Eram acolo, printre zecile de oameni. Singura. Nu ma vedeam de ceilalti, dadeam din coate pentru a ajunge acolo, in fata, pentru a tipa de bucurie. Inima imi batea , imi sarea din piept. Picioarele mi se inmuiau teribil incat ajunsesem sa ma bucur ca daca voi pica sigur ma va prinde cineva. Blestemam minutele, tensiunea aceea si atmosfera de o usoara dezolare. Aveam secunde in care credeam ca nu mai respir fiindca aveam un nod in gat. Repede au trecut prin mintea mea imaginile persoanelor pe care nu voiam sa le dezamagesc. In minutele acelea simteam cum sunt rupta de realitate...cum aud undeva in fundal, oarecum in departare niste tipete de fericire si niste tipete de tristete...
Ajung acolo si simt cum ma plesneste o durere de cap, ca si cum capul mi s-ar fi spart in mii de bucati. Am crezut ca o sa cad acolo si nu o sa mai ridic. Fata mi s-ar fi scaldat in lacrimi, insa glandele lacrimogene au secat de mult. As fi tipat, insa nu m-ar fi auzit nimeni...asa ca mi-am ridicat capul si am plecat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu crezi ca: