Lectie de viata. (partea I )

Nu stiu daca am vorbit vreodata cu voi despre iubire,iubire in particular sau iubire in general. Tu te-ai intrebat vreodata: Ce e iubirea? Evident ca ai facut asta si evident ca te-ai gandit la asta macar o secunda din viata ta. Ti-as spune ca e un sentiment,dar cu siguranta si tu stii asta. Ei bine,iubirea face parte din categoria sentimentelor ce nu se pot explica. Nu vei gasi un om care sa-ti spuna ce e iubirea. Sau,poate vei gasi vreun om,prostut,ce-i drept,care va incerca sa filosofeze,sa spuna cuvinte mari,lungi si cu multe consoane,un om care va gesticula,va arata in stanga si in dreapta si se va chinui inutil sa te faca sa intelegi ceea ce vrea sa spuna. Acest lucru se datoreaza faptului ca iubirea nu se intelege,nu se invata ca pe o poezie...ci se simte si atat. Nu poti sa spui cuvinte mari sau mici despre ceva ce oricum e sublim si n-are definitie si nici nu admite explicatii. Multi nu cred in iubire...asta tocmai fiindca nu stiu cum e iubirea. E complicat sa vorbesti despre lucruri pe care nu le vezi,nu le atingi,nu le simti mirosul. Probabil doar cei ce iubesc se inteleg reciproc fiindca nu au nevoie de cuvinte,de explicatii,sau de eforturi prea mari pentru a pricepe "legaturile chimice" pe care se bazeaza "iubirea ".

Cu toate acestea,suferinta celor ce iubesc este crunta. Atunci simti ca orice-ai face stai in cap si lumea e pe dos. Nu mai vezi,nu mai auzi,nu mai vorbesti,iar totul se rezuma la amintiri. Cazi intr-o prapastie fara fund si nu se stie cat te vei mai adanci. Asta pentru ca la fel ca iubirea...suferinta nu are limite ; iar lucrurile nelimitate intotdeauna vor avea doua fete... Si bineinteles ca depre suferinta si dezamagiri vorbim data viitoare,sau,cine stie,cand inspiratia o sa vina... :)