Cum ar fi viata, oare, viata, daca totul ar pica din cer?! Ar fi ca un globulet roz, in care am avea de toate, de la pantofiori roz, agrafe roz, ingerasi in jur si masinuta decapotabila roz! La dracu'! Unde traiti, oameni buni? In ce buncar? In ce loc? Pe ce pajiste? Chiar ganditi cu creierasul vostru? Sau actionati fara sa ganditi?
Poate ca iarasi sunt eu singura nebuna din ecuatie. Sau doar in aparenta, caci in esenta, tare mi-ar placea sa realizati ca EU si numai EU am dreptate in aceasta propozitie. Nu sunt nici vreo narcisista , nici vreo indragostita de propriul ego... insa am argumente care pot dovedi ca pot cat de cat sa iau niste decizii bune. Acord circumstante oamenilor din jur, poate prea multe, insa...pana la un punct. Se pare ca oamenii iti pot oferi surprize oricand, inclusiv dupa 4 ani de cunoastere. Stiu ca nu am dreptul sa critic opiniile lor. Stiu ca exista toleranta in lumea asta si ca eu trebuie sa folosesc aceasta toleranta , fiindca altfel nu s-ar mai fi "inventat". Insa pana la un punct. Apoi...daca nu sunt eu toleranta...atunci cine??!!
Iert cu nonsalanta aproape "de toate". Am o gama variata de lucruri peste care trec cu nonsalanta. Anume: de la inselat...pana la datul cu ciocanul in cap. Poti sa ma omori, eah, te iert! Insa...am si eu niste limite. Nu accept insa: sa-mi strici planurile, programul, sa nu-ti respecti promisiunile, sau sa anulezi intalniri, plecari, etc. Cand un om imi distruge programul, sunt debusolata. Imi este atat de greu sa-mi refac totul...incat...pfff... e groaznic. Stiu, stiu, stiu ca suna ciudat, dar asta sunt! La mine nu pica nimic din cer! Putine lucruri cad efectiv fara motiv. In rest, perfectionismul este la putere. Asa ca...asta nu iert. Nu iert lasatul balta. Asa ca, draga mea, imi pare rau. M-ai lasat balta intr-un moment crucial. Urasc oamenii nehotarati. Urasc oamenii care nu stiu niciodata ce vor, care nu au un cuvant de spus, care nu-si asuma vorbele. Nu te urasc,inca, draga mea, insa...mi-e greu sa cred ca voi mai putea vreodata sa-ti adresez mai mult decat un salut....si acela, din politete doar. Nu pot! Efectiv nu pot sa iert asa ceva.
Poate ca iarasi sunt eu singura nebuna din ecuatie. Sau doar in aparenta, caci in esenta, tare mi-ar placea sa realizati ca EU si numai EU am dreptate in aceasta propozitie. Nu sunt nici vreo narcisista , nici vreo indragostita de propriul ego... insa am argumente care pot dovedi ca pot cat de cat sa iau niste decizii bune. Acord circumstante oamenilor din jur, poate prea multe, insa...pana la un punct. Se pare ca oamenii iti pot oferi surprize oricand, inclusiv dupa 4 ani de cunoastere. Stiu ca nu am dreptul sa critic opiniile lor. Stiu ca exista toleranta in lumea asta si ca eu trebuie sa folosesc aceasta toleranta , fiindca altfel nu s-ar mai fi "inventat". Insa pana la un punct. Apoi...daca nu sunt eu toleranta...atunci cine??!!
Iert cu nonsalanta aproape "de toate". Am o gama variata de lucruri peste care trec cu nonsalanta. Anume: de la inselat...pana la datul cu ciocanul in cap. Poti sa ma omori, eah, te iert! Insa...am si eu niste limite. Nu accept insa: sa-mi strici planurile, programul, sa nu-ti respecti promisiunile, sau sa anulezi intalniri, plecari, etc. Cand un om imi distruge programul, sunt debusolata. Imi este atat de greu sa-mi refac totul...incat...pfff... e groaznic. Stiu, stiu, stiu ca suna ciudat, dar asta sunt! La mine nu pica nimic din cer! Putine lucruri cad efectiv fara motiv. In rest, perfectionismul este la putere. Asa ca...asta nu iert. Nu iert lasatul balta. Asa ca, draga mea, imi pare rau. M-ai lasat balta intr-un moment crucial. Urasc oamenii nehotarati. Urasc oamenii care nu stiu niciodata ce vor, care nu au un cuvant de spus, care nu-si asuma vorbele. Nu te urasc,inca, draga mea, insa...mi-e greu sa cred ca voi mai putea vreodata sa-ti adresez mai mult decat un salut....si acela, din politete doar. Nu pot! Efectiv nu pot sa iert asa ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu crezi ca: