Zarea intunecata ascundea doi ochi intre aripile sale. Ii tinea strans. Nu intelegeam de ce. Voiam sa-i vad si eu. Voiam sa ei sa vada lumina zilei,razele Soarelui. Voiam ca eu sa gasesc bunatatea in ei. Probabil,toate acestea din dorinta de a gasi ceea ce n-am mai gasit. Dar nu. Zarea nu le dadea drumul. Se incapatana la fel ca un copil de 4 ani care tipa,bate din picior si incearca un santaj ieftin pentru a-si convinge parintii sa-i cumpere jucaria X. Deznodamantul este acela in care parintele nu cedeaza si totul se face dupa bunul lui plac. Deznodamantul il fac eu! eu vreau sa vad ce ascunde zarea. pasesc lent spre ea. Vantul ma gadila,se joaca cu suvitele mele,dar si incearca sa ma doboare. De ce,oare,ar face asta cineva care nici nu ma cunoaste? De ce s-ar lega de viata mea,de gandurile mele,de pasii mei? Totusi nu reuseste sa treaca prin mine Il inlatur,desi imi ia destul de mult timp. Si totusi: de ce exista atatea piedici;cand eu nu vreau decat sa merg spre zare?! De ce lumea e atat de complicata? Insa continui sa merg. rapiditatea pasilor se simte si din respiratia grea. Am obosit,da! Am obosit sa merg,sa lupt,sa cer,sa vreau. Cu o ultima suflare ajung in bratele orizontului. Am ajuns unde am vrut sa ajung. Cu mult efort,dar am ajuns. Insa inutil. M-am prabusit inainte sa pot vedea ochii aceia,simbolul perfectiunii.

MORALA: Uneori aspiri spre prea mult. Ajungi sa-ti dai suhul pentru ceea ce iti doresti. Lupti prea mult pentru ceva si nu te gandesti ca esti OM,o viata ai:o viata in care sa te bucuri,sa respiri,sa fii fericit si sa zambesti. Lasa uneori ca lucrurile sa te caute pe tine,sa-ti bata la usa; nu numai tu sa le cauti disperat. Va veni si ziua in care vei alerga dupa ceva inexistent,dupa o himera,insa va fi prea tarziu cand iti vei da seama in ce fel ti-ai irosit timpul.