Uneori...

Toate povestile ce se nasc in mintea noastra incep cu “Daca”. Ei  bine,a mea incepe cu “Uneori”.

Uneori,cand soarele e pe cer in partea dreapta si luna in partea stanga (asa cum imi place mie) si cand cerul e senin dar cu tenta rosiatica, imi place sa zbor. Si atunci cand zbor,chiar zbor. Peste tot. Peste oameni,peste tinuturi,peste intamplari,masini si sentimente. Zbor peste tot,peste tot ce imi place. Zbor cu gandul. Da,doar cu gandul. Incerc sa ma obisnuiesc cu toti si toate. Vad oameni tristi si atunci ma intristez si eu. Ma simt neputincioasa in fata lor ,fiindca nu sunt fizic prezenta ca sa le alin supararile. Nici macar nu pot sa le spun 17 cuvinte. Vad oameni fericiti si atunci pierd minute in sir bucurandu-ma si eu de ei,razand si eu “de rasul lor”. Vad oameni ascunsi “in carapacea lor”,nestiind cum sa iasa la suprafata teferi,fara sa-i faca pe ceilalti sa sufere. Acestia sunt cei mai “in belea”,fiindca stim cu totii cat de greu este sa iesi dintr-o situatie bine si sa vezi care este granita dintre: a-ti spune parerile,a nu-i leza pe ceilalti si a respecta normele politetii. Vad oameni si oameni ; caractere si caractere ; chipuri si chipuri ; activitati si activitati ; evenimente si evenimente. Toate acestea imi atrag atentia. Unele ma inspira,altele imi starnesc curiozitatea si altele ma alunga intr-un mod indirect. Apoi plec spre locurile unde imi pot “aseza” gand cu gand in minte. Aripile mele ma conduc spre locuri linistite: spre marea al carei sunet ma trimite departe sau spre eternul munte alaturi de puritatea si apasarea lui sufleteasca. Mi-e greu sa aleg un singur loc in care sa merg. Caut liniste in amandoua…si o gasesc. Ce pot sa cer mai mult? Cum sa fiu egoista si sa spun ca prefer marea, sau prefer muntele? Nu! Zbor spre amandoua...si imi asez gandurile in ordine,reflectez asupra a tot ce am vazut si plec mai departe. Si nu stiu cum se intampla ca tot timpul zbor,calatoresc…poate si pentru ca “UNEORI…” viata insasi este un lung drum in care fiecare merge in ce directie vrea,iar la sfarsit toti oamenii observa ca “UNEORI…” timpul trece.

P.S.: Uneori…gandul meu poposeste si la tine.Te rog doar sa ai grija de el,fiindca altfel se va pierde si nu va mai sti in ce directie sa o ia…iar atunci nu va mai zbura,ci va cadea in gol…

                                                                     D. M.C.