vineri, 17 iunie 2011

Pierduta.

Cu ce am gresit oare in viata aceasta pamanteana a mea,scurta si fara sens (uneori),aberanta,fericita sau plina de sila?De ce mereu ma lovesc de aceleasi stanci? De ce ma lovesc de acelasi trecut? De ce imi vine sa urlu de furie aceea inexplicabila a omului ce nu poate sa mute muntii din loc? De ce as plange 30 de minute dupa ce m-am asigurat ca nu e nimeni care sa intre in camera mea,iar apoi m-as uita in oglinda si iarasi as plange cand m-as uita la neputinta sufletului meu?

Sunt ca un fluture pierdut. Ca fluturele acela ce s-ar aseza pe umarul tau,al omului...insa ii e frica de tine,de "marimea" ta,de intentiile tale. Ii e frica sa nu-l arunci ca pe un gunoi pe care-l arunci cu atata nepasare... ii e frica sa nu-l respingi. Mi-e frica de voi oamenii. Pentru ca m-ati aruncat de atatea ori; m-ati condamnat de atatea ori la suferinta,m-ati indus in eroare ..ca uneori nici nu mai stiam cine sunt in fata voastra.


Si totusi mor de dor. Ma sfarsesc de dor. Mi se sfarsesc puterile,raman neputincioasa in fata amintirilor,in fata ta,A TAAAA si numai a ta,chip bland. Ochii meu sclipesc in fata zambetului tau. Celulele mele zambesc toate cand te vad. Sunt ...un nimeni...in fata ta.
____________________________________________________________________

Sincer,am atatea cuvinte in cap...ca nici nu stiu sa le pun cap la cap sa iasa ceva concret. Sunt total ametita de tot. Sunt trista. Sunt dezamagita. Sunt furioasa. Sunt scarbita de tot,insa in acelasi timp iubesc acel TOT de care mi-e sila/scarba/mila. Nu stiu ce vreau. Sau stiu...dar mi-e greu sa spun ceva de teama de a fi azvarlita de pe stanca unde mi-am gasit refugiul. De aici vad tot...dar voi nu ma vedeti pe mine.

P.S.: Intoarce capul. Cu siguranta ma vei vedea...fiindca... am ramas in acelasi loc,cu acelesi ganduri.

4 comentarii:

  1. Ce sa spun... Am ramas fara cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca tu nu sti ce sa spui... eu ce sa mai zic?!:D

    RăspundețiȘtergere
  3. ok. spui ca dupa ce te asiguri ca nimeni nu intra in camera ta, te izolezi si plangi. singura! si totusi, nu te retine nimic sa nu postezi asta aici si sa arati tuturor ca tu chiar sufereai si plangeai. putin paradoxal nu crezi?:p

    RăspundețiȘtergere
  4. Spun ca "as plange" . Prima parte e ca o introducere a ceea ce as face in domeniul normalului. Apoi normalul devine exact ceea ce simt in momentul acela. :) Sunt stari care vin atunci,in momentul scrierii. E evident ca fiecare postare are un "trecut"...sau un sentiment de la care a pornit. Blogul acesta nu este public ,in sensul ca apropiatii mei nu-l stiu..deci nu aveam de ce sa vreau sa "arat tuturor" . Aici e spatiul meu unde pot sa scriu bune si rele.. :)

    RăspundețiȘtergere

Tu crezi ca: