sâmbătă, 30 aprilie 2011

Personalitati dificile..

100 !!! Postarea cu numarul 100 .
Nu stiu ce e de capul acestui blog. Nu stiu daca il citeste cineva,daca ce scriu e bine,frumos,interesant ...sau daca transmit ceea ce vreau sa transmit. NU a fost conceput decat pentru a-mi ocupa eu timpul si pentru a-mi satisface dorinta de a scrie. Si cum imi e mai simplu sa scriu pe blog,decat pe o foaie de hartie...atunci le-am dat nastere Fluturilor iarna! :) Povestea cu fluturii iarna v-am povestit-o...cred ca a reprezentat prima mea postare,asa ca nu o mai repet,fiindca as parea plictisitoare... Imi pare rau ca nu am reusit sa termin "Timp,cand si cum te contabilizam?"...dar sper ca in viitorul apropiat sa termin povestioara.
As mai avea multe de povestit. Zilele trecute am descoperit de ce sunt o persoana dificila (de ce am o personalitate dificila) . Am o personalitate obsesionala. Personalitatile obsesionale sunt caracterizate de dorinta arzatoare de a face totul cum trebuie, "ca la carte",de a iesit totul perfect,de a tine cont de detalii etc. Sunt oamenii care tind spre perfectiune. Chiar spuneam in timp ca mi se pare ca am parte de esecuri datorita faptului ca inconstient fac anumite lucruri,insa nu sunt rau intentionata,ci doar vreau sa iasa totul perfect si atunci tratez totul cu seriozitate si iau totul in serios...pana si in relatiile cu cei din jurul meu. Sunt zgobie,vesela,rad... dar uneori uit de glume si ma concentrez prea mult asupra unor situatii. Tot in timp mi-am observat un fel de egoism al meu de care (luptandu-ma cu mine) am vrut sa scap. Am reusit sa vad toate aceste lucruri observandu-ma pe mine si dandu-mi seama ca nu fac bine,ca nu e corect ca eu sa ma comport astfel. Nici prin cap nu mi-a trecut ca eu as avea o personalitate obsesionala. Astfel,citind "Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile"...mi-am dat seama ce fel de personalitate am. Cei obsesionali vor ca intotdeauna sa stie cu exactitate ce activitati desfasoara,planurile exacte de calatorie,itinerariul,tot...pentru a se asigura ca totul va iesi bine. De asemenea sunt persoane care nu isi pot exprima tot timpul sentimentele,nu stiu cum sa reactioneze in fata unor situatii neasteptate in viata lor...tot datorita faptului ca se tem ca vor gresi. Si aici ma regasesc...si pot spune ca da,uneori nu stiu cum sa reactionez,insa am constientizat acest lucru si am incercat sa ma schimb...si inca sunt in schimbare; vreau sa-mi "promovez" in creier spontaneitatea pe care o am uneori...dar si dorinta de a accepta lucrurile chiar daca nu sunt perfecte. Am vazut ca,uneori,faptele petrecute pe moment,fara o premeditare,sau fara a fi planuite....sunt simpatice,interesante; in concluzie: se poate si asa. La partea cu "nerecomandabil in comportamentul cu un obsesional" era respingerea si criticarea comportamentului sau si se explica faptul ca atunci cand incerci sa contrazici un obsesional intr-un mod neplacut si brutal el iti va cere cateva argumente solide care sa il convinga ca greseste. Mi-am amintit de mine si de replica mea "Ma contrazici? N-ai dreptul decat dupa ce imi aduci 5 argumente solide cum ca eu gresesc. Atunci da,ai dreptul sa ma contrazici. Pana atunci,taci!" . E clar...si acest punct mi se potriveste. Mai scria acolo ca e bine sa ii spui frumos un greseste si sa il convingi unde greseste ,ca el va incerca sa se schimbe. Asa este. Imi analizez foarte bine greselile si acolo unde ma conving singura ca gresesc,repar situatia,imi "repar" si comportamentul. Obsesionalii,scria,sunt niste oameni muncitori,care respecta legea,sustin dreptatea si vor ca totul sa iasa bine. Oarecum,nu e un lucru rau,atata timp cat totul are o masura. Obsesia poate deveni maladie. Se vorbeste in mass-media de SOC (sindromul obsesiv-compulsiv) ,atunci cand oamenii fac anumite lucruri de mai multe ori (spala vasele de mai multe ori fiindca li se pare ca inca sunt murdare etc) .Iarasi in viata de zi cu zi... obsesionalii sunt ciudati cand vine vorba de curatenie,ordine si disciplina. Eu nu prea am probleme cu partea asta. Uneori mi se pune pata pe curatenie. Deci cam asa sta treaba cu persoanele acestea. E bine totusi ca unii,ca mine,sunt constienti de situatie si incearca sa puna problema altfel. :)

sâmbătă, 23 aprilie 2011

haha! Ultimele cuvinte scrise ale varstei de 16 ani.. :D

Am incercat de-a lungul timpului sa spun "DA" unor lucruri si "NU" altor lucruri. Unele au ramas asa,bine stabilite,insa altele s-au inversat. Ciudat!
Nu-mi gasesc locul. Sunt ca un om de zapada trist,dar care are un zambet pus de noi,de care tot noi ne bucuram. Am ramas oarecum goala; fara toate lucrurile la care tineam. Predomina o stare de tristete. Ma deplasez ca un val care inainteaza orbeste spre mal,apoi,lovindu-se ,se intoarce de unde a plecat. A venit si primavara,dar sufleteste nu o simt. Acum ca mai am o zi si cateva minute si fac 17 ani... ma indrept incet si lent spre varsta pe care mi-am dorit-o mult,insa nu mai am sentimentul de fericire profunda cand spun "17". Nu mai simt lucrurile ,oamenii,locurile,cuvintele. Nu mai am cate clipe fericite sa contabilizez... nu mai am nimic. Nisipul verde din clepsidra se scurge... clipele-mi pleaca,insa eu,singura,raman sa vad ce se intampla. Este uimitor de trist sa vezi cum nefericirea iti curge printre degete. Ceva de genul: Nimic nu poate continua asa... doar tu o poti lua de la capat. Situatia ma dispera. Reactiile nu stiu daca mai exista,sau daca sunt printre cele mai neobisnuite. Vreau doar putina liniste si un fluture in aceasta primavara...


P.S.: Momentele proaste dezvaluie sensibilitatea unui om. Niciodata nu vei sti cat de sensibil este un om,nici macar in momentele sale de plina tristete. Este ceea ce nu se explica,ce uneori nu se arata si ce uneori nu poate fi inteleasa. [15 martie 2011 -ora 23:43]

Trecut. [dintr-o ora de franceza din 10.01.2011]


Azi ma trezesc dintr-un vis zbuciumat. Inca nu apuc sa ma gandesc la tine,ca de obicei,asta pentru ca sunt inca cu parul pe fata si cu ochii mai mult inchisi. Sunetele acelea... acelea,acelea,sunt versurile acelea frumoase care ma descriu indirect pe mine. Si pe tine te descriu? Iarasi apari?

-Buna! (sufletul meu te saluta! Apreciezi,nu?)
- . . .
-Stii?! Imi aduc aminte de tine! Erai... simpatic! (ochii mei isi amintesc de tine! Ii vezi? Priveste-i doar!)
- . . .
- As vrea sa-ti spun ceva... Would you save my soul tonight? (bataile inimii mele te cheama!)
- . . .
- Vreau tacerea ochilor tai,acum! (Vreau putina liniste care sa te includa!)
- . . .
- Nu vreau mari si tari,nici macar Luna nu o mai vreau... esti... de acord sa-mi dai o imbratisare? (e doar o... "nevoie necesara" ca sa spun asa)...
- . . .
- Am nevoie doar de un cuvant,doar unul! (Spiritul meu sensibil il vrea!)
- . . .
- Desi toate acestea imi sunt necesare,toate te includ pe tine. Fara tine ele sunt nule. Esti departe,nu? Si nu te vei mai intoarce,nu? (poate nu stiai,dar un om in lumea aceasta mare,avea mare nevoie de tine... daca-ai sti cine este acel om,ce-ai face?..)
- . . .
- Si te mai vreau... si te mai vreau... dar adorm in lipsa ta.

Merg in vis. fac pasi mari,mici,colorati si uneori negri. te vad. Esti langa stejarul acela din stanga. Ma intreb ce cauti acolo... Credeam ca acel copac este doar al meu... Te-as ruga sa pleci de acolo,insa mi-e teama ca ma voi trezi din somn. Prefer sa te vad,macar in vis... Sacrificiul visului!
Gata! Trezirea (cea de-a doua trezire) este aici! Vad lumina zilei si un perete verde. Sunt in sigurata. Acum stiu ca nu m-am "sacrificat" degeaba. TE-AM LASAT IN VIS,IN SIGURANTA!

joi, 21 aprilie 2011

Sick.


"Mi s-au umflat amigdalitatele"..spuneam acum 3 zile indignata de situatia in sine. Nu mi-am dat seama decat dupa vreo 2 ore cand mi-am adus aminte de ce am spus...ca de fapt "amigdalita" este boala cauza de umflarea AMIGDALELOR. Asta inseamna sa nu gandesti ce spui!! Acum sunt si mai rau. Gatul meu e si mai varza. Imi dau "duhul". De-aia vreau sa fie CALD...!!!!!!

Ei bine..am gasit ceva dragut zilele trecute (daca tot stau in casa fiindca amigdalele mele nu suporta aerul rece) .. si anume o parte din "Dorintele comune ale mele si ale Claudiei pentru vara trecuta" ,chestie care trebuia sa fie continuata..dar lenea e mare,timpul e pretios.. :D

P.S.: Am observat ca mi-am schimbat felul de a "spune" ceea ce simt/vreau/cer in scris. Evolutia mi se pare chiar distractiva.. si foarte faina.

Pentru ca cea de-a 19-a asa-zisa dorinta a noastra spune ca trebuie sa scriu vara perfecta,asta voi face. Incep prin a spune ca nu am nici inspiratie si nici nu stiu ce poate contine incipitul. Nu stiu care ar fi sfarsitul si nici nu stiu ce ar putea contine 'vara perfecta'.

[27 iunie 2010]
Pentru ca oamenii sunt sensibili indiferent daca arata latura aceasta sau nu si pentru ca ei pot simti multe: de la iubire si recunostinta pana la ranchiuna si incertitudine,cred ca vara aceasta ar trebui sa fie granita dintre: liniste si nerabdare, frumusete si simplitate, normal si ciudat. Sa cuprinda toate tipurile de trairi,de la cele intense in care inima iti bate cu putere fiindca stai fata in fata cu necunoscutul si cele in care simti flacari in obraji dandu-ti seama ca ochii tai privesc numai pamantul,pana la cele in care picioarele fac pasi regulati si fermi fiindca un curaj nemarginit iti pastreaza spatele drept si privirea ti-o indreapta spre cele mai indepartate zari. De la momente in care zambetele se succeda,pana la momente in care tacerea domina timpul. Toate aceste sentimente,sa le aduca vara! Sa le aduca Soarele! Sa se intercaleze si sa alunge monotonia sufletului. Sa puna mintea sa creeze ipoteze,ca,apoi tot ea sa le distruga. Sa aduca situatii noi si intamplari neasteptate,oameni noi si idei nebanuite.

Si
sunt atatea de scris... iar gandurile mele nu mai pot sa clasifice ideile in functie de importanta lor. Mai bine incepem cu ideile abstracte care nu duc spre ceva concret. Sa incepem cu apusurile si cu rasariturile,pe care vara stie foarte bine sa ni le ofere. Ce poate fi mai frumos decat un apus sau un rasarit? Sunt cele ce marcheaza inceputuri si sfarsituri,cele ce delimiteaza noaptea de zi,intunericul de lumina,trecutul de prezent. Te pot face sa te simti indragostit,in siguranta,sau chiar in al 9-lea cer. Iti pot crea un moment minunat alaturi de prieteni,sau familie. Iti incanta privirile intotdeauna.Si parca vad pasi ce se indreapta spre apus cu o urma de tristete in suflet pentru ca se mai termina o zi,o zi in care totul a fost acoperit cu un val de fericire.. sau chipuri zambitoare ce saluta de dimineata,soarele ce abia rasare. Vad ceata cum se ridica deasupra muntilor,dimineata.. si un cer senin ce transmite liniste si calmitate. Nu trece mult timp si pot observa soarele ,ca un adevarat maestru al focului, cum isi ia adio de la ziua ce tocmai a trecut. Si cum ce e frumos,trece repede,apusurile si rasariturile sunt si ele niste mici fenomene spectaculoase ce trec repede. Ceea ce conteaza,insa,este ca ochii nostri sa se bucure la timp de ele. Ce-i drept,vara nu este zgarcita si ne va lasa suficient timp ca noi,sa ne bucuram de apusuri si rasarituri.

Nemarginite sunt gandurile ce-mi strabat creierul si imi pun neuronii la incercare. Nemarginite sunt sentimentele ce se agata de mine,de sufletul meu,atunci cand vorbesc de vara,de ceea ce ne place,de locurile noastre,de visele noastre si de noi,in general. Printre toate randurile acestea,care par a nu se mai termina, vreau sa pun intrebarea: Oare vara ce s-ar face fara noi,Cliii? Cine s-ar mai bucura de soare,de nori si de fluturi? De buburuze si testoase? De tot ce e al ei si numai al ei? Si sunt atatea si atatea de spus...

Pasi. Pasi marunti sau mari,grabiti sau doar lenesi. Pasi ce reusesc sa treaca peste locuri si locuri. Locuri cu incarcatura sentimentala,locuri noi nebanuite si nestrabatute,sau locuri clasice,plictisitoare si monotone. Datoria pasilor este sa ne calauzeasca mereu in plimbari. Plimbari lungi,peste care se suprapun hohote de ras si multe cuvinte. Plimbarile,vara,nu pot sa lipseasca! Niciodata! Fiindca ele ne aduc fata in fata de la kilometrii departare. Ele ne lasa sa privim natura,asa cum este ea..pura,dar sa o privim in tacere,ne lasa sa descoperim vreun univers nou,sa ne aducem aminte ca mie imi plac fluturii si tie minunatele testoase..ne lasa sa visam. Si pana la urma... de ce nu am visa? Si visele sunt minunate.



marți, 19 aprilie 2011

Exist,nu prea tarziu,nu foarte devreme,pana nu se stie cand...


Simt ca plec spre o lume noua,spre un nou orizont... spre infinit. Parca as pleca dintr-un punct sigur,spre necunoscutul negru. Ma bucur de ceva ce nu stiu,de incertitudine. E ilogic,nu? Parca-as pleca pentru un infinit de secunde! Promiti sa nu ma uiti? Te rog,tine-ma in bratele gandurilor tale! Te rog,nu ma uita! Mi-ar muri inima daca ar sti ca tu,ca voi toti mi-ati lasa amintirea parasita! Va iubesc,atat de mult precum iubesc verdele! V-am invatat atatea lucruri,cate m-a invatat si pe mine cineva special (M.B.),iar atunci cand aceasta fiinta a fost rapita de "maturizarea" mea,v-am invatat ce m-a invatat viata pe mine. V-am aratat putine lucruri,intr-adevar(iertati-ma pentru asta),insa ce pot face daca tot ce stiu e sa spun cuvinte? "Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşe în spinare". Am respectat si v-am respectat intr-atat incat atunci cand am napustit peste cineva pe strada,mi-am cerut scuze. V-am dat foarte multe,incat eu am ramas goala la un moment dat,goala de sentimente,goala de ganduri. V-am iubit pentru ceea ce sunteti: niste simplii oameni,nu pentru ceea ce ati vrut sa pareti. V-am iertat cand v-ati impiedicat ca niste adolescenti pe mare...si v-am ridicat barbiile invatandu-va ca "Transformam orice esec intr-o glorie!". V-am iubit mintile controversate care uneori o controversau si pe a mea. Am iubit trecerile de la furtuna la soare... pentru ca am iubit sa gandesc ... am iubit sa vorbesc,am iubit oamenii. De ce am iubit atatea si nu atatia? Pentru ca sunt stangace in a arata oamenilor cat ii iubesc... Imi dau seama ca-i iubesc atunci cand ei dorm... asa cum facem toti... tinem iubirea undeva,ascunsa inauntrul cercurlui format din cele 4 zari. Suntem prostuti in a exprima ceva simplu cum e iubirea,insa enigmatici cand vine vorba de opinii. V-am indulcit zilele cu fluturii mei verzi si ati ras de rasul meu. M-ati ajutat sa fiu mai "inalta" din toate punctele de vedere. Uneori ati venit,alteori ati plecat de langa mine si astea doar cu sufletul,insa am simtit asta... si am zambit,pentru a trece mai usor de granita dintre speranta si deznadejde. Am incercat sa supravietuiesc,aratand o fata dura de buburuza ridata pentru a nu fi luata de o aripa in sus,am incercat sa ma cunosc pe mine cu ajutorul vostru,insa mi-am dat seama ca situatiile voastre imi sunt atat de cunoscute incat parca as avea 100 de vieti diferite in sange. Am incercat sa va vorbesc si cu asta cred ca am incercat totul!

Exist,nu prea tarziu,nu foarte devreme,pana nu se stie cand...

duminică, 10 aprilie 2011

Amintindu-mi de toate momentele mele in care nu am fost in stare sa fac ce simt,sa spun ce simt,sa urlu de fericire,sau sa crizez de suparare.

..Si poate toate lucrurile se intampla cu un motiv. Nu stiu. De fapt niciodata nu am crezut cu adevarat in aceasta sintagma bine cunoscuta. Poate fiindca eu cred ca de obicei noi contribuim la tot ce se intampla si nu cred in pure coincidente. E adevarat si ca in ultimul timp am mai avut dovezi clare cum ca sunt lucruri care se intampla si atat: nu-ti cer acordul,nu te intreaba "pot sa vin?", "pot sa vorbesc?". Am avut momente in care am fost la pamant,momente in care nu gaseam usa prin care sa ies sa vad Soarele. In acele momente au rasarit persoanele potrivite,la momentele potrivite,care mi-au spus lucruri total diferite de tot ce simteam eu... din care am extras exact ceea ce am avut nevoie ca sa imi revin,am extras seva necesara . Asa si azi... Dintr-o data... a fost abordat un subiect tampit cu o persoana care nu e nici cea mai buna prietena,nici fiinta cu care comunic cel mai mult,nici nimic... Pur si simplu am vorbit. M-a surprins ca ,desi am pronuntat cuvinte timp de 15 minute... totusi... am spus atat de multe,incat am mai fi vrut sa vorbim,dar circumstantele nu ne mai dadeau voie. M-a lasat pe ganduri. Din nou mi-am ravasit toate gandurile,tot,tot,tot. Mi-a spus ca regreta multe. Regreta ca nu a facut ceea ce trebuia la momentul potrivit. Regreta ca timpul a trecut pe langa ea ...ca poate din timiditate,sau din dorinta de a nu se implica nu si-a impus punctul e vedere; a pierdut. Totul i-a trecut prin fata ochilor,iar ea n-a facut nimic. A asteptat. Ce a asteptat?! Nici ea nu stie. I se citea in ochi faptul ca este o invinsa resemnata. E prea tarziu in cazul ei sa mai faca ceva! Dar... stia ca trebuie sa ii incurajeze pe ceilalti sa faca ceea ce trebuie in viata,sa aiba curajul sa vorbeasca,sa isi apere teritoriile si tot ce e al lor,sa infrunte lumea,sa lase timiditatea,regulile si tot ceea ce tine de . Viata e o lupta! Doar cei puternici trec cu capul sus prin ea... restul de oameni slabi se pierd in Univers si traiesc toata viata cu regretul ca nu au facut ceea ce trebuia ,ca nu au spus cuvantul acela,sau altul... ca nu au luat in brate pe cineva atunci cand au simtit,dar ca apoi a fost prea tarziu. Regretele ei erau mari. Pierduse multe. Trecuse si de anii de liceu.. si de cei de studentie.. si de multi ani. E la o varsta la care priveste in urma si regreta. Iar eu am privit-o in ochi si m-am gandit la mine. Oare tomai in momentul acesta pierd ceva? Oare puteam sa fac mai multe si nu am facut? Oare chiar am pierdut oameni,imbratisari,situatii si vise? Ce pot sa fac? Unde ma aflu? Cum as putea sa dau timpul inapoi?... Nu vreau sa fiu invinsa! Vreau sa pot face ceea ce trebuie la mometul potrivit. Nu vreau sa am regrete.. pentru ca nu pot trai sau nu as putea trai cu gandul ca as fi putut sa schimb ceva si nu am facut-o...

P.S. : "Când viaţa îţi dă motive să plângi, demonstrează că ai o mie şi unul de motive să râzi." . ["E parcă un făcut să nu ne dăm seama de valoarea unei fiinţe sau lucru decât după ce-l pierdem."] * "Moartea pune punct şi iubirilor, şi luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit sau cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit şi n-a luptat destul sau că a trăit ca un şarpe singur, care nu şi-a găsit alt şarpe cu care să se iubească sau să se lupte." "Mă uit pe geam şi, în loc să văd peisajul, îmi apare el, multiplicat în mii de înfăţişări şi culori. Chipul lui izvorăşte mereu şi din fiinţa mea, unde se află culcuşul amintirilor noastre bune şi rele, şi retrăiesc fragmentar tot ceea ce a fost şi ceea ce are un farmec inedit, petru că ştiu că de-acum n-o să mai fie nimic, de-acum începe neantul." = "Răbdarea înseamnă suferinţă de sine." * "Marile dureri nu dor la început. Ele sunt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă." * "Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea." "Îmi vine să plâng, dar şi dacă aş plânge, nu ar veni nimeni să mă salveze." * "Ai crezut şi poate încă mai crezi că sunt proastă. Ah, e foarte firesc să judeci aşa. Te iubeam prea mult, poate mai mult decât ai fi avut nevoie, şi nu ştiu dacă o femeie îndrăgostită raţionează vreodată cu creierul."

sâmbătă, 9 aprilie 2011

♥ Adevar.

"Dacă vrei să învingi lumea toată, învinge-te pe tine însuţi." Dostoiesvski

miercuri, 6 aprilie 2011


Uite... simti? Vantul iti atinge obrajorii pufosi! Mie imi atinge parul,mi-l zboara. Imi simt capul ca un zmeu care zboara in toate directiile. Dar e un vant caldut... ce ne apropie ca pe doi magneti de la poli opusi care se atrag. Unde esti? Nu te mai vad! A inceput furtuna nisipoasa a gandurilor.. Cauta-ma!

Ceea ce ma face sa zambesc este modul tau de a transmite celorlalti fericirea ta printr-un zambet mare si niste ochi sclipitori. Te vad,ma vezi,privirile noastre se joaca... mainile se ating uneori... iar gandurile mele o iau razna! Tu imi inveselesti aerul care ajunge in plamani si apoi la inima. Asa inima,intr-o clipa... devine si ea fericita ... si uite,zambeste...isi arata caldura! Fluturii meu verzi-rosii s-au intors abia acum,odata cu primavara! Oare vor mai sta mult timp?... Mie mi-e drag de ei. Vreau sa ramana!!!

luni, 4 aprilie 2011

La Campulung :)))

Te uiti la el,ii si zambesti
Nu trece mult si-l bombanesti.
Nu-ti plac prietenii,anturajul
Dar ca sa-i spui nu ai curajul.
N-ai ce sa faci,deja iti place
Incepi sa stai,te-ntrebi ce face.
Te uiti pe mess,nu e nici busy
Dar nu te-ntreaba "ce faci pisy?".
Descoperi din greseala poza lui
Oare unde? Pe Facebook-ul internetului.
Suni repede-o prietena si-i zici
Sa-ti faca urgent un cont,sa fiti amici.
Iti iei o lupa mare,cauti repede
Starea civila a acestei vedete.
Se vede,e singurel si prost
N-are gagica si niciun rost.
Imi chem toata gasca mea de fete sa spuna
Daca baiatul merita sa se-afiseze cu mine o luna.

Spun ele c-are stil,se-mbraca bine,
Poarta ochelari si haine fine,
"Ne place tot si ne convine!!!" .

Imi vede numele ,imi da accept,
Suntem deja pe drumul cel mai drept.
Fetele-s deja toate-n extaz
Mi-l cer si ele doar la cate un necaz.
Eu tot incerc sa le tot spun ca nu au niciun haz,
Ele continua sa isi sustina al lor necaz.

Pe bulevard nu mai poti merge...
Lumea barfeste si mai departe trece..
Al meu e un baiat stilat
Ce n-are niciun iz de depravat.
Pacat! De voi toate s-a plictisit
I-ati dat prea mult,l-ati zapacit!!!!
Va rog,schimbati tactica asta veche,
Priviti in spate,la noile vedete! :>

duminică, 3 aprilie 2011

SCRISOARE catre Fat Frumos. [Vama ]


Am crezut că, într-o zi, buzduganul va lovi în uşa mea şi am să ies să te îmbrăţişez. Aş fi vrut să-ţi revăd calul alb. Mi-ai promis că îl voi călări cândva... Şi acum, când, în sfârşit, aş fi putut... Ne-ai lăsat să rătăcim printre faruri de maşini... Mi-ai spus că trebuie să creştem mari şi să luptăm cu toţi zmeii din lume, dar nimeni nu mai vrea să lupte, Făt Frumos... Oamenii nu au timp să mai fie viteji... unii dintre ei spun că viaţa e o luptă, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câştigat sau a pierdut... Mi-ai promis că o să mă înveţi ce e onoarea, Făt Frumos... dar oamenii nu prea folosesc acest cuvânt... nici în reclame nu l-am prea auzit... foarte rar, prin filme, dar mereu se găseşte câte unul care spune că eşti un prost dacă ai onoare... Ai plecat şi nu m-ai lămurit... În fiecare seară, mulţi dintre noi ajungem în acelaşi loc, Făt Frumos... nişte case mici... iar eu ştiu sigur că am fost în castelul tău când eram mic... mi-ai spus că nu pot sta mult, pentru că venea zmeul şi trebuia să te lupţi cu el... şi toţi oamenii fac aceleaşi lucruri... Cei care sunt singuri intră în casă, aruncă nişte chei pe masă şi se duc la frigider, scot o sticlă de acolo şi beau din ea şi se uită în gol... Apoi se trezesc ca dintr-un vis şi se duc în altă cameră, unde se aşază pe o canapea şi dau drumul la televizor... Mii de oameni fac aceleaşi lucruri, în acelaşi timp, seară de seară, în aceleaşi case mici, Făt Frumos... Am fi putut fi singuri, Făt Frumos... Mi-ai promis că nu vor fi două nopţi în care să dorm în acelaşi loc, Făt Frumos... că o să zburăm peste munţi, călare pe caii noştri albi şi vom călători în acelaşi timp cu stelele, şi unde vom vedea o luminiţă cât de mică, acolo vom coborî şi vom înnopta... M-am gândit că s-ar putea să nu pot zbura, Făt Frumos, dar eram sigur că voi călători... Şi luminiţe sunt peste tot, Făt Frumos, asta mă doare... nici măcar nu ar fi trebuit să le căutăm... e mult mai simplu decât pe vremea ta, şi tu nu eşti aici... Ai spus că trebuie să facem ocolul pâmântului şi să răspândim Binele în lume, dar nu mi-ai explicat ce înseamnă Binele... Nu ai apucat... Tu ştii cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu Binele... ?... Mă enervezi, Făt Frumos, pentru că eşti iresponsabil... m-ai lăsat cu ochii in soare... Vreau să fac tot ce făceai tu şi să trăiesc cum trăiai tu, Făt Frumos, şi să îi învăţ şi pe alţii... Prietenii mei trebuiau să mă ajute, nu Făt Frumos... Trebuia să plecăm împreună la drum... Iar eu trebuia să ştiu să îi găsesc şi să ştiu să îi aleg, nu, Făt Frumos?... Ei bine, află că sunt singur, Făt Frumos... Şi tu nu eşti aici... Fomilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă... Ei bine, află că sunt înconjurat de nişte idioţi în costume gri cu care mă văd în fiecare miercuri la mall şi care cântă cântece despre bere şi nici măcar nu-şi mai amintesc de tine... îmi spun că au cunoscut-o doar pe Ileana Cosînzeana, dar că de tine nu-şi aduc aminte... şi râd, Făt Frumos, râd de tine, râd de mine... Ar fi trebuit să fii aici, laşule... să ne înveţi să luptăm... să ne vorbeşti despre onoare şi prietenie... să ne povesteşti despre sacrificiu... Ar fi trebuit să ramâi aici, ca să te poţi apăra, Făt Frumos, pentru că eu nu o pot face în locul tău, pentru că nu m-ai învăţat, Făt Frumos... ai plecat ca un laş, Făt Frumos... şi nu ne-ai învăţat nimic... Ai fi putut măcar să îmi spui cum ai făcut să o iubeşti doar pe ea, Făt Frumos... O singură fată... Măcar atât, Făt Frumos, pentru că eu ştiu că ea te-a ajutat mult... Cum ai reuşit să iubeşti o singură femeie... Te urăsc, Făt Frumos, te urăsc în numele tuturor calculatoarelor din lume... Tastez numele tău şi mii de pagini îmi vorbesc despre tine... Şi tu nu eşti nicăieri, Făt Frumos... Şi nici măcar Zmeul nu mai e printre noi... Aşa aş fi fost sigur că ai existat... Ai plecat, Făt Frumos, şi ai luat cu tine şi Binele şï Răul... Te urăsc, Făt Frumos... Te urăsc!

http://www.youtube.com/watch?v=cU5dYGPynqE

P.S.: Fat Frumos.. eu chiar te caut!