duminică, 20 februarie 2011

Am parasit blogul pentru o vreme crezand ca voi uita de toti,de toate,de TINE in mod deosebit...gandindu-ma ca voi reusi sa ma canalizez pe alte lucruri. Am incercat sa citesc. Am citit "Alchimistul" ..carte pe care am numit "cea venita la momentul potrivit si in locul potrivit". Ce-a facut?! Mi-a aratat ca exista un limbaj intre noi si noi,intre noi si toate lucrurile,ca exista substraturi,ca iubirea poate astepta ca tu sa-ti indeplinesti misiunea pe lumea aceasta. Mi-a prins bine. M-a mai scos la suprafata putin. Apoi am dat-o pe Octavian Paler...si cu decalogul lui din "Viata pe un peron" in care spunea "Sa astepti oricat. Sa astepti orice. Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie,chiar daca dureaza toata viata" m-a cam dezechilibrat putin,insa nu atat incat sa-mi fac griji. Totul era bine. Chiar credeam ca am scapat de tot: de ganduri ,de stari,de dezamagiri...de TINE care ma "urmareai" peste tot. Erai oriunde eram si eu fiindca te pastram impecabil in mintea mea. Pot sa spun cu mana pe inima,ca imaginea ta nu m-a parasit niciodata. Te lasam uneori sa zbori,fiind ocupata cu alte lucruri... insa apoi aveam nevoie de tine si tu reveneai si puneai mana pe umarul meu zambind. O perioada n-ai mai existat. Si acum... mintea mea ti-a cerut prezenta din nou. Ai revenit. De ce??? De ceee??? Ca sa fiu rezdrobita? Sincer...nu mai vreau. Insa mi-este atat de dor de tine.Iti simt lipsa chiar daca nu iti spun asta. Iti simt lipsa mai mult decat florile simt lipsa apei pe vreme secetoasa. . .

P.S.: Si daca as putea sa-ti spun ca aerul e mai respirabil cand treci,as face-o! Si daca as avea ocazia sa-ti spun ca tu imi incalzesti zilele,as face-o! Si daca as putea sa te am in fata mea,doar pe tine,te-as strange in brate si ti-as spune sa nu mai pleci. Apoi ti-as zice ca in fiecare zi un gand al meu iti apartine! . . .