Buburuzica pierduta...

Tocmai buburuza suprema a zburat in ultima saptamana deasupra mea! Senssibilitatea mea incepe sa renasca. Nostalgia clipelor trecute de mult,ma surprinde ca revine. Ma uit la mine si vad ca o uitasem,oarecum,pe acea buburuzica. Credeam ca m-a dezamagit candva,ca m-a parasit,dar a jucat un rol important in viata mea. Am iubit-o pentru ca m-a invatat sa traiesc frumos. A avut grija de mine,m-a invelit cu toate cuvintele ei,iar respiratia ei mi-a adus prospetime in viata.

Oh,ce dor imi era de ea,desi nici nu-mi dadeam seama! Multumesc,primavara vietii mele,ca ai ajuns si mi-ai dezghetat sufletul!

Simt..

Simt in fiecare zi ca sunt tot mai multe persoane in viata mea carora trebuie sa le multumesc. Dar nu am timp sa fac asta si ma simt vinovata. 
Simt in fiecare zi ca am o doza de orgoliu care uneori ma orbeste,insa nu stiu cum sa-l neutralizez...si ma simt vinovata pentru asta.
Simt in fiecare zi ca trebuie sa invat sa iubesc mai mult,sau sa le arat mai mult celorlalti dragostea mea,insa nu reusesc si ma simt vinovata pentru asta.
Simt...ca uneori imi irosesc timpul inutil si ma simt vinovata pentru asta.
 ...Simt... dar nu stiu sa-mi controlez sentimentele. 

Sunt momente,cand,ah...,parca-as strange, pe oricine mi-ar iesi in cale,in brate si nu i-as mai da drumul. Dar nu fac asta...si ma simt vinovata!

2012 !!

Se pare ca ne-am inmultit aici,pe blog... ceea ce nu poate fi decat un prilej de bucurie. Ma bucur atunci cand citesc comentariile voastre (oricare ar fi ele)  si imi doresc sa ne apropiem unii de altii prin intermediul gandurilor noastre. O sa incerc sa postez mai des (fiindca in ultima perioada m-am lenevit...sau mai bine zis, am fost ocupata)  pentru a va tine la curent cu ceea ce mai fac,sau mai gandesc. Sa nu uit,totusi,sa va spun ca imi doresc sa aveti un an 2012 colorat,frumos,cu vise frumoase,somn linistit,sanatate,ganduri pozitive si realizari!!! :) Asta imi doresc si mie... desi mai sunt cateva lucruri pe lista mea de dorinte pentru 2012,insa acestea sunt printre cele mai importante. Trece si vacanta, scoala se apropie de noi... desi nu stiu daca asta e un lucru bun sau rau pentru noi. Nu pot sa neg ca nu ar fi fost buna si o pelungire a acestei vacante,insa... tot ce-i frumos se termina la un moment dat. Cred ca am avut o vacanta buna. Am incercat sa-mi inving cateva temeri.. (sper sa fi reusit) .. am incercat sa fac anumite schimbari si am incercat sa ma distrez ( cu limite,desigur) . Anul acesta este un an pe care l-am asteptat de mica... Tot timpul le spuneam  apropiatilor ca eu am facut un calcul si ca in 2012 o sa fiu majora, independenta, soferita si matura. :)) Acum ma amuz de toata "teoria" mea! Intr-adevar...am asteptat de mult momentul in care o sa fiu majora...insa nu e totul chiar asa simplu cum pare . In momentul de fata,nu mai vreau sa cresc si nu mai vreau ca timpul sa treaca. Vreau sa raman copilul mamei,care primeste lucrurile in stare finala,caruia i se face patul si copilul care gaseste caldura in camera cand ajunge acasa. E ciudat sa vezi ca se apropie momentul in care mama iti va da viata in maini si iti va spune ca de acum , tu vei sti sa ti-o ghidezi,fiindca pana la 18 ani ai fost sub atenta supraveghere a parintilor. Adultii (caci asa au denumirea cei peste 18 ani) sunt niste oameni,cate,conform lui Antoine de Saint Exupery... uita multe lucruri. Sper ca eu sa fiu o "adulta" cu inima de copil si minte de adolescent. :)

Despre una,sau alta... mai vorbim data viitoare...
Cu drag, d. :)

"Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta" - Woody Allen 


Sunt perfectionista si recunosc asta. Imi place sa vad cum lucrurile sunt facute in amanunt bine. Lucrez la amanunte tot timpul si pentru mine amanuntele fac diferenta. Imi place sa primesc lucrurile in viata mea atunci cand ma astept sa le primesc si nu atunci cand au ele chef sa vina. Nu pot sa neg nici faptul ca imi place sa fiu surpinsa uneori...dar se intampla sa fiu suprinsa intr-un mod negativ...si e neplacut pentru ambele parti. Tot timpul astept cate ceva de la viata si tot timpul sunt nemultumita de ceva. Ma chinui,lupt cu mine sa ajung sa accept lucrurile asa cum sunt ele,sa accept oamenii asa cum sunt ei,fara sa critic sau sa observ toate detaliile,pentru ca prin asta imi complic viata,gandurile,sentimentele. Incerc sa imi accept viata . Ce altceva as mai putea spune?!

"Un singur lucru face visele imposibile: frica de eşec." P.C.

Momentan este exact ceea ce simt: frica de esec...

Asa da,asa nu?! Dar cum?

Desi razele soarelui imi "lumineaza" capul acum,este inutil. Ma simt dezamagita . De mult n-am mai simtit sentimentul acesta atat de puternic. Chiar ma simt un nimic. Simt ca gresesc undeva si nu stiu unde. Simt ca se intampla ceva ciudat si nu stiu unde se petrece acest . Simt si ca vreau ceva nou in viata mea... dar nu stiu ce vreau. Sunt atat de multe in capsorul meu...dar nimic concret. Sunt ca o frunza dezorientata. Am nevoie de echilibru. Nu mai am niciun chef...si nu mai sunt motivata de nimic. Ma intrept usor,usor de un gol infinit. Ma deranjeaza incertitudinea asta. E aiurea..: cand nu am un milion de amintiri dupa care tanjesc in cap,sunt dezamagita...si cand nu sunt dezamagita,iubesc si ma simt ranita. E un ciclu atat de scarbos si de mistuitor pentru mine,incat,nu vreau decat sa inchid ochii si sa simt doar intunericul cum imi mangaie retina.

Saptamana asta mi-au iesit trei fluturi in cale. Mi-e frica totusi ca va trebui sa aleg unul. Mi-e frica sa nu-i pierd pe toti. De doua zile chiar ma simt "pe aripile vantului". Sincer,nici nu stiu ce se petrece cu mine,dar nu-mi place de mine asa. :| Vreau normalitate in capul meu.

Un visator..

Sunt doar un copil cu o jumatate de gand. Ma granesc cu amintiri,cu mirosul ploii si cu imaginea rasaritului din fiecare dimineata ; asta pentru ca am agonisit o armata de amintiri, o armata de inagini.. toate diferite.. toate frumoase. Ma ranesc toate razboaiele pe care inima mea le poarta impotriva timpului, caci vremea trece oglindindu-se intr-un mic si prafi ceas si cu ea.. usor,usor.. ne trecem si noi. Cateodata mi-as dori sa pot fluiera si tot ce ma inconjoara sa se opreasca pentru cateva clipe si sa ma pot uita pe geam rabdatoare stiind ca nimic nu se va schimba in secunda urmatoare. Dar nu putem pastra timpul intr-o cutie si nici nu-l putem opri din lunga lui calatorie.
 Mereu am cate o banuiala,fie legata de oameni,fie legata de vreun aisberg,de vreun cais,cartof sau bujor. Niciodata nu sti la ce sa te astepti din partea lor.. fiindca sunt mai nesigure decat un caiet inchis plin de randuri scrise,mai nesigure decat vremea,decat cerul,decat norii.
Intotdeauna am cate o dorinta : mai reala,sau mai ireala..dar intotdeauna exista! Nu stiu insa ce "conditii" sa-i creez pentru ca ea sa se "dezvolte" frumos. Probabil pentru ca am un caracter putin nătâng in ceea ce priveste tot ce ma inconjoara.. iar lucrul acesta l-am descoperit intamplator : ma uitam la tot ce credeam ca am facut perfect si mi-am dat seama ca sunt total pe dos. 
Numar zilele in care zambesc.. si intotdeauna ma deghizez in zilele in care sunt trista. Nu ma deghizez din placere,ci fiindca n-as suporta atatea intrebari din partea unor oameni ce fug tot timpul prin jurul meu. Masca mea preferata este de om sictirit. Deoarece atunci pleaca toti.. pentru ca ma stiu atat de bine, atat de rau de fapt si nu vor sa-si depoziteze in cap o noua imagine plictisitoare.


Imi plac fluturii. Desenez fluturi verzi pe banca,am fluturi in cap,in stomac,pe retina. Unde nu exista fluturi, inventez,ii desenez si tot ii fac sa existe.


... !! :)