vineri, 7 septembrie 2012

Asa sau invers.


E ciudat sa vezi ca te chinui sa faci ceva…dar nu poti. Toata viata mi-am dorit sa fiu psiholog. Mi-am dorit sa fiu tot timpul inconjurata de oameni, sa le vorbesc si sa-mi vorbeasca, sa-mi spuna cu sinceritate problemele ,iar eu sa incerc sa-i ajut. De cand eram in clasa aVI-a ,cred, mi-am dat seama ca intre mine si ceilalti exista o chimie, o legatura foarte puternica. Mi-am dat seama ca empatizez foarte bine cu ei. Uneori eram suprinsa cat de mult ii “citeam” si cum...parca trecusem prin ce treceau ei, traisem ceea ce traiau ei…si as fi avut atatea personalitati cati oameni ma inconjurau. Totodata am inceput sa ma controlez, sa ma analizez pe mine, sa incerc sa-mi studiez comportamentul si sa retusez ceea ce credeam ca e gresit. Oricat as incerca si orice mi-ar face oamenii, nu pot sa-i urasc si nu pot sa gandesc urat despre ei. Stiu ca uneori ma descatusez si mai spun cuvinte simple ,dure…si asta atunci cand ma simt batjocorita,sau cand se intrece limita bunului simt. Dar imi revin…in cateva zile deja imi pare rau,incerc sa acord circumstante atenuante celuilalt si imi trece chiar daca NU uit. Incerc sa-i inteleg si pe ceilalti…si incerc sa inteleg si situatiile punandu-le undeva in sfera normalului. Probabil aceasta extrema capacitate de intelegere m-a facut sa-mi doresc sa fiu psiholog. Simt oamenii atat de apropiati de sufletul meu…incat le gasesc scuze,ii inteleg,ma pun in “pantalonasii lor”,in locul lor si privesc lucrurile cu induiosare, fiindca toti oamenii gresesc, fiindca toti oamenii merita o a doua sansa daca isi dau seama ca gresesc si fiindca SUNTEM OAMENI si e firesc sa gresim de muuulte  ori in viata…si sa dam cu capul de sus,iar apoi sa realizam unde e ceva in neregula. Chiar nu mi se pare ca ma umilesc in fata lor deoarece le acord atata intelegere, pentru ca altfel nu pot fi. N-as putea sa fiu un om rigid,care sa spuna: “Ai gresit, ti-am inchis usa in nas si am si incuiat-o ca sa nu mai poti intra a doua oara!”. N-as putea sa fiu asa…asta pentru ca si mie mi-ar placea sa mi se deschida usa a doua oara atunci cand am gresit…si mi-ar placea sa fiu inteleasa,nu huiduita. Cu toate ca mi se intampla la o perioada de timp(asa cum i se intampla oricarui om) sa ma “ard” ,adica sa fiu dezamagita de cate o persoana care a facut ceva nepotrivit fata de mine, nu pot sa-i intorc spatele pur si simplu si nu pot sa o ignor in totalitate. Acest lucru este perceput uneori ca o dovada de naivitate, sau slabiciune…poate chiar dovada de o lipsa de caracter,dar nu. Eu nu consider ca ar fi ceva atat de exagerat. Consider ca este o dovada de omenie, o dovada a faptului ca sunt om si simt ca am o viata pe care nu as vrea sa o irosesc stand si declarandu-le razboi oamenilor de fiecare data cand ei dau cu “batu-n balta”. Lucrurile pot fi intelese,explicate,stabilite,analizate etc. Oarecum este ceea ce se numeste: intoarcerea si celuilalt obraz, intelepciune si lipsa orgoliului. Evident…nu am spus ca oamenii trebuiesc iertati de fiecare data,dar cel putin…ultimul lucru pe care i-l datorezi celuilalt si pe care ti-l datorezi tu ,tie insuti/insati…este sa lamuresti ce ai de lamurit,sa ai curajul sa spui: “ Eu am gresit aici fata de tine/Eu sunt nevinovat/a fata de tine, pentru ca: … (iar aici pot interveni motive: *asa a fost sa fie, *asa am vrut , *asa am simtit ca trebuie sa fac, *nu mi-am dat seama de consecinte, etc.). In momentul in care spui tare,in momentul in care  “glasuiesti” ceea ce ai gresit…atunci iti cunosti exact greseala,iti cunosti vina sau nevinovatia si accepti situatia asa cum este. Acest moment se numeste : momentul acceptarii tale asa cum esti: cu bune,rele,cu defecte,greseli si momentul acceptarii situatiei si schimbarii vietii tale. Daca nu reusesti sa spui ceea ce ai facut: fie ca acel lucru e de bine sau de rau… inseamna ca nu l-ai acceptat in viata ta. Inseamna ca inima ta nu a putut sa-l accepte incat nici cuvinte pentru a-l descrie nu ai avut. Cam asa arata teoria mea in ceea ce priveste relatia mea fata de oameni. Totodata trebuie sa ai destula stapanire de sine pentru a reusi anumite lucruri,pentru a “manevra” anumite lucruri in viata. Poate ca nu atat de multa stapanire de sine,cat o cunoastere de sine extrem de mare…iar aceasta se dobandeste in timp,dupa ce reusesti sa te autoanalizezi o perioada indelungata,in care sa-ti testezi limitele, sa vezi in fata caror situatii rezisti si in ce mod,sa vezi in fata caror oameni iti pierzi controlul, sa-ti dai seama ce fapte te sperie si iti inhiba dorinta de a spune lucrurile in fata ,dar trebuiesc analizate si momentele in care poti sa te “descarci” spunand totul. Ei bine…si acest “a spune” implica si el,la randul lui, cateva mici detalii ,dar despre asta poate o sa scriu data viitoare. :D

P.S.: Orice-ar fi,ganditi-va ce asteptati din partea celorlalti, cat si ce vreti sa primiti de la ei…dar si cat ce asteapta ei de la voi, cat si cum au gresit ei fata de voi. :) Sa priviti,oarecum din ambele parti,sa nu fiti egoisti sa va aparati doar dorintele si drepturile. Apoi o sa vedeti ca o sa ganditi diferit…pentru ca o sa vedeti lucrurile astfel incat sa le fie bine si celorlalti.

2 comentarii:

Tu crezi ca: