marți, 2 august 2011
Ah... fugi ! Sa nu te vad!
Strig dupa tine zi si noapte,dimineata si seara,la rasarit si la apus...cand ma plimb si cand visez. Nu stiu daca exagerez,sau daca am masura in ganduri si in cuvinte. Mi-am uitat masura acasa. Nu stiu cauza... Imi mocneste sufletul de furia neputintei. Creierul meu pluteste de suparare. Oamenii se schimba...in rau. Si partea proasta e ca ii vezi,le zambesti si crezi ca totul e la fel ca inainte,ca ei sunt ca inainte...dar,surpriza! Lor le-a ramas doar trupul asa,poate curat,poate murdar...insa sufletul a devenit ca o mare plina de alge...o mare murdara care doar lasa celor ce o privesc impresia aceea a silei,a scarbei nedefinite.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Oamenii nu se schimba, evolueaza, aici in povestea ta, in rau. Uneori si creierul meu pluteste de suparare, dar amurgul il trimite la starea de... Nirvana... Lasa in urma oamenii care au doar trup, tu ai nevoie de suflete...
RăspundețiȘtergerePe mine ma uimeste cum pot niste oameni ce urasc supararea sa se supere intre ei...
RăspundețiȘtergereO sa ma gandesc si o sa scriu despre asta
La cine te referi,mai exact?
RăspundețiȘtergere