luni, 27 iunie 2011

Postare nefinalizata devenita finalizata.

Azi as putea sa spun ca paseam hotarata pe pamantul sters de vantul destul de rece pentru faptul ca e vara. Nu prea realizam ce se intampla. Cred ca nici nu ma gandeam la ceva clar. Nu despicam in mintea mea niciun mic/mare subiect sau nicio situatie,intamplare... niciun cuvant,nimic. Liniste pe pamant,liniste in cap. Cand,pe la urechi trece un aer. Bagam vreodata in seama aerul? Voi ce ziceti? Ne gandim noi vreodata de ce tocmai briza aceea,vantul acela ne-a trecut pe la urechi? Desigur ca nu. Ei bine...uneori nici eu nu sunt o exceptie de la regula. Habar n-aveam ce se intampla. Urma sa simt ca aerul era mai datorita ... :)
Multumesc blogului Ochi de copil pentru premiul acordat,pentru caldura din suflet pe care o poarta acestui mic colt al meu. :)

sâmbătă, 25 iunie 2011

Scoase din "arhiva" .

Noi ne simtim bine cu noi insine pentru ca ...cine altcineva ne-ar intelege perfect nebunia,salbaticiunea sau doar normalitatea noastra mult prea normala...decat noi,cei de toate zilele,care le cream cu gandurile si ideile noastre,cu temerile sau doar cu fericirea noastra?! Ei..ei cer prea mult. Esti sigura ca nu cer prea putin? Esti sigura ca noi nu transformam putinul in mult sau multul in putin?..nu poti fi sigura de nimic. Mintea umana este controversata. Nu o poti intelege in totalitate. Si tocmai aceasta dezamagire cauzata de neintelegere ne tine la distanta fata de unele persoane. Prin cuvantul "intelegere" poti intelege multe...poti intelege ceea ce vrei tu sa intelegi,sau poti intelege un alt sens,banal..care sa te faca sa nu-ti storci creierii prea mult pentru rezolvarea situatiei. Si sunt sigura ca nu ai avea placerea de a explica ce inseamna pentru tine acest cuvant..pentru ca ai crede ca-ti irosesti timpul,ca prea multe explicatii strica..si ti s-ar parea banal.[poate gresesc gandind astfel..dar am spus din punctul meu de vedere,desi tu poti fi imprevizibila :D]Oricum e cert ca daca tu ai avea chip de oaie...nimeni nu te-ar intelege! Si totusi..pentru mine ai chip de oaie!Sunt sigura ca nici daca as pune pe cineva sa-mi deseneze o oaie,nu m-ar intelege si s-ar uita la mine ca si cand ar avea strabism. :) Dar tu cum ai reusit sa-mi desenezi o oaie? Si Doamne... cate principii mi-am mai incalcat in ultimele zile...si e un sentiment atat de tampit.Nu cred ca merita nimeni sa iti incalci principiile,ca practic,tu pari nebuna incalcandu-le fiindca inseamna ca nu ai avut motive intemeiate atunci cand le-ai creat. Groaznic! :| Frumosul?!..am o viziune diferita pentru ''frumos'' :D. Doar persoanele ca Flori..genul asta de persoane mi-ar intelege modul de a gandi. Si cand ma gandesc ca as parea atat de nebuna in fata unora.. 8->. Fericirea e precum apa,care atunci cand e la cote maxime[din punct de vedere al temperaturii]...se evapora cand te astepti mai putin... Si totusi..e un fenomen absolut normal! De ce-urile sunt dragute..si trebuie sa recunosti asta!;)) Tocmai misterul lor e fascinant. E fascinant si dur..pentru ca dupa un timp,te trezesti cu un raspuns dur in cap. Dar si duritatea face parte din viata.

vineri, 17 iunie 2011

Pierduta.

Cu ce am gresit oare in viata aceasta pamanteana a mea,scurta si fara sens (uneori),aberanta,fericita sau plina de sila?De ce mereu ma lovesc de aceleasi stanci? De ce ma lovesc de acelasi trecut? De ce imi vine sa urlu de furie aceea inexplicabila a omului ce nu poate sa mute muntii din loc? De ce as plange 30 de minute dupa ce m-am asigurat ca nu e nimeni care sa intre in camera mea,iar apoi m-as uita in oglinda si iarasi as plange cand m-as uita la neputinta sufletului meu?

Sunt ca un fluture pierdut. Ca fluturele acela ce s-ar aseza pe umarul tau,al omului...insa ii e frica de tine,de "marimea" ta,de intentiile tale. Ii e frica sa nu-l arunci ca pe un gunoi pe care-l arunci cu atata nepasare... ii e frica sa nu-l respingi. Mi-e frica de voi oamenii. Pentru ca m-ati aruncat de atatea ori; m-ati condamnat de atatea ori la suferinta,m-ati indus in eroare ..ca uneori nici nu mai stiam cine sunt in fata voastra.


Si totusi mor de dor. Ma sfarsesc de dor. Mi se sfarsesc puterile,raman neputincioasa in fata amintirilor,in fata ta,A TAAAA si numai a ta,chip bland. Ochii meu sclipesc in fata zambetului tau. Celulele mele zambesc toate cand te vad. Sunt ...un nimeni...in fata ta.
____________________________________________________________________

Sincer,am atatea cuvinte in cap...ca nici nu stiu sa le pun cap la cap sa iasa ceva concret. Sunt total ametita de tot. Sunt trista. Sunt dezamagita. Sunt furioasa. Sunt scarbita de tot,insa in acelasi timp iubesc acel TOT de care mi-e sila/scarba/mila. Nu stiu ce vreau. Sau stiu...dar mi-e greu sa spun ceva de teama de a fi azvarlita de pe stanca unde mi-am gasit refugiul. De aici vad tot...dar voi nu ma vedeti pe mine.

P.S.: Intoarce capul. Cu siguranta ma vei vedea...fiindca... am ramas in acelasi loc,cu acelesi ganduri.

miercuri, 15 iunie 2011

Tema de vacanta pentru voi?! sau noi?!.... Cine stie?!

Se poate spune ca... am innebunit putin. Se poate spune,de asemenea, ca sunt o adolescenta ce nu se gandeste la "bautura,tigari,baruri...ierburi?!". Ma gandesc la vacanta! Si cum vacanta e mare... iar eu sunt dispusa sa fac ceva ce imi place,ce am mai facut si ce ma fascineaza...o sa va spun ce idee am! Sunt de "moda veche",uneori. In cazul de fata...va spun ca imi plac scrisorile! Imi place sa astept sa "citesc" reactiile pe care le primesc. Imi place suspansul unei scrisori si tot ce tine de o scrisoare. Caut iubitori de scrisori ce vor sa trateze altfel viata prin intermediul unor scrisori trimise pe parcursul vacantei. Adica : Cine vrea sa corespondam prin scrisori? Va fi ceva amuzant,profund,ce ne va ajuta si sa ne ocupam timpul...si sa ne aduca(de ce nu?!) zambetul pe buze.

(nu prea astept sa "ridice multi doua degete"...si sa fie doritori. Dar eu incerc. Poate gasesc persoane la fel de (cacofonie) deschise ca si mine la o "conversatie" altfel decat pe Messenger,Facebook,etc etc etc! :D )

marți, 14 iunie 2011


Intotdeauna am apreciat viata, Am pledat pentru importanta vietii. Stiam ca trebuie sa traim frumos,sa ne bucuram de lucrurile marunte. dar niciodata nu am apreciat viata mai mult ca acum. Niciodata nu m-am apreciat mai mult ca acum. Am trecut prin suferinta unei "boli",am plans de durere incat simteam ca nu mai am putere sa respir. M-am desfigurat. Ii vedeam pana si pe cei din familie,sau vecinii cum se uitau la mine si aveau lacrimi in ochi cand vedeau cum arat. Eram cu capul mult mai mare. Paream a fi din alta era. Cu toate astea,imi doream sa fac lucruri marunte: imi dorea sa mestec,imi doream sa arat cum aratam... Ma uitam la pozele cu mine din telefon..imi admiram zambetul.. voiam sa arat la fel. Dar nu puteam,cel putin,momentan. Ma speria gandul de a nu mai fi cum eram. Nu puteam concepe asta. Ma simteam ca si cum nu mai eram eu. As fi dat orice pentru o zi fericita cu mine,cea de dinainte. Apreciam sanatatea,smnul de noapte,faptul ca inainte nu lua o multime de pastile,ca inainte puteam zabi desi uneori nu faceam asta; preocupata fiindcu banalele lucruri din viata unui om.. apreciam multe lucruri. Un om sanatos poate face aceste lucruri...pe cand un om ingropat in durere nu le poate face. (Imi vine sa plang cand ma vad in oglinda,imi vine sa urlu de neputinta cand mananc;am moralul la pamant) .

...Mai sus sunt cuvintele mele dupa doua zile dupa operatie... :)

joi, 9 iunie 2011

Ceva de la miezul noptii..

Ceea ce a fost sau nu a fost. Ceea ce am apreciat sau am ignorat. Ceea ce am avut si/sau am pierdut. Ceea ce am visat si s-a-ntamplat. Si cate mai sunt.. Caci nu stiu ce m-a apucat sa scriu acum,tocmai acum cand mi-e somn,aceste randuri. Nu miroase nici a nostalgie. Nici a regret. Nici a melancolie. Oarecum 'am dat cu capul de pragul de sus'. Miroase a resemnare,o dulce(surprinzator) resemnare. Miroase a realitate. Caci tot timpul mai fac cate un pas spre realitatea realitate..iar asta inseamna ca timpul trece si eu...imbatranesc(fiindca nu-mi place sa zic pateticul cuvant 'maturizare'). Sa fiu trista?! Sa nu fiu?! Nu stiu.. Ce-i drept..din moment ce respir,am o coloana vertebrala,am doua maini,doua picioare si un cap..nu am motive de tristete. Fiindca a venit vorba de normalitate si sanatate.. multi vorbesc despre sanatate ca si cum ar fi ceva..ceva ca inghetata. Fiind sanatosi,nu realizeaza pe deplin ce inseamna chinul infernal al unei dureri,al unor nopti nedormite..al unei imense scarbe de pastilele mari,mici,zilnice. Si cand vezi cati isi distrug sanatatea cu propriile maini...Si cati sunt bolnavi,nefericiti,tineri. Am vazut fata ,19ani cu Sindromul Turner,am vazut baiat la 15ani operat la cap..si erau atat de senini,veseli si ..buni. Sa nu mai spun de o fetita de 3ani,Eva Maria,o buclata blonduta,ce avea leucemie in stare avansata..si in fiecare zi intreba cand se termina cu injectiile(iar raspunsul era 'trebuie sa le faci..caci piticeii din sangele tau trebuie sa plece. Daca nu le faci,piticeii vin,nu pleaca. Cand piticeii au plecat,plecam si noi acasa.') Poate cei care chiar au posibilitatea sa-si aprecieze viata nu fac asta.

Apreciati ceea ce vi se da..fiti pozitivi si ganditi frumos!