parerea lui. Ceva de genul: “Nu te cunosc, nu-mi pasa, nu suntem prieteni, nu ma cunosti…ce vrei, prietene?” Dar na… oricat am vrea sa ramanem stane de piatra in fata spuselor celorlalti…nu prea putem. Ma gandeam: “Cat de rea sa fi fost incat sa mi se spuna asta?” .Pfoa… Si l-am intrebat fiind oarecum suparata: “Chiar asa ma crezi?”. Mi-a raspuns ca da, asa ma crede. Deja ma gandeam daca trebuie sa-mi pun intrebari asupra propriei persoane. :)) Ca sa fie treaba, treaba…el a continuat: “Si esti si tupeista.” Deja era prea mult. Chiar era vorba despre mine? Incepeam sa mocnesc…si sa am mustrari. Ma gandeam numai la mami…si la educatia primita. Imi puneam in cap, asa , la liniuta , toate invataturile primite de la ea. Si-mi spuneam: “Bai, mami m-a invatat sa nu fiu rea, implicit dracoasa, sa nu calc pe cadavre pentru a obtine ce vreau, sa  nu fiu egoista, sa nu fiu materialista, sa nu dau in nesimtire, sa nu fiu un robotel care gandeste numai cu mintea fiindca sufletul e foarte important, sa nu fiu de piatra, sa ofer fara sa cer ceva la schimb…etc, etc.” Sunt destule chestii pe aici…si chiar am ajuns sa fiu dracoasa si tupeista?! Asa ca il intreb: “Ce inseamna pentru tine dracoasa si tupeista? Pentru mine, acestea nu sunt complimente…si…chiar ti se pare ca le am?” Explicatia lui m-a amuzat. Aceea a fost : “Pai esti tupeista si dracoasa pentru ca intorci lucrurile intr-un mod atat de subtil si frumos astfel incat ajungi unde vrei tu… lupti si faci orice pentru ceea ce vrei. Asta inseamna. Pentru mine esti un fel de provocare fiindca mereu trebuie sa ma gandesc la ceva care fie mai presus de ceea ce zici tu. Iar mie imi plac femeile dracoase.” :)) Ma speriasem degeaba. Nu eram rea…ci o persoana care stie ce vrea, puternica. Asta da. Ulterior am mai avut cu el niste discutii…pe tema “Femeilor” . Ma amuza ca nu inceta sa-mi spuna ca lui ii plac femeile rele. L-am intrebat : “De ce?” . Si mi-a raspuns scurt: “Pentru ca ne completam.” :)) I-am spus ca mi-ar placea sa vad cum o sa se inteleaga cu o astfel de persoana…si cat de bine o sa-i fie. “Hai sa incerc marea cu degetul” ca sa vad cum e (in cazul de fata el incerca femeile si isi propunea sa le aleaga pe cele mai rele). Ce poate sa vrea el la varsta de 22-23 de ani (poate…nu stiu cat avea) ? Vrea sa experimenteze genurile de “femei”. Cand l-am cunoscut eu, de curand, voia o femeie rea in viata lui. Poate peste un an o sa vrea o femeie supusa. :)) Sau…cine stie?! 

Fiecare om trece printr-o perioada de alegeri. Toti alegem ce vrem. Mi-a placut, oricum, modul lui sincer de a-mi spune toate aceste lucruri. In ultima perioada am avut parte numai despre discutii libere, pe diferite subiecte (dezbateri ,mai bine spus). Aceste discutii/ dezbateri m-au facut sa deduc foarte multe lucruri. Cu cat vorbesti cu mai multi oameni noi, cu atat este mai bine pentru tine ca om. Vezi cat de diferite sunt viziunile oamenilor (In cazul de fata, nu am crezut vreodata ca exista barbati care vor femei rele in vietile lor…) si care este modul lor de a gandi. Inainte raportam toate lucrurile si toti oamenii la mine. Mereu gandeam asa: “Daca eu nu pot sa fac ceva atat de rau…altii de ce ar face?! Daca eu nu as putea sa fiu fara suflet…altii cum ar putea sa fie?! Cum ar aprecia cineva femeile rele,care sa-i puna la punct?Cine ar accepta asta?  (cum am spus mai sus) Bunatatea sigur va triumfa. Cum ar aprecia cineva …in fine… nu mai zic.” Da' de unde?! Nu e chiar cum credeam eu. Dar acum mi-am dat seama ca ei cauta tot felul de oameni, implicit tot felul de lucruri. Nu-i condamn…n-am de ce sa fac asta. Tot ce pot sa zic este ca asa cum ei sunt diferiti de mine, asa si eu sunt diferita de ei (ca la mate… eu sunt diferita de ei <=> ei sunt  diferiti de mine). Fiecare are un scop in viata. Bine ar fi ca toti sa aiba un scop nobil, bun, cinstit. Dar asa cum am vazut pe la anumite persoane (ma refer la niste presupuse prietene), tot ce conteaza este sa scoatem profit : de la prietene, de la iubiti, de la tot , tot, tot ce se poate. Si totul se bazeaza pe interese personale. Ma gandesc: “cum pot sa fie asa oamenii acestia?” – dar apoi tot eu imi raspund: “ei bine, ei sunt ei, eu sunt eu, niciodata nu vom putea fi la fel.” Pacat. Iarasi ajung la subiectul: “degradare sociala/morala”. “Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul”- asa ca n-ar trebui sa ma mai suprinda nimic. Oameni de nimic, oameni falsi, oameni ce transforma totul ca numai lor sa le fie bine. 

P.S.: Incercati voi sa fiti mai buni…dati-le voi celorlalti lectii de viata si intoarceti si celalalt obraz atunci cand viata va da o palma… Huuuuug

vineri, 11 ianuarie 2013

Donc...



Fiecare om are momente si momente : momente de glorie, in care toata lumea este la picioarele lor… si momente in care lucrurile se schimba si se produce o decadere(sau esec). In seara asta sunt “leoaica tanara”. Ma invart in jurul aceleiasi melodii. A trecut mult timp de cand n-am mai ascultat-o. Nu stiu de ce o ascult. Dar nu pot sa ascult altceva. Sunt setata. Si-mi urasc momentele in care nu ma pot controla. Repet: doar sunt “leoaica tanara”. E frumos sa fii asa: si leoaica…si tanara. Mi se pare o combinatie perfecta. Intotdeauna am admirat leoaicele pentru puterea lor , pentru modul in care isi apara ce e al lor si pentru hotararea cu care fac totul. Le asemuiesc cu femeile. Leoaicele sunt gratioase, puternice, hotarate cand e vorba de ce le apartine. Tot ele sunt si lenese…adora sa stea la soare, sa se uite la puii lor cum se joaca. Le putem numi: Reginele Junglei, asta daca ne gandim ca Leii sunt Regii Junglei. Tineretea aduce si ea un plus de vitalitate, de energie, determinare si forta. De aici rezulta combinatia “leoaica tanara”. Recunosc, am preluat chestia cu “leoaica tanara” de la Nichita Stanescu si de la a lui poezie “Leoaica tanara, iubirea” . Cred ca toti oamenii care iubesc pot fi comparati cu niste leoaice tinere…Si e frumos sa-i vezi asa…

La ora asta sunt intr-o stare de visare. Parca…nici coerenta nu sunt. Vreau sa scriu ceva, dar ma gandesc la altceva. Si ideile mele se plimba de colo colo. E o mare dezordine in capul acum. 2013…imi dai batai de cap. Fii mai potolit, respira adanc!

luni, 7 ianuarie 2013

Il est 2013 qui ne veux pas voir 2012.

De mult timp n-am mai simtit setea aceea de a scrie. Uneori cand voiam sa scriu ramaneam doar cu intentia, alteori incepeam si renuntam pe parcurs. Dar s-au adunat...si s-au tot adunat. Si simt nevoia sa scuip tot ce am pe suflet,sau sa strig, sa urlu, sa tip si sa spun ce vreau, ce simt, ce ma enerveaza, ce ma deranjeaza, ce ma zgarie pe creier. Evident, ma abtin. Si nu ma abtin pentru ca mi-e teama, sau mi-e rusine...ci pentru ca am invatat sa am rabdare si sa tac...pe scurt: am incercat sa ma comport ca o lady. Amuzant,stiu. 

O perioada de timp m-am "chinuit" sa aflu niste raspunsuri. Erau intrebari normale, decente - zic eu- , personale in acelasi timp. Cu cat voiam mai mult raspunsurile lor...cu cat, ale naibii sa fie, daca le gaseam. Pana,nu le-am mai vrut. Suna ironic...sau cu putina tenta de superioritate, dar chiar asa a fost. Nu le-am mai vrut. Si? Exact! Au venit ele. Singure,singurele. Bine, nu chiar singurele. Timpul si oamenii mi le-au adus. Le-am primit cu bratele deschise si cu ochii mari de curiozitate. Atunci am realizat ca lumea e mica...si ca poti afla tot ce vrei, cand nici nu te astepti si fara sa faci vreun minim efort. Am ramas cu un gust amar cand am primit raspunsurile pe care le voiam si m-am gandit "2013, nu trebuia sa mi le aduci pe tava. Preferam un 2013 cu intrebari, decat un 2013 cu raspunsuri...si ce raspunsuri...". Asa e...iar nu sunt multumita. :))) Nimic nou. Acum am raspunsuri si ma intreb: "La ce-mi mai folosesc? Sa ma enervez si mai tare?". Ah, nu,nu,nu. Nu ma mai enervez. Si nu m-am enervat. Eram atat de calma...incat, parca nici eu nu ma recunosteam. Prea calma. (poate 2013 m-a transformat intr-o matura mica- e o idee si asta :)))). Probabil pentru ca nu ma mai surprindea nimic...sau fiindca ma asteptam la o parte din raspunsuri. C'est la vie.

Cam asa a inceput 2013: cu veselie, dans si voie buna; cu raspunsuri primite, cu oameni noi si cu discutii interesante,cu mult somn,cu plimbari, poze, zambete muuulte si karaoke. Pe aici am vrut sa ajung...prin zona asta.

Probabil fiecare om are, in viata, perioade cand e atat de ancorat in niste situatii/ probleme/lucruri , incat nu mai vede nimic in jur. Cam asa eram si eu. Ma plimbam in cerc, situatiile si starile din viata mea parca erau ciclice, plecau...dar reveneau dupa o perioada. Recunosc, nu eram ancorata total incat sa nu mai vad nimic in jur, dar...eram suficient cat sa am nevoie sa ma aduca cineva la realitate. Chiar aveam nevoie sa ma ciupice cineva, sa ma traga de mana, sa-mi tipe in ureche...sa faca ceva, pentru a ma trezi. Si s-a intamplat acest lucru. 

Mi se intampla rareori sa gasesc un om care sa ma inchida. Si nu spun asta in sensul ala de "vai cine sunt eu, o personalitate". Nu. Pur si simplu un om ma poate castiga din cateva cuvinte spuse cum trebuie si cand trebuie(ma refer la cuvinte normale, legate subiectul discutiei care este in atentia noastra). Imi plac oamenii care stiu sa trateze situatiile,care stiu ce vor si stiu sa te atraga de partea lor, sau care stiu sa te "faca" din cuvinte. Asta pentru ca uneori niste cuvinte dor mai mult decat niste palme(de exemplu). Imi plac oamenii destepti,care te fac din priviri si cuvinte.["Inteligenta este aroganta educata" - Aristotel] Oh,Doamne, e minunat sa vezi ca efectiv nu mai ai ce sa spui...ca el te inchide prin ceea ce-ti spune si prin intrebarile pe care ti le pune,dar ca tu nu vrei sa te lasi si incerci,incerci sa-l contracarezi. Asa faceam eu. Primeam provocarea(STIU! Regula nr.1- Sa nu raspunzi provocarilor! -dar eu am incalcat-o, nu m-am putut abtine sa nu fac asta) de a spune ceva ,numai ,numai sa-l inchid. Dar conversatia continua si devenea palpitanta. Ajungea la cote inalte,spre interpretari din ce in ce mai savante. Spuneam "savanterii"- asa cum mie imi place sa le numesc. Cum pentru a fi convinsa de un lucru am nevoie sa mi se prezinte niste argumente solide...la fel si cu "inchisul". Trebuie ca omul respectiv sa simta cuvintele intr-un mod foarte bun astfel incat sa le foloseasca cand si cum trebuie pentru ca eu sa nu mai pot spune nimic. Iar cand momentul acela soseste eu  zambesc si ma las invinsa. Aici nu voiam sa ma las invinsa. Era o lupta care aprindea si mai tare flacara discutiei. Si-mi placea la nebunie chestia asta...

Revenind la chestii pamantesti...mi-a spus ca sunt matura pentru varsta mea, ca privesc lucrurile mult mai profund decat altii si ca e posibil sa ma adancesc in detalii candva. I-am spus ca asa m-a facut mama...asa sunt eu, profunda, dar realista, uneori visatoare. Nu pot sa ma schimb, sa fiu superficiala, nepasatoare (doar daca e absolut necesar). La partea cu detaliile...avea dreptate,in mare parte. Uneori chiar ma pierd in detalii ,din dorinta de a fi totul perfect. Dar imi plac detaliile...si imi asum orice pierdere. M-a intrebat: "Din punctul tau de vedere, cum e sa stai printre atatia baieti/barbati care te privesc si care iti vorbesc?" . Deja incepeam sa fiu pusa in dificultate. I-am raspuns ca...nu stiu, e ciudat pentru ca nu stiu ce vor de la mine sau care este scopul discutiilor pe care vor sa le aiba cu mine. Mi-a zambit si a continuat: "Sa fim seriosi. Stim foarte bine amandoi ce vor de la tine." Ups. Trebuia sa abordez situatia altfel. Si el a continuat: "Stii ce vrei? Sau pe cine vrei? Pe care l-ai alege? Nu trebuie sa-mi raspunzi mie, e suficient sa-ti raspunzi tie. E suficient daca stii asta." Asa am si facut. Mi-am raspuns mie si i-am raspuns si lui: "Da!!! Stiu ce vreau si pe cine vreau!" Aceasta a fost una dintre intrebarile care m-au lasat un pic pe ganduri in seara aceea. Apoi intrebarile au continuat cu: "Ce inseamna pentru tine sa fii libera?". Sincera sa fiu...imi treceau o multime de lucruri prin cap...si as fi vrut sa ma dau batuta. Nu gaseam niciun raspuns care sa ma multumeasca. Pana...i-am spus: "Pentru mine,sa fiu libera inseamna sa-mi iau o agenda si un pix si sa scriu acolo tot ce-mi trece prin cap." :D L-a multumit raspunsul meu...ceea ce insemna ca puteam continua seria intrebarilor. :D Dupa un timp...m-a mai intrebat lucruri mai delicate cum ar fi: "Ce inseamna pentru tine iubirea?" sau "Cand ai iubit un om, de ce l-ai iubit? Ce te-a atras la persoana respectiva?". Am dat niste raspunsuri destul de complexe,pe care nu vreau sa le mai scriu inca o data. Conteaza ca stiu raspunsurile acestor intrebari...fapt care ma duce cu gandul ca sunt ordonata in idei si sentimente,ceea ce inseamna ca stiu ce se petrece in viata mea. L-am surprins cu raspunsurile mele. Pot sa fiu putin modesta?! Un pic,un  pic modesta: Si mie imi placea ceea ce spuneam...pentru ca-i raspundeam din suflet. Am mai discutat despre faptul ca in viata atragi lucrurile in functie de modul in care gandesti: daca gandesti negativ atragi lucrurile negative (la fel si cu lucrurile pozitive) si despre faptul ca in viata ai fix ceea ce iti doresti. A venit desigur un moment in care am vorbit despre regrete. M-a intristat cand mi-a spus ca sunt momente in care pierzi anumite lucruri sau persoane si nu realizezi acest lucru. Iar cand realizezi...e prea tarziu si nu mai poti face nimic. Insistam sa-i spun ca niciodata nu e prea tarziu...si atunci mi-a povestit ce i se intamplase. Intr-adevar, pentru prima data in viata, am recunoscut ca era prea tarziu sa mai faca ceva. Mult prea tarziu. Mi-a parut rau pentru ca e groaznic sa stii ca niciodata nu o sa mai ai o poarta deschisa cand vei vrea sa repari niste greseli. Din pacate, timpul nu e intotdeauna un aliat. Uneori poate fi dusman...unul aprig chiar. Mi-a explicat ca i-a fost teama sa repare greselile pe care le facuse la momentul respectiv. De fapt, ca in momentul in care ea a vrut sa-l ierte...a preferat sa fuga. Apoi,cand a realizat ca nu poate sa traiasca fara persoana respectiva...era prea tarziu. Nu intelegeam ...: "de ce sa-ti fie frica?" ...iar raspunsul a fost: "Mi-a fost teama...". De ce le e oamenilor frica? Oamenilor le e frica de oameni? De ce?! Oamenii nu mananca alti oameni. I-am spus ca eu sunt genul de om care iarta. M-a intrebat: "Ierti daca esti inselata? Poti sa treci peste fara sa ai remuscari?". I-am zis ca DA,POT. Nu iert alte lucruri ,dar asta iert. Orice om poate gresi. Nu e atat de grav. Chiar si eu pot fi intr-o astfel de situatie(desi ma indoiesc...but never say never) si atunci mi-ar placea sa ma ierte cineva in momentul in care as regreta prostia facuta. Cand ti-e teama...nu rezolvi nimic. Doar te afunzi in ganduri, in idei. Si atat. Psihologic vorbind, teama poate fi invinsa atunci cand faci lucrul de care iti e teama. Atunci cand vezi ca poti sa faci lucrul respectiv, inseamna ca incepi sa treci peste si sa-ti invingi teama. Practic e mai greu de aplicat...insa...cu putin efort acest lucru poate fi facut. Si spun asta fiindca daca nu vei reusi sa repari greseala vei ramane cu regretul toata viata ca n-ai facut ce trebuia si cand trebuia. Dar ...asta este...toti trecem prin esecuri si realizari...

In incheiere nu pot sa spun decat ca mi-a facut mare placere sa intalnesc acest om. M-a scuturat un pic, m-a tras de maneca si m-a scos din monotonia aia. M-a lasat pe ganduri...am cateva teme la care inca ma mai gandesc. Mi-a demonstrat ca stiu anumite lucruri foarte bine,ca anumite lucruri zac in mine doar ca trebuie sa le scot la suprafata...mi-a spus : "Nu te mai gandi la atatea. Bucura-te de o strangere de mana si fii fericita", m-a facut sa zambesc si sa-mi amintesc ce vreau(Asta in cazul in care uitasem!). Aveam nevoie de un astfel de om. Ce bine ar fi sa avem fiecare,la un moment dat, cate un om care sa apara cand nu ne asteptam si sa puna fata in fata cu realitatea , sa ne arate ce e bine,ce e rau...unde gresim, de ce gresim...sa ne dea curajul de a merge mai departe, curajul de a infrunta situatiile, curajul de a ne invinge temerile. Eu am avut norocul acesta si chiar daca stiu ca nu o sa citeasca niciodata ce am scris aici(nu stie de existenta blogului) : Ii multumesc pentru discutiile avute,pentru sinceritate si pentru tot! >:D<




duminică, 6 ianuarie 2013

Un raspuns cat un sambure de nuca.

Uita-te la mine! Nu te rog sa faci asta. Nu e o rugaminte. Poti sa-i spui...ordin,daca vrei! In ochii mei, sa te uiti. Nu mai jos, nu mai sus. Fix in ochii mei. Pana dincolo de retina. Profund. Uita-te bine. Nu trebuie sa-mi spui nimic. Chiar nimic. Doar sa te uiti si sa fii atent. Ce vezi?

P.S.: Ti-as multumi anticipat pentru raspuns daca as sti ca l-as primi...dar sunt sigura ca nu se va intampla asta.