luni, 20 august 2012

"Uite ce frumos e cerul! Si frunzele!”


 Astazi este una dintre zilele in care inima nu mai ocupa un simplu loc din partea stanga a toracelui. Acum inima este doar partea aceea a corpului care are doua atrii si doua ventricule si care pompeaza sange. Atat. Inimioara mea a devenit azi un robotel. Mititica nu mai poate fi hranita cu nimic. Hrana ei vitala a plecat,din pacate. Stii?! Nu-mi pare rau pentru nimic. S-au produs atatea transformari bune pentru inima mea de 18 ani,incat nu credeam ca se va intampla asa. M-am maturizat odata cu trecerea timpului si m-am umplut cu bunatate,intelepciune si (mai ales) calmitate. Am invatat sa simt,sa spun ce simt si sa fiu bucuroasa ca stiu ceea ce simt. Dumnezeu in complicitate cu…cineva mi-au aratat cat de nobile sunt unele sentimente. Abia am reusit sa-mi dau seama cum e sa te simti asa. Sunt norocoasa pentru acest lucru,pacar ca raman doar amintirile…
P.S.: As vrea sa inchid ochii,sa vad noaptea sub pleoapele mele si sa visez ca aceasta a fost una din zilele in care m-am dat in topogan si am cazut in nisip fiindca nu m-a prins nimeni. Data viitoare vreau sa fiu prinsa si ridicata pana la cer si inapoi,ca sa simt norii aproape si cerul si soarele si luna…si toate celelalte lucruri; dupa care vreau sa ajung pe pamant sa ma bucur de frumusetea orhideelor,frumusetea ploii si a rasaritului reflectat in roua ierbii.
Am atatea dorinte… Sunt o fereastra deschisa in care poti vedea atatea si atatea…poti vedea tot ceea ce vrei,tot ceea ce cauti. Nu inchide fereastra! Asteapta sa vezi daca ai rabdare sa vezi tot ce-ti aduce timpul!

04 august 2012

marți, 14 august 2012

Buna dimineata!

E aproape 8 dimineata. Sunt terminata dupa o noapte fara nici macar un minut de somn. Gandurile si ele par a fi pierdute...si amestecate incat nu stiu ce sa cred,nu stiu ce as putea sa vreau. Pierduta oricum ma simt. Stiu totodata ca sunt puternica,dar momentan un pic slabita,un pic nemancata si un pic nedormita. Am avut o noapte chinuitoare ce-i drept... Capul nu mi-l mai simt. In locul lui cred ca si-a facut locul un vartej. Ma simt vinovata pe de-o parte,victima pe de-alta parte. Sunt inlantuita intre trecut ,prezent,viitor. 

Cu toate astea,stiu foarte bine ce vreau. Stiu ca nu trebuie sa ma pierd niciodata pe traseu...fiindca in viata ma asteapta multe...unele vor fi mai bune,altele vor fi mai rele. Niciodata nu o sa uit de cei ce mi-au fost alaturi si nu voi lasa nimic,nici macar timpul sa ma indeparteze de ei. Ii voi iubi,le voi fi alaturi si de cate ori voi putea le voi alina suferinta prin simpla mea prezenta. Nu-i voi parasi,nu-i voi lasa singuri in mijlocul drumului si nu le voi spune "asa e mai bine pentru voi" ; asta pentru ca nimeni in afara de noi nu stie ce ne e bine. Voi incerca sa-mi construiesc iarasi zambetul,ce de curand mi-a fost sters ...si tot ce imi doresc acum este sa am aceeasi parere buna despre oameni in continuare. Nu vreau sa-i urasc pt ce mi-au facut. Nu! Vreau sa pot sa-i infrunt,cu putere si curaj. Vreau sa continui sa fiu eu....acelasi om cu ganduri multe si frumoase,acelasi om cu teluri,cu lucruri preferate, acelasi om care ar arunca banii si lucrurile materiale la gunoi...si acelasi om care crede ca in viata: un zambet,un rasarit,mirosul ploii conteaza mai mult decat altele.Poate am fost crescuta cu alte principii...sau poate le-am dobandit pe parcurs...insa nu exista scuza pt nimic. Nu exista scuza pt faptul ca n-ai timp,nu exista scuza pt simplul abandon al unei persoane,pentru tradare,minciuni si prefacatorie. Consider ca atata timp cat lupti cu rabdare si daruire,lupta iti va fi rasplatita cu un succes. Probabil nu toti cred la fel. Dar nu-i nimic,roata se intoarce...candva...si sper ca atunci sa fiu eu cea care o sa lumineze pentru ca nu mai vreau sa fiu pusa la pamant. :)

Postare scrisa pe 25 iulie si gasita astazi. :)