Unde esti , fluturas?

Nu stiu unde sunt. M-am pierdut pe drum...

Ma aflu intr-o criza de regasire a propriului meu suflet. Sunt irascibila. Ma aprind intr-o secunda. La orice cuvintel spus aiurea, deja fac spume la gura de nervi. Ma enerveaza toate lucrurile. Nu mai stiu cine sunt si ce vreau. De fapt, nu mai vreau nimic. Simt ca nimic nu mai fac bine, ca oamenii vor sa-mi puna "bete-n roate" si ca pluteste ipocrizia in aer. Oriunde m-as uita in jur, nu vad decat actori de teatru, iar scenariul mult apreciat este chiar viata. Si ma revolt. Imi pun masca de om nebun si revoltat, gata sa inceapa un alt Razboi Mondial pentru a face dreptate. Nu ma intrebati de rezultat, fiindca risc sa intru in depresie daca ma gandesc la el. Rezultatul este DEZASTRUOS. Evident, eu par omul anormal intr-o lume aparent normala. Nu, nu-i asa. Sunt omul prost, care vrea sa fie corect, care vrea sa spuna ce si cand are ceva de spus, care evidentiaza adevarul facandu-i pe ceilalti sa se sifoneze. In minunata noastra epoca, oamenii care au aceeasi definitie ca mine , sunt considerati prosti. Rezultatul scenariului? Mi se spune cu nonsalanta ca... "Stii, in viata, chiar daca ai dreptate, trebuie sa pozezi in omul linistit, nepasator, sa fii cu nasul pe sus, dragut, "lapte si miere" fiindca asa apari bine in fata celorlalti." Pe bune?! Adica insinuati sa fiu genul ala de om , pe care l-am urat toata viata, adica 19 ani, o luna si 3 zile? Sa fiu "mutu' f*te pamantu' "? Doamne Fereste-ma!!! Nu, Doamne Dumnezeule, Sfinte Arhanghel Mihail ,ocrotitorul meu si voi toti Sfintii existenti sau inexistenti, sa nu ma transformati vreodata in genul de om cu doua fete, de la care nu stii niciodata la ce sa te astepti. Prefer sa raman asa, sa spun verde-n fata cu riscul ca ceilalti sa dea ochii peste cap, cu riscul de a primi drept raspuns fete de oameni care se cred superiori. Si nu pot, da? Nu pot sa fiu linistita in momentul in care am dreptate! Nu pot sa-mi pun ochelarii de soare , sa-mi afisez noul look si noul ruj pe buze si sa defilez cu mersul de lady ca si cum: "Vai, eu?! Eu vad adevarul, dar hai sa ma complac, sa-mi iasa rochia Mariei L. Hohan nesifonata, sa ies basma curata, caci na, asa e mai bine. Sa ma vada lumea asa linistita, in banca mea si nici ca nu ma banuiasca de ceva." Hai sa nu ne mai vindem castraveti murati unii altora. Caci stim bine cum stau lucrurile.

Asadar, sunt irascibila. Ma consum, simt cum am niste piticei pe creier care se razboiesc atunci cand vad anumite nedreptati sau cand simt ei ca lucrurile nu se intampla cum ar trebui. Si poate ca ei nu s-ar razboi atat, dar...cand vad nonsalanta oamenilor, relaxarea si sictirul cu care trateaza situatiile...atunci ei creeaza un adevarat vartej in capul meu.

P.S.: Am nevoie de un calmant. Daca are cineva calmantul potrivit, 0749 *** *** . Multumesc anticipat.