Intrebari. Raspunsuri. Explicatii.

Ti s-a intamplat vreodata sa ai un gol in stomac, sa nu vrei sa mananci, sa nu vrei sa respiri, sa nu vrei sa vorbesti? Sa vrei doar sa gasesti un colt unde sa stai singur cu gandurile tale? Sa vrei sa crezi ce ti se spune si sa nu poti? Sa vrei sa schimbi oamenii si sa nu poti? Sa vrei sa schimbi lumea in care traiesti si sa nu poti? Sa vrei o alta viata si sa nu o poti avea?

Am citit de curand, un fragment foarte interesant, intr-o carte. Autorul facea o analiza lucida asupra vietii lui si realiza ca tot timpul a cautat niste raspunsuri. Contabiliza in momentul scrierii ca efectiv toata viata sa a fost o inlantuire de cautari: cautari ale unor raspunsuri potrivite. Ele veneau la bratul unor oameni, sau la bratul unor situatii. (Metaforic vorbind). Cele mai neasteptate raspunsuri veneau intotdeauna de la cine se astepta mai putin, sau cand se astepta mai putin… Fiind o persoana publica, reusise ca pe parcursul anilor sa puna intrebari de tot felul si reusise totodata sa primeasca raspunsuri(de la cele mai penibile , pana la cele mai senzuale si indraznete). Abia dupa atata timp, realiza ca cele mai bune raspunsuri: fie vor veni in urma unor intrebari pe masura, fie le va gasi chiar in profunzimea intrebarilor.

Am stat mult si am analizat tot ce am citit. Mi-a placut in mod deosebit partea aceea “Niciun raspuns nu vine singur. El vine intotdeauna in compania unei intrebari pe masura. Sau cauta-l bine, daca nu vine in compania unei intrebari pe masura, el sigur se afla in miezul intrebarii.” Aceasta este, de fapt, o schita bine realizata, a vietii. Mi se pare fabulos cum un om, dupa ce s-a lasat mangaiat de trecerea timpului, reuseste sa priveasca in spatele sau si sa se autoanalizeze. Autoanaliza, constientizarea faptelor si totodata scrierea lor, este o dovada a acceptarii lor si a trecerii ireversibile a timpului.

Tinerii ar trebui sa citeasca. Si nu ma refer la cartile de acum nu stiu cati ani, in care razboiul, damele de companie si lupta pentru pamant erau la ordinea zilei. Cititi carti scrise in ultimii ani, de catre oameni care traiesc aceeasi viata pe care o traiti si voi acum. Cititi despre experientele lor de viata, despre ideile pe care le au si despre proiectele lor. Veti descoperi niste oameni atat de speciali, niste oameni care poate pareau invechiti, fara talent si prea vorbareti….dar care au povesti si suflete minunate. L-am iubit pe Dan Puric inca de la primele cuvinte pe care le-am citit din cartile lui. Am admirat-o pe Mihaela Radulescu de cand m-am trezit intr-o librarie ca ramasesem cu cartea in mana si citisem 6 pagini fara sa-mi dau seama cand. Si sunt multi care merita atentia noastra, a tuturor. Ideile transmise de ei nu sunt intamplatoare. Ele vin in ajutorul nostru. Vin pentru a ne ajuta sa intelegem oamenii, sa intelegem situatiile extreme care pot aparea in viata.

Acum detin calmul acela pe care (sincer!!!!) mi-l iubesc. Si nu stiu… chiar mi-ar placea sa am in fata mea cateva sute de tineri de varsta mea sau mai mari,mai mici, carora sa le vorbesc si sa le zambesc. Am atatea lucruri de spus oamenilor, incat uneori mi-e teama ca nu o sa reusesc sa le spun…fiindca viata e destul de scurta. Am atatea experiente de impartasit, vorbe bune si incurajari de transmis, atatia oameni de ajutat…incat…o viata nu mi-ar fi de ajuns. Probabil imi complic existenta singura. Mi s-a mai spus asta. Dar n-as putea fi altfel… Simt doar teama de oamenii pe care i-as putea plictisi. Ma ingrozeste ideea de a plictisi oamenii din jurul meu. Ma infioara ideea de a ma nu ma face inteleasa in fata celorlalti si ma infioara trecerea timpului. Am multe temeri…