duminică, 29 august 2010

Doua suflete stoarse la maxim.

O noapte. O noapte a amintirilor,a dispretului,a scarbei si a sictirului. A strambaturilor si a ochilor dati peste cap. O noapte a intrebarilor si a propriilor raspunsuri. O noapte dura,insa reala.

[Propriile noastre replici scrise pe o foaie de hartie...exact in ordinea aceasta.]

cLiii : La ce te gandesti? Ma gandesc la tine ca la soriciul de Craciun. Iti presar sare peste slanina aurie si peste burtica in formare (pubertina).

dali. : Ma gandesc la intrebarile-ti stupide despre viata si despre fete. Despre minciuna (cireasa de pe tort a celei de-a doua zi) pe care creierul tau o zamisleste de zor de cateva minute in sir si care urmeaza sa fie spusa aceleiasi proaste de zilele trecute. Sau,ti-ai gasit un alt gandac de Hawaii,o progenitura incompleta mintal care ti-ar putea intra in joc? Sarma ideilor tale se desprinde de neuroni si se baloseaza. Mâl. Scârba.

cLiii : Si totusi,mintea mea a fost inghetata de timp in acelasi loc. Inca imi pun intrebarea "In ce-ti erau degetele inmuiate cand mi-ai inchis ochii atat de tare? "

dali. :Campul gandirii tale s-a micsorat. Nu ai crescut in gandire,ci intr-o inaltime a oaselor. Visezi inca la "femeia perfecta",dar tu esti un
țânc al vechilor cladiri. Incearca sa opresti mintea celorlalti cu un gand. Maturizeaza-te si intreaba-te: "Ce e eternul?"

cLiii :Iar eu eram si eu pe sarma. Eu eram caldura ce-ti invada degetele zapezii. Fizicul tau il simteam prezent,insa tu erai acolo?

dali. :Eram mai aproape de tine decat este oja de unghii sau scoarta copacului de tulpina. Mai aproape decat orice apropiere. Tu ma simteai,dar ma refuzai. Orgoliul tau prostesc de,inca un 'baiet' nestiutor,iti invada ventricolele. Ma vedeai,dar te prosteai. Ma simteai,dar ignorao. Psihologia ta proasta de a "cuceri" dadea gres mereu. Unde-ti sunt vibratiile corzilor vocale numite... cuvinte?

cLiii :Mi-este dor de adierea placuta a privirii tale. Iti simt mirosul in parul meu. Te am desi imi esti departe. Si ma gandeam sa te intreb: Vrei sa fii oceanul marii mele?

dali. :Dupa un infinit de cuvinte spuse acum,tocmai acum cand clipa a devenit un nou trecut,tocmai acum cand cuvintele tale s-au adaugat celor vechi si deja neinsemnate din cauza prafuirii lor,nu te mai cred. Nu demonstrezi nimic. Doar egoism. Pur egoism. Un egoism pueril si sincer. Acelasi egoism al tuturor "baietasilor". TI-as trimite apa oceanului meu,insa oceanul meu a secat din mileniul trecut. Cand ma vei intelege?

cLiii :Am o stiva intreaga de cuvinte spuse in abisul tacerii tale. Le-ai irosit destul de ieftin. Mi-e greu sa cred ca n-as putea gasi un colectionar cu acelasi album de cuvinte ca al meu. Sunt a 7-a/21-a mia persoana ce a cazut in mrejele vartejului tau de fraze costisitoare. Te-ai gandit unde-ti vei planta viitorul bananier de cuvinte cu tenta sarmanta de a cuceri?

dali. :Si acum cand te-ai trezit din visul mortii tale,incerci sa ma cuprinzi in clestii tai. E prea tarziu acum,dupa ce timpul mi-a zidit o granita de principii si toate astea sunt impotriva ta. Candva am fost oceanul marii tale si n-am avut nevoie de acordul tau. Clapele pianului s-au blocat in momentul in care ai tacut ca un las ce-si lasa urmele doveditoare in urma. Nu ti-a pasat si ai fugit. Nu m-ai luat cu tine,ai disparut. Eu am secat,dar izvorul meu si-a gasit un alt loc de odihna. De ce-ai mai venit,amintire?

cLiii :Mi-ai smuls lumina,iar apoi ai strans-o in pumnul greoi,ai mistuit-o cu privirea glaciala si am vazut cum din ea tasneste sangele cenusiu. Te-ai bucurat vazandu-ma nisip,iar zambetul dur nu ti s-a sters de pe fata cand clepsidra mea protectoare s-a spart,iar timpul siruia printre degetele picioarelor tale intepandu-te strengar precum scoricile din Vama Veche. Te-ai hotarat ce palat cei contrui cu lichidul marii mele?

dali. : Candva am incercat imposibilul. Curiozitatea mea infantila m-a indemnat sa fac cunostinta cu imposibilul. Am vrut sa-i dau marii tale contur,forma si culoare; desi ceva imi injecta nesiguranta. Tinerescul avant ma facea sa sper la ceva frumos. Am visat,am sperat,am dorit o raza de lumina mare cat un fir de iarba. Toate mi le-ai spulberat cand eu aproape imi simteam apogeul sperantei. Pana si amintirile mi-s seci. Nu te recunosc,nu te vreau. Mai am nevoie de tine, doar ca sa-mi mai dai curajul de a infrunta cerul mai albastru. Palatul uitarii cred ca este pe drum,undeva pe la jumate. Spune-mi,ce vrei?

cLiii :Tu mi-ai avortat zambetul.Mi l-ai ucis din pantece. Cutele sprancenelor tale au creat sesuri adanci printre muntii ascutiti in care ma avantam. Simteam nevoia unei puteri uriase pentru a le indrepta,dar nu am reusit niciodata. M-am uitat adanc,pana am ajuns in spatele retinei tale. Totul era clar acum. Tu erai gol oriunde priveam. Un nud exemplar al nimicului. Erai demn de arta si totusi as vrea sa te pictez. Alege-ti tu culorile ce ti se potrivesc.

dali. :Iti incercam zambetul cu privirea si ma infundam in prostia orbeasca de a-mi darui inima mea neatinsa de timp si de oameni. Parea o perfectiune inimaginabila acea sectiune laterala a ta. Abi-ami permiteam sa mi te reproduc in minte. Iti doream vorbele,ti le cautam,ti le apreciam si ti le divinizam. Erai totul intr-un nimic. Nimicul tau era drumul meu spre infinitul iluziilor. Asta ma exaspera.

cLiii :Am fost o floare. Iar tu ai fost albina ce se hranea din mine. Pentru un moment am crezut ca sunt hrana ta preferata. Dar timpul cald mi-a deschis petalele si mi-a aratat ca ma insel. Eram ordinara ca si celelalte. Iar tu erai zeul tuturor. Esti demn de minciuna. te simti bine sub aripile transparente si dulgile galben-negre? Zumzetul tau ma ataca. Am invatat sa ma inchid de fiecare data cand il aud. Iar tu ai invatat sa pleci. De data asta ai o tinta exacta... sau mergem tot la noroc?

dali. :Vocea ta imi urla strigator in canalul urechilor mele. Ma face sa opresc timpul din loc pentru o secunda,sa opresc numaratoarea pasilor mei in lume si sa incep sa fac aberantele calcule ale contabilitatii vietii mele: cate minute mi-am infundat nasul in mirosul tau,cate litere ti-am spus,cu cate cuvinte m-ai atins si de cate ori ne-am lipit rusinos pielea din greseala. Cine suntem noi,baiete?

cLiii :Esti viclean. Strengarescul tau comportament de a ma considera o carte deschisa a inceput sa ma calce pe nervi. Mereu ai pus semnul de carte inainte de a incepe punctul culminant protestand ca te-ai plictisit,rusinat ca nu ai terminat inca adunatura de pagini vechi ,uzata si devorata deja de alti cititori ce au trecut prin biblioteca pasiunilor tale. Sareai copilareste toate paragrafele in care incercam sa-ti spun ceva.Asa ca m-am plictisit,m-am inchis singura,m-am sigilat si m-am expediat usurata. Nu meritai sa primesti totul asa de usor,dar ti-am lasat ceva in urma. Era coltul paginii 7. Inseamna asta ceva pentru tine?

dali. :Esti un vant rece,distant,ce doar ma scarbeste. Ma sacai cu rafalele tale rebele si flegmatice. Ma innebunesti. Iar eu,discreta si satula de toata aceasta mica porcarie.. incerc sa te las in plata destinului. Iti las undita goala,dar nu-ti fur si rama. Te las sa vad de cate ori o sa o mai arunci,in cautare de peste. Vreau sa ma mai bucur putin de disperarea ta asemanatoare unui rechin pe mal. Tu m-ai invatat sa nu ma implic. De la tine am invatat aceasta "noua" virtute. Iti mai aduci aminte cum ai trecut prin viata mea,calatorule?

cLiii :Amandoi suntem pe o tava. Suntem doua tarii cu gheata. Doua pahare cu gheata. Tu esti deliciul femeilor,iar eu provocarea salbaticiei si a excitatului barbatesc, Intotdeauna am vrut sa-mi amestesc moleculele cu ale tale. Si ce-am fi? O tarie pentru hermafroditi?...Mi-am dat seama mult prea tarziu ca nu vreau sa-mi inabus licoarea in tine. Esti dezgustator. Lamaia imi este de ajuns. Oare ingredientele bucatarului te vor transforma intr-o prajitura?

dali. :Acest joc ma indispune. Sunt la fel de indispusa ca in zilele alea in care te gandesti la un remediu pentru durerile mele de spate. La fel de indispusa ca atunci cand prostia oamenilor ma face sa tac si sa ignor axul drumului. Nu te mai juca! Inceteaza! Maturizeaza-te in fapte,nu in cuvinte! Lasa naibii toate papusile alea inutile! Pastreaza-ti una,ca amintire. Nu te mai juca cu toate! Cine te crezi? Zmeul pe care l-am vazut in desene animate mileniul trecut? Bai fraierule,pierzi! iar eu nu te voi mai astepta! O sa-mi cauti mirosul in toate bluzele gri pe care le vei intalni. Vei adulmeca iarba intr-un final. Te vei prostii cautandu-ma in neant,iar apoi vei innebuni. Sau,poate... nu vom mai avea nevoie unul de altul si totul se va incheia ca atunci cand valurile au inghitit plaja. Trezeste-te si spune-mi ce gandesti,altfel ma omori cu usurinta! Asta vrei?

P.S. [dali.] : Sa te privesc in sila sau sa te nimicesc in imbratisarea mea? Ce anume vrei sa servesti la masa de la ora 17? Minciuna sau indurare? Fii concis! Chelnerul este obosit! Rabdarea mi-o pierd. Lasa-ti ideile sa respire in voie. Macar de data asta! Ai putea,oare,sa-mi faci aceasta favoare? ..

29.08.2010 tarziu spre dimineata dali. si cLiii erau izbite surprinzator de o 'inspiratie' provocata de joaca,de indignare,de nevoia de a spune prea multe,de dezamagire si scarba,poate.. :)

joi, 26 august 2010

Nu-i asa c-o sa m-ajuti sa evadez? ...

Cu tine vreau sa rad
Cu tine vreau sa tac
Cu tine vreau sa plang
Cu tine vreau sa sper
Cu tine vreau sa iert
Cu tine vreau sa pïerd
Cu tine vreau sa mor
Cu tine vreau tot.

P.S. : Tot cu tine vreau sa ascult vama veche... si melodia asta...si celelalte.

Spun prostii. Te-am ingropat de 17.000 de luni. Minciuni. Mint frumos,nu-i asa?! Stiam! Pana si eu cred ce spun. Adio... :)

marți, 24 august 2010

Grabeste-te in infinit...


Pentru ca m-am lasat prada nepasarii,asa-zisei falsei UITARI... [da' de unde?!] ...pentru ca am vrut sa las in urma totul,toata primavara si toata iarna...si restul de TOT,Soarele s-a gandit sa-mi trimita un impuls. Nici nu l-am inteles. Si nici nu m-am chinuit sa-l inteleg. Eu am continuat sa-mi numar pasii,privind iarba si fara sa-mi pese de nimic. Vorbeam si-mi numaram pasii spre infinit. Ma grabeam spre infinit. Oare de ce? Voiam sa fug,dar eram in acelasi loc. As fi putut sa cuprind biblioteca in brate si totusi puteam fugi. Peretii,nu chiar albi,contineau umbrele lor... ei ma duceau cu gandul la vara. Tot ei ma duceau cu gandul la un bulgare de zapada si la iarna... ma duceau cu gandul la trecut si la mine. Cine sunt eu? Ce caut aici? Sunt mica,iar rafturile sunt mari. Nu ajung decat pana la al patrulea raft. Va simt langa mine,dar nu va vad. Printre carti nu sunteti,in jurul meu nu... nu sunteti nicaieri. Cum am ajuns eu aici? ...LINISTE!!! Nepasarea a plecat. Am vrut sa fiu si sa par ceva ce nu exista. Nu a existat nepasare niciodata. A existat refuzul de a nu-mi aminti,de a lasa totul prada trecutului. BUNA DIMINEATA!!! ... Toate amintirile au inviat! Ce sa fac?! Tanjesc.........ma infund in prostia sperantei. Am puterea de a mai crede cu stupiditate si cretinitate in ceea ce simt. Insuficienta sufleteasca. Gol interior. Speranta desarta. Infundare. Fundul prapastiei. Negura. Si totusi... eu vad lumina. Numai eu o vad! Oare e o iluzie?...DA! Este una din cele 17.000 de iluzii. "Dar NU-mi pasa! De data asta nu-mi pasa!"..nu-mi pasa ca eu continui a-mi forma iluzii. Visul s-a incheiat de mult,insa el continua de atunci. Zambeste frumos.

P.S. : Soarele mi-a trimis un bulgare in cap...

P.S.- ul contine esenta randurilor de mai sus. Descifrare placuta!

joi, 12 august 2010

Un fluier absurd al fluturilor verzi..


Laturi necunoscute...ale oamenilor,ale lucrurilor,ale timpului,ale Pamantului. Trebuie sa te obisnuiesti cu ele. Nu le vei cuceri niciodata indiferent de cat de mult te vei imbufna. E mai mult decat necesar sa le constientizezi,dar e mult mai important sa nu tintesti sus,spre imposibilitatea cunoasterii lor,asta pentru ca nici el insusi nu-si cunoaste misterul. El se descopera in fiecare zi,se schimba in fiecare zi,trece mai departe si revine la aceleasi probleme uneori. Este un circuit inchis care se mareste in fiecare moment,care se dezvolta si oricand te va deruta,ca rasplata a curiozitatii tale. Mi se pare foarte interesanta chestia asta. Poate si din cauza ca ma atrage necunoscutul,ma atrag lucrurile pe care nu le am [de fapt; lucrurile pe care nu le am?! sa nu va ganditi ca ma atrage un avion... ca asta e patetic]. Si apropo de circuit: astazi mi s-a dat o chestie foarte interesanta,care,recunosc...imi cam tine ocupata mintea si acum. Era ceva de genul "omul: un vierme
ce se transformã in luminã când iubeste”.Foarte genial a gandit L. Blaga; insa mi-am pus si am pus intrebarea: Si cand omul nu mai iubeste,se transforma iar in vierme?...unul dintre raspunsurile primite a fost ca figurat vorbind,da,se transforma. Concluzia mea ar fi ca si transformarea asta: ba in vierme,ba in lumina ar fi un circuit.
Bine,imi place sa rascolesc afirmatia lui L. Blaga,recunosc....si ma gandesc: Viermele nu poate trai linistit fara sa fie transformat in lumina? Iar lumina nu poate exista linistita fara sa fie faza de transformare a cuiva? Ba da! Prin urmare si omul poate trai linistit fara iubire [stiu,suna dur. Astept criticile voastre],dar si iubirea poate exista fara un om. Poate exista iubirea ca un concept,pentru ca daca nu ar fi fost un om care sa o simta,care sa aiba acest sentiment,nu s-ar fi auzit de iubire.
Bun. Am ajuns la iubirea=un concept dedus de la faptul ca oamenii au simtit-o. Dar,mai concret: Ce e iubirea? Ce reprezinta in esenta? Rareori spun "Te iubesc" si atunci fac asta ca urmare a starii mele mult prea bune pe care o am,sau impinsa fiind de gandul de a multumi cuiva ca a fost alaturi de mine in cine stie ce situatie. In final...aceste momente sunt rare. "A iubi" si "a uri"... sunt verbe mult prea complexe si care implica mult prea multe. Nu-mi amintesc sa-mi fi placut vreodata sa spun oamenilor "Te iubesc" asta probabil fiindca mi se pare ca verbul are niste caracteristici infinite [ si am explicat mai sus situatiile in care pronunt acest controversat verb]. Da,il folosesc pentru lucruri si actiuni,dar nu pentru oameni,cei ce sunt niste robotei formati din informatii,intr-o continua schimbare. Pentru oameni am afectiune (mai speciala uneori,mai normala alteori)... depinde.

P.S.: De ce sa spunem lucruri prea mari? De ce sa cautam laturi necunoscute?Si cel mai important lucru : De ce sa deschidem Cutia Pandorei,cand ea poate sta si nedeschisa...?

Azi taci. Maine vorbesti.


Sa intelegi imposibilul intr-o eternitate...suna banal. Sa intelegi dificilul...iti este imposibil. Nu poti intra in cusca gandurilor ca si cum ai intra pe usa cabinetului unui doctor...pentru ca nu le vei putea schimba. De ce sa vrei sa schimbi un om pentru ca "asa ti se pare tie mai bine"? Cum poti sa vrei sa injectezi niste sentimente unui om,din moment ce el nici macar nu stie ce-si doreste? De ce?... fiecare om e unic si are un destin al lui,pe care,intr-o mica-mare masura si-l construieste singur. Lasa-l sa se bucure de greselile sau lucrurile bune pe care le face in viata lui. Lasa-l pe om sa regrete,sau sa urle de fericire. Lasa-l sa spuna "NU",iar daca vrea...lasa-l sa spuna "DA". Acorda-i dreptul de a fi el si acorda-ti posibilitatea de a-l accepta. Permite-i sa-si urmeze propriile sentimente; nu sa-ti urmeze tie sentimentele. Priveste-l cum merge in cautarea timpului pierdut,singur...fara tine si fara Marcel Proust...

*P.S.: Libertate!!! Planeta Fericirii e departe de Pamant!!!
** P.S.: Nu e ipocrizie; e adevar!
***P.S.: Vreau imposibilul! Il caut! Il intuiesc! Il simt!

* Aceasta este una dintre postarile mele aiurea,pe care am gasit-o intr-un caiet,ratacita de ceva timp. Imi place pentru ca este aiurea si atat! :) Nu trebuie sa fie reala,sau sa multumeasca pe cineva. Trebuie sa multumeasca personalitatea mea haotica si zapaceala din jurul meu.

duminică, 1 august 2010

Noapte Buna!




Ca un inger cu aripile in vant,ma simt. Ca o furtuna ce se indreapta spre locuri necunoscute. Ca un gand hoinar. Ca un fluture mult prea mic ce traieste intr-o lume mult prea zbuciumata. Zbor spre necunoscut. Zbor spre zari unde nu stiu daca voi mai gasi soarele,unde nu stiu daca voi mai gasi luna. Nu stiu nici daca ajung in locuri ploioase,nici daca ajung in locuri cu doar doua anotimpuri. Nu stiu nimic,desi traiesc intr-o lume formata din informatii. Totul e sec si pustiu. Totul e relativ intunecat si singuratic. Visez sau intr-adevar asa e lumea in care traiesc? Incerc sa-mi indrept gandurile spre locrui calduroase,spre locuri sigure. Incertitudinea ma transforma. Devin nepasatoare. Timpul,insa,nu-mi urmeaza exemplul nepasarii si continua sa-si lase amprenta pe mine si pe ceilalti. Astazi,Timpul nu mai poate vedea in ochii mei amintiri. Ele nu mai exista. Mai poate vedea doar o retina,intunecata asa cum e ea de obicei. Asa ca.. Timpul adoarme in noaptea retinei.

P.S.: Noapte Buna!