Imi era dor sa scriu, sa ma regasesc in fiecare cuvintel, sa simt ca scriu fiecare litera cu patima omului care simte atat de profund fiecare idee exprimata. Imi era dor sa arunc aici sentimente, ganduri, neplaceri, dureri si bucurii.
A trecut atat de putin timp de cand nu am mai scris...si totusi mi se pare o eternitate. Raman surprinsa de cat de multe se pot schimba in cca. 2 luni. M-am schimbat eu,in primul rand. Dar asta nu mi se mai pare nimic nou. Acest proces avanseaza zilnic. Sunt om. E normal sa ma supun schimbarilor. Nu-i nimic de speriat! Undeva, acolo, printre cuvinte aruncate si idei parasite inca mai gasim de toate: de la sensibilitati parasite pana la melancolii si istorii melodramatice. :))
Nu cred ca m-as fi reapucat de bloggerit daca nu m-ar fi miscat astazi ceva atat de tare incat sa faca inima mea rece sa se cutremure.
Azi. Dimineata. Cam 8 jumate dimineata. Si eu...un om matinal fara motiv. (pare-mi-se ca deja corpul meu e prea odihnit si-mi da trezirea devreme). Nu-i nimic nou faptul ca dimineata sunt vesnic somnoroasa timp de vreo ora sau doua. Mai mult cu ochii inchisi imi caut o cana in care intentionez sa-mi prepar ceva ce contine cofeina. Dar...singura?! Nu are niciun farmec o cafea bauta singura. Nu vreau sa ma inec in ganduri, idei...si nici sa adorm cu cana in mana pana dau pe gat lichidul inchis la culoare. Asa ca...ce-ar fi sa imi invit bunicul la o cafea? Cum era evident deja... pun in practica ideea. Nimic nu poate fi mai frumos dimineata, decat o cafea bauta la rasaritul soarelui, acompaniata de discutii, povesti despre "vremurile trecute".(nuuu, nu, chiar vi se pare ca eu stau aproape cu gura deschisa cand cineva imi povesteste verzi si uscate....daaaa, sunt sigura ca vi se pare :-" ) La un moment dat, din una in alta, vine vorba de certuri...moment perfect in care ma trezesc de-a binelea si incepa explica teoria teoriilor, haaa, cu gura mare... Eram practic in elementul meu :))). Nici macar nu ma certam cu el si deja se aprindea gagica. Vorbeam despre certuri in general...si eu eram in elementul meu :))). Saracul bunic, calm din fire si foarte chibzuit, om pe care l-am descusut dimineti la rand la cafea si de la care am aflat extrem de multe lucruri...se uita la mine zambind. Mi-am dat seama ca deja debitul meu verbal fortase nota, de data asta. (Mda, nimic nou!) Ma opreste, pastrandu-si zambetul pe buze si imi spune: "Stii ce a spus Florin Piersic intr-o zi la televizor, cand a fost intrebat de ce nu da curs unor certuri,sau discutii aparute in presa? (Clar nu stiam. Mai rar ma uit la televizor. )A spus: ''Oricum nu port pica nimanui si nici nu ma cert cu nimeni,sunt prea batran ca sa mai am timp sa ma impac." - Aceasta era lectia de la bunicul meu. M-am oprit din vorbit, din respirat, din gandit. Am zambit si am ramas cu aceasta lectie in minte. Cum as putea sa nu ii dau dreptate?! Cum as putea sa nu ma gandesc in continuare la cuvintele pe care le-a reprodus? Avea dreptate... :( Timpul trece atat de repede, noi imbatranim si in loc sa ne chinuim sa le lasam celor din jur amintiri dragi cu noi, reusim doar sa cauzam neplaceri, certuri...fara a realiza macar ca in orice clipa puteam pleca...definitiv.
A trecut atat de putin timp de cand nu am mai scris...si totusi mi se pare o eternitate. Raman surprinsa de cat de multe se pot schimba in cca. 2 luni. M-am schimbat eu,in primul rand. Dar asta nu mi se mai pare nimic nou. Acest proces avanseaza zilnic. Sunt om. E normal sa ma supun schimbarilor. Nu-i nimic de speriat! Undeva, acolo, printre cuvinte aruncate si idei parasite inca mai gasim de toate: de la sensibilitati parasite pana la melancolii si istorii melodramatice. :))
Nu cred ca m-as fi reapucat de bloggerit daca nu m-ar fi miscat astazi ceva atat de tare incat sa faca inima mea rece sa se cutremure.
Azi. Dimineata. Cam 8 jumate dimineata. Si eu...un om matinal fara motiv. (pare-mi-se ca deja corpul meu e prea odihnit si-mi da trezirea devreme). Nu-i nimic nou faptul ca dimineata sunt vesnic somnoroasa timp de vreo ora sau doua. Mai mult cu ochii inchisi imi caut o cana in care intentionez sa-mi prepar ceva ce contine cofeina. Dar...singura?! Nu are niciun farmec o cafea bauta singura. Nu vreau sa ma inec in ganduri, idei...si nici sa adorm cu cana in mana pana dau pe gat lichidul inchis la culoare. Asa ca...ce-ar fi sa imi invit bunicul la o cafea? Cum era evident deja... pun in practica ideea. Nimic nu poate fi mai frumos dimineata, decat o cafea bauta la rasaritul soarelui, acompaniata de discutii, povesti despre "vremurile trecute".(nuuu, nu, chiar vi se pare ca eu stau aproape cu gura deschisa cand cineva imi povesteste verzi si uscate....daaaa, sunt sigura ca vi se pare :-" ) La un moment dat, din una in alta, vine vorba de certuri...moment perfect in care ma trezesc de-a binelea si incepa explica teoria teoriilor, haaa, cu gura mare... Eram practic in elementul meu :))). Nici macar nu ma certam cu el si deja se aprindea gagica. Vorbeam despre certuri in general...si eu eram in elementul meu :))). Saracul bunic, calm din fire si foarte chibzuit, om pe care l-am descusut dimineti la rand la cafea si de la care am aflat extrem de multe lucruri...se uita la mine zambind. Mi-am dat seama ca deja debitul meu verbal fortase nota, de data asta. (Mda, nimic nou!) Ma opreste, pastrandu-si zambetul pe buze si imi spune: "Stii ce a spus Florin Piersic intr-o zi la televizor, cand a fost intrebat de ce nu da curs unor certuri,sau discutii aparute in presa? (Clar nu stiam. Mai rar ma uit la televizor. )A spus: ''Oricum nu port pica nimanui si nici nu ma cert cu nimeni,sunt prea batran ca sa mai am timp sa ma impac." - Aceasta era lectia de la bunicul meu. M-am oprit din vorbit, din respirat, din gandit. Am zambit si am ramas cu aceasta lectie in minte. Cum as putea sa nu ii dau dreptate?! Cum as putea sa nu ma gandesc in continuare la cuvintele pe care le-a reprodus? Avea dreptate... :( Timpul trece atat de repede, noi imbatranim si in loc sa ne chinuim sa le lasam celor din jur amintiri dragi cu noi, reusim doar sa cauzam neplaceri, certuri...fara a realiza macar ca in orice clipa puteam pleca...definitiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu crezi ca: