"Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta" - Woody Allen 


Sunt perfectionista si recunosc asta. Imi place sa vad cum lucrurile sunt facute in amanunt bine. Lucrez la amanunte tot timpul si pentru mine amanuntele fac diferenta. Imi place sa primesc lucrurile in viata mea atunci cand ma astept sa le primesc si nu atunci cand au ele chef sa vina. Nu pot sa neg nici faptul ca imi place sa fiu surpinsa uneori...dar se intampla sa fiu suprinsa intr-un mod negativ...si e neplacut pentru ambele parti. Tot timpul astept cate ceva de la viata si tot timpul sunt nemultumita de ceva. Ma chinui,lupt cu mine sa ajung sa accept lucrurile asa cum sunt ele,sa accept oamenii asa cum sunt ei,fara sa critic sau sa observ toate detaliile,pentru ca prin asta imi complic viata,gandurile,sentimentele. Incerc sa imi accept viata . Ce altceva as mai putea spune?!

"Un singur lucru face visele imposibile: frica de eşec." P.C.

Momentan este exact ceea ce simt: frica de esec...

Asa da,asa nu?! Dar cum?

Desi razele soarelui imi "lumineaza" capul acum,este inutil. Ma simt dezamagita . De mult n-am mai simtit sentimentul acesta atat de puternic. Chiar ma simt un nimic. Simt ca gresesc undeva si nu stiu unde. Simt ca se intampla ceva ciudat si nu stiu unde se petrece acest . Simt si ca vreau ceva nou in viata mea... dar nu stiu ce vreau. Sunt atat de multe in capsorul meu...dar nimic concret. Sunt ca o frunza dezorientata. Am nevoie de echilibru. Nu mai am niciun chef...si nu mai sunt motivata de nimic. Ma intrept usor,usor de un gol infinit. Ma deranjeaza incertitudinea asta. E aiurea..: cand nu am un milion de amintiri dupa care tanjesc in cap,sunt dezamagita...si cand nu sunt dezamagita,iubesc si ma simt ranita. E un ciclu atat de scarbos si de mistuitor pentru mine,incat,nu vreau decat sa inchid ochii si sa simt doar intunericul cum imi mangaie retina.

Saptamana asta mi-au iesit trei fluturi in cale. Mi-e frica totusi ca va trebui sa aleg unul. Mi-e frica sa nu-i pierd pe toti. De doua zile chiar ma simt "pe aripile vantului". Sincer,nici nu stiu ce se petrece cu mine,dar nu-mi place de mine asa. :| Vreau normalitate in capul meu.

Un visator..

Sunt doar un copil cu o jumatate de gand. Ma granesc cu amintiri,cu mirosul ploii si cu imaginea rasaritului din fiecare dimineata ; asta pentru ca am agonisit o armata de amintiri, o armata de inagini.. toate diferite.. toate frumoase. Ma ranesc toate razboaiele pe care inima mea le poarta impotriva timpului, caci vremea trece oglindindu-se intr-un mic si prafi ceas si cu ea.. usor,usor.. ne trecem si noi. Cateodata mi-as dori sa pot fluiera si tot ce ma inconjoara sa se opreasca pentru cateva clipe si sa ma pot uita pe geam rabdatoare stiind ca nimic nu se va schimba in secunda urmatoare. Dar nu putem pastra timpul intr-o cutie si nici nu-l putem opri din lunga lui calatorie.
 Mereu am cate o banuiala,fie legata de oameni,fie legata de vreun aisberg,de vreun cais,cartof sau bujor. Niciodata nu sti la ce sa te astepti din partea lor.. fiindca sunt mai nesigure decat un caiet inchis plin de randuri scrise,mai nesigure decat vremea,decat cerul,decat norii.
Intotdeauna am cate o dorinta : mai reala,sau mai ireala..dar intotdeauna exista! Nu stiu insa ce "conditii" sa-i creez pentru ca ea sa se "dezvolte" frumos. Probabil pentru ca am un caracter putin nătâng in ceea ce priveste tot ce ma inconjoara.. iar lucrul acesta l-am descoperit intamplator : ma uitam la tot ce credeam ca am facut perfect si mi-am dat seama ca sunt total pe dos. 
Numar zilele in care zambesc.. si intotdeauna ma deghizez in zilele in care sunt trista. Nu ma deghizez din placere,ci fiindca n-as suporta atatea intrebari din partea unor oameni ce fug tot timpul prin jurul meu. Masca mea preferata este de om sictirit. Deoarece atunci pleaca toti.. pentru ca ma stiu atat de bine, atat de rau de fapt si nu vor sa-si depoziteze in cap o noua imagine plictisitoare.


Imi plac fluturii. Desenez fluturi verzi pe banca,am fluturi in cap,in stomac,pe retina. Unde nu exista fluturi, inventez,ii desenez si tot ii fac sa existe.


... !! :)

Poveste.

In seara asta, m-am jucat cu stelele. Toate erau frumoase,insa una singura mi-a atras atentia fiindca era cea mai stralucitoare dintre toate. Am vrut,intentionat,sa o smulg din "radacinile" ei si sa o iau de acolo ca sa mi-o lipesc in dreptul inimii. Voiam ca inima mea sa straluceasca precum acea steluta. Am tras de ea,dar nu se clintea. Cu mai mult curaj am incercat si a doua oara! Si a treia oara,dar nimic. Intr-un final,am luat o foarfeca,am spintecat cerul si mi-am decupat steluta. Exact cum am vrut,am lipit-o exact in dreptul inimii. Ciudat,steluta stralucitoare era acum...nestralucitoare?! Intunecata?! Urata si obisnuita?! De ce?! Ce anume ii dadea cerul si eu nu-i dadeam?! Statea la fel de confortabil pe bluza mea ca acolo sus,de unde am luat-o.
Nu mai inteleg nimic... Lumea aceasta este mult prea ciudata! Stiam eu ca in realitate ,stralucirea e doar o iluzie optica!

Incipit despre fericire.

Timpul s-a oprit in loc pentru cateva secunde. Nu stiu daca au fost secunde norocoase,de success si frumoase; sau daca acestea au marcat un simplu moment neplacut din viata unui om. Atunci m-am gandit la cateva dintre miile de lucruri care ar putea face un om fericit. Desigur ca tu diferit de eu (intr-un limbaj simplu),dar ma gandesc ca vreau sa dezbatem pe larg impreuna tot ceea ce ar putea sa ne faca fericiti sau ce ar putea sa ne transforme in niste oameni cu ganduri putrezite si pe cale de descompunere.

Bun,bun,bun.Fericire! Am uitat sa va intreb: exista asa ceva? Sau …cat timp exista? Cat timp se manifesta si cum se manifesta? Si… de cate ori v-ati simtit fericiti? Pai na…toata lumea e fericita in zilele noastre. Treci pe strada,linistit si le/ii vezi cum isi spun unii altora ca “vai…ma simt maxim de fericit/a,mai maxim de maxim,intelegi?!”. Asa cum va spuneam,am invatat cuvantul fericire (datorita faptului ca il aud frecvent) ; da’ ce e aia fericire? Spuneti ca sunteti fericiti. Dar,oare,fericire inseamna sa urlii pe strada ca esti fericit in timp ce-ti studiezi unghiile roz/albastre/mov,sau eventual unghiile false de minim 5 cm? Sau inseamna sa te manifesti in fata unor straini expunandu-ti talentul de a da din maini si picioare ca un bebelus ce asteapta sa-i fie pus scutecul? Despre fericire,la fel ca si voi,am auzit multe. Aberatii pure,intotdeauna. Rare au fost si momentele in care puteam sa zic : “WOW, sunt fericita!”. Insa voi, incurcati dispozitia buna,placerea de a face un lucru,incantarea de a vedea o barza sau un drac (habar n-am) cu fericirea. Acest sentiment enigmatic,as putea spune ca dureaza foarte putin si este mult mai intens decat cele enumerate mai sus. Doar ca… din dorinta de a parea “fiinta perfecta” ce are o “viata perfecta si eventual ROZ” si lumea asta sa contina si un “al 9-lea cer”… atunci spui simplu “fratele meu,sunt fericit/a”. Oricum nimeni nu se bucura pentru fericirea ta chiar daca spui asta de 17 000 de ori in mod consecutiv,asa cum si pe mine ma lasa indiferenta toate chestiile de genul.

 Concluzionand, ai putea foarte bine sa tii pentru tine toate propozitiile referitoare la fericirea ta si sa incerci sa te gandesti daca in momentul respectiv esti intr-adevar fericit sau doar ai o stare pe care tu o asociezi cu fericirea.  

Pana data viitoare,astept pareri despre fericire: este sau nu intalnita frecvent? Este sau nu un sentiment de durata? Sau il confundam mai mereu cu alte sentimente asemanatoare?

                                                          Hello. Bye-Bye.

Va spune,

d.

Revenire.

Revenire. Revenire aici in locul meu,in mediul meu,in globul meu din sticla verde in care stau doar eu: uneori singura,alteori cu voi cei ce-mi sunteti necunoscuti in proportie de 90%. Am revenit cu un aer de om usurat,cu un aer de om scapat de probleme. Suna atat de "old" ceea ce spun...dar e adevarat!!! Da,pentru ca eram incarcata cu 17 000 de idei si ganduri de care cred ca am scapat pentru ca erau inutile(asta pot spune acum). ma simt un pic nepasatoare fata de oameni...dar am acea nepasare recomandata de toti oamenii cu cap,acea nepasare care ne mai lasa sa respiram,sa ne simtim liberi si fara compromisuri. Nu pot sa spun ca astept ceva anume...asa cum de obicei tot asteptam cu nerabdare ceva si ma intristam teribil ca nu venea. Sunt pe aripile vantului. Unde o sa vrea el sa ma duca (bineinteles,cu permisiunea mea) sa ma duca! Nu-l voi opri daca "destinatia" imi va placea. Acum nu mai sunt eu cea care studiaza toate  "destinatiile" si "comanda" un drum pe care si-l doreste. Incepe o noua perioada,plina de peripetii,plina de discutii,controverse,neplaceri si bucurii. Astept sa vad cum va fi,ce va fi... iar cu detalii voi reveni pe parcurs. Pana una alta,e bine de reamintit ca am revenit cu forte proaspete.

Semneaza,

                    d.