duminică, 18 noiembrie 2012

Inacceptare.

E ciudat sa vezi cum oamenii se uita la tine intr-un mod frumos,iar tu te opresti in fata lor, ii studiezi din cap pana in picioare, le cauti intentionat defecte...si apoi ii antrenezi intr-o discutie doar pentru a-ti intari parerile despre ei. Vorbesti cu ei si iti dai seama ca : "Bai,tu,asta, eu caut calmitate,caut alte calitati...nu trebuie sa-mi spui 50 000 de cuvinte intr-un minut dintre care 49 999 de cuvinte m-au enervat fiindca erau deplasate", apoi "Sa stii ca nu trebuie sa-ti creezi un scop in a ma enerva doar pentru ca ti se pare ca sunt simpatica atunci cand ma enervez" etc. Nu trebuie sa-mi spui nici ca ai masina nu stiu de care, caci m-ar interesa mai mult daca mi-ai spune ca ai bicicleta, ca apoi sa-ti spun ca in vara am avut si eu cateva "excursii" cu bicicleta care mi-au prins foarte bine. Nu ma intereseaza nici ca  folosesti Armani Code sau ai sacou Adina Buzatu, pentru ca ridic eventual o spranceana si ma uit urat la tine.Nu ma intereseaza aceste detalii! Poti sa ai si Luna de pe Cer...pentru mine, nu conteaza toate acestea. Si mi-ar placea atat de mult sa nu se mai insiste pe aceste chestii, sa nu mai intalnesc oameni isterici,care sa tipe,sa se manifeste,sa faca show, sa epateze prin imbracaminte,gesturi, fapte. Nu asta apreciez,nu-mi atragi atentia prin asta. Mai degraba as spune "Jos palaria!" in fata unui om modest, in banca lui, calm, care stie sa evidentieze lucrurile frumoase intr-o conversatie, stie sa aprecieze valorile si NU non-valorile,care nu crizeaza,ci spune ce il deranjeaza intr-un mod normal.
 Apoi concluzionez ca incep sa compar: oamenii pe care i-am avut si oamenii pe care e posibil sa-i am(fiindca viata ii aduce in cale in prezent). Comparatia nici nu stiu daca poate exista. Cei ce-au fost nu pot fi comparati cu acestia.Dar poate si cei ce-au fost s-au schimbat...si atunci inseamna ca e posibil sa fi devenit ca acestia din prezent. Da. Si imi repet de minim 1000 de ori/zi ca oamenii sunt diferiti , nu pot fi comparati...dar vi se pare ca reusesc eu sa inteleg acest lucru?! Nu, nu reusesc. Le gasesc defecte peste defecte noilor-veniti, de parca saracii au vreo vina ca au ajuns in viata mea.Nu pot sa-i accept. NU POT!

P.S.: Chiar vorbeam cu cineva zilele trecute si imi spunea despre oameni: sunt oameni care n-au fost invatati sa lupte pentru ceea ce vor si oameni care s-au nascut sa lupte pentru ceea ce vor. Era o discutie pur generala, dar care m-a lasat pe ganduri. In momentul urmator am sarit de pe scaun si i-am zis asa,cu un ton serios: "Stii cum sunt eu cand pierd?! Ca o leoaica iesita din cusca!".Acela a fost momentul culminant al discutiei. Inacceptare. Voi cum sunteti cand pierdeti?

2 comentarii:

  1. ma bucur sa gasesc pe cineva total indiferent fata de nonvalorile actuale...nimanui nu-i place sa piarda, dar oare ar fi ok sa invingem tot timpul. cred ca si pentru noi ar deveni plictisitor...imi place blogul tau...o sa trec mai des pe aici

    RăspundețiȘtergere
  2. Sper ca nonvalorile actuale sa fie doar de umplutura in zilele noastre si sa dispara curand...altfel nu stiu cum ar arata societatea actuala.
    Da,nimanui nu-i place sa piarda. Oarecum aici apare puterea de acceptare sau de neacceptare. Timpul le rezolva pe toate. :)

    RăspundețiȘtergere

Tu crezi ca: