Am incercat de-a lungul timpului sa spun "DA" unor lucruri si "NU" altor lucruri. Unele au ramas asa,bine stabilite,insa altele s-au inversat. Ciudat!
Nu-mi gasesc locul. Sunt ca un om de zapada trist,dar care are un zambet pus de noi,de care tot noi ne bucuram. Am ramas oarecum goala; fara toate lucrurile la care tineam. Predomina o stare de tristete. Ma deplasez ca un val care inainteaza orbeste spre mal,apoi,lovindu-se ,se intoarce de unde a plecat. A venit si primavara,dar sufleteste nu o simt. Acum ca mai am o zi si cateva minute si fac 17 ani... ma indrept incet si lent spre varsta pe care mi-am dorit-o mult,insa nu mai am sentimentul de fericire profunda cand spun "17". Nu mai simt lucrurile ,oamenii,locurile,cuvintele. Nu mai am cate clipe fericite sa contabilizez... nu mai am nimic. Nisipul verde din clepsidra se scurge... clipele-mi pleaca,insa eu,singura,raman sa vad ce se intampla. Este uimitor de trist sa vezi cum nefericirea iti curge printre degete. Ceva de genul: Nimic nu poate continua asa... doar tu o poti lua de la capat. Situatia ma dispera. Reactiile nu stiu daca mai exista,sau daca sunt printre cele mai neobisnuite. Vreau doar putina liniste si un fluture in aceasta primavara...
P.S.: Momentele proaste dezvaluie sensibilitatea unui om. Niciodata nu vei sti cat de sensibil este un om,nici macar in momentele sale de plina tristete. Este ceea ce nu se explica,ce uneori nu se arata si ce uneori nu poate fi inteleasa. [15 martie 2011 -ora 23:43]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu crezi ca: